Congresul Mondial Umanist cheamă la arme împotriva religiei

Cândva se spunea că secolul XXI sau va fi religios, sau nu va fi deloc. Privind la evenimentele care marchează agenda publică, observăm că și reversul poate fi la fel de valabil. Excesul de religie dăunează. Congresul Mondial Umanist, care s-a desfășurat recent la Oxford, a găsit soluţia: o secularizare accentuată a societăţii.

Tortul discordiei în disputa homosexuali-creștini

Angajaţii unei cofetării din Irlanda de Nord, ai cărei proprietari sunt catolici, au refuzat să facă un tort cu un slogan în sprijinul căsătoriei gay, iar acum sunt acuzaţi de discriminare. Toată situaţia a luat însă amploare și se adaugă la toate celelalte situaţii în care creștinii au fost daţi în judecată pentru că au...

Miracolul credinţei care nu depinde de miracole

Când Papa Ioan Paul al II-lea a murit în urmă cu zece ani, suporterii au scandat „Santo subito", sau „Sfânt imediat!" Susţinătorii săi și-au văzut dorinţa realizată. Vaticanul a confirmat că fostul Suveran Pontif a efectuat două minuni. Însă perspectivele creștinilor asupra acestora diferă până la controversă.

Ce se întâmplă într-o biserică ateistă? (VIDEO)

Întâlnirile de duminică dimineaţa de la Houston Oasis ar părea tipice unei biserici creștine dacă nu ar lipsi Biblia, cartea de imnuri, crucea și ferestrele cu vitralii reprezentându-L pe Iisus. În plus, nici vorbă de doctrine, dogme sau teologie în această comunitate. Ea se înscrie în alt trend: acela al „bisericilor pentru atei".

Cartea Apocalipsa: Recomandări pentru predici asumate și pline de sens

Să predici din Apocalipsa înseamnă mai mult decât titluri de senzaţie sau povești despre balauri și fiare. Înseamnă să vorbești despre Iisus Hristos și despre binecuvântarea promisă de El,

Dezechilibrul unui creștinism convertit

În ciuda secularismului tot mai accentuat, creștinismul este mai extins decât acum două milenii. Această situaţie generează o dilemă greu de evitat: dacă este prezent în viaţa societăţii, de ce impactul său este tot mai redus?

Duminica: ziua de odihnă oficială a Europei?

Anul acesta, în câteva ţări europene, prima duminică a lunii martie a venit cu manifestaţii restrânse, care au trecut neobservate de presa europeană. Câteva sindicate şi biserici principale, reunite sub denumirea „Alianţa Europeană a Duminicii" urmăresc promovarea unei legislaţii europene care să impună odihna în ziua de duminică.

Trailerul unei ecranizări a cărţii „Tragedia veacurilor”, distins cu un premiu Geekie (Video)

Trailerul mini-serialului web „The Record Keeper", ecranizare a cărţii creștine „Marea luptă” / „Tragedia veacurilor” a fost premiat cu „Geekie Award", în cadrul Primei Gale Anuale care a avut loc în Hollywood luni seară.

Timpul nostru în lumina profeţiilor

Nu numai că Biblia e conformă cu adevărata ştiinţă, dar ea chiar este scriere ştiinţifică. Deşi tema sa principală e salvarea omenirii, totuş se ocupă şi de laturea astronomică, geologică, biologică, medicală şi inventivă a ştiinţei, revelând în toate aceste domenii minuni, pe cari cărturarii moderni deabiâ acum le scot la iveală.

7 lucruri care nu se vor schimba în biserică

Pe fondul tendinţei bisericilor de orice denominaţiune de a avea opinii diferite cu privire la subiecte de interes comun, pastorul baptist Thom S. Rainer a scris un articol în care doreşte să-i liniştească pe credincioşii debusolaţi de „schimbările copleşitoare de opinie".

Semne spre pământ, semne spre cer

Noul logo al ST ne sugerează, pe drept cuvânt, să stăm cu ochii pe ceas. Este un cadran transparent, pe care-l putem suprapune diferitelor evenimente și tendinţe din lumea noastră. Privim încotro ne îndreaptă acele ceasornicului. Și ce urmează? Să declarăm în ce ceas al istoriei ne aflăm? Destul de tentant – și destul de...

Spovedania unui papă infailibil

Papa s-a spovedit în faţa unui preot anonim. Informaţia ar fi putut să treacă neobservată. Însă gestul Papei Francisc a provocat reacţii dintre cele mai diverse. În mediul românesc a stârnit vii dezbateri în legătură cu dogma infailibilităţii papale. Dacă Francisc I s-a spovedit, atunci mai este infailibil?

Asociaţia Internaţională a Exorciştilor — recunoscută oficial de Vatican

Vaticanul a recunoscut din punct de vedere legal Asociaţia Internaţională a Exorciştilor, manifestându-şi astfel sprijinul pentru o practică ce nu este nici admisă, nici apreciată de toate confesiunile, potrivit cotidianului oficial al instituţiei papale, "L'Osservatore Romano".

Biserica Angliei | Anglicanismul între Roma și Geneva

Sub domnia regelui Henric al VIII-lea, mai exact în anul 1534, Biserica Angliei s-a disociat de Biserica Romano-Catolică. Odată deschisă calea, protestantismul a avansat rapid sub Eduard al VI-lea (1547-1553).

Ar fi Iisus dezamăgit de biserică?

Oare ce simte Iisus astăzi, când privește la biserică, dacă omul, o fiinţă creată, limitată și la rândul ei păcătoasă, este dezamăgit când privește la ea?

Drumul către cer trece pe la aproapele

Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon. A căzut între nişte tâlhari, care l-au dezbrăcat, l-au jefuit de tot, l-au bătut zdravăn, au plecat şi l-au lăsat aproape mort. Din întâmplare, se cobora pe acelaşi drum un preot; şi, când a văzut pe omul acesta, a trecut înainte pe alături. Un levit trecea şi...

Mica Apocalipsă a lui Iisus

Portretul „profetului Iisus, din Nazaretul Galileii” (Matei 21:11), care prevestea că „Împărăţia Cerurilor este aproape”, primeşte nuanţa definitorie în săptămâna dinaintea crucificării. Atunci Iisus a prezentat una dintre cele mai de impact profeţii ale istoriei creştine  – o profeţie care avea să modeleze întreaga escatologie1 creştină.

Scenarii apocaliptice care ne afectează prezentul

Confruntate cu marile cataclisme naturale, civilizaţiile umane au trăit permanent sub spectrul sfârșitului iminent. Evident că speculaţiile nu au lipsit, iar comportamentele umane au fost modelate de interpretările date evenimentelor. Nu au lipsit nici decriptări de ordin politic, iar unele dintre ele continuă să traseze viitorul omenirii.

Bibliile, exilate din hotelurile americane

Marriott International, cea mai mare companie hotelieră, a decis recent să scoată materialele religioase, precum Biblia și Cartea lui Mormon, din noile sale hoteluri, Moxy și Edition.

Studiu: Cu cât suntem mai inteligenţi, cu atât suntem mai puţin dispuși să credem în Dumnezeu

O meta-cercetare care a analizat rezultatele unor studii ce acoperă o perioadă de un secol arată că oamenii, cu cât sunt mai inteligenţi, cu atât sunt mai puţin dispuși să creadă în Dumnezeu.

Moștenirea unei dileme grele: Dietrich Bonhoeffer

Creștinii și-au pierdut „și capul, și Biblia", avertiza un tânăr teolog german în anii tulburi ai celei de-a doua conflagraţii mondiale. Numele tânărului - Dietrich Bonhoeffer. Cuvintele lui - o provocare și pentru generaţia prezentului.