„Intelectualii români nu prea cunosc teologia”

Într-un interviu publicat în ediţia de astăzi a ziarului Lumina, profesorul Adrian Muraru portretizează acut teologia românească.

1.000 de ani mai târziu

Creștinismul este, în mod esenţial, construit pe convingerea că viaţa și misiunea lui Iisus Hristos pe pământ au fost o continuare și o împlinire a revelaţiei lui Dumnezeu din perioada anterioară, numită Vechiul Testament.

Postul (negru) ar putea creşte eficienţa tratamentului anticancer

A nu mânca nimic pe perioade scurte de timp poate ajuta la combaterea cancerului şi la creşterea eficienţei tratamentului împotriva aceste boli, susţin cercetători de la Universitatea Souther California.

Bisericile din Argentina sărbătoresc „luna Bibliei”

Luna septembrie este în multe ţări din America Latină o lună în care credincioșii sărbătoresc Biblia. Bisericile organizează numeroase prelegeri, ateliere și conferinţe pentru tineri, informează Consiliul Mondial al Bisericilor (WCC).

Crislamul – sincretismul dintre credinţă și știrile false

Un număr important de creștini din diverse confesiuni, tradiţionale și protestante, urmăresc cu îngrijorare materialele online care anunţă înfiinţarea unei noi religii unice mondiale – crislamul. Iar veștile sunt că acesta este doar un prim pas, căruia îi vor urma o monedă unică globală și un guvern mondial de la care nu se poate aștepta...

COVID-19: De ce perspectiva Bibliei asupra distanţării sociale ar putea fi o soluţie

Marea provocare a liderilor lumii care se confruntă la ora actuală cu COVID-19 este identificarea răspunsului optim pentru o boală cu câteva trăsături care o fac dificil de combătut.

„Soţia lui Iisus” – contra-argumentele teologilor

Numeroşi reprezentanţi religioşi ai mai multor confesiuni au criticat atât conţinutul, cât şi provenienţa incertă a micului pergament care a făcut înconjurul lumii, în mai puţin de 24 de ore. Acesta ar lăsa să se înţeleagă că Iisus Christos a fost căsătorit.

Sfârşitul lumii între psihoză şi necredinţă

Veştile despre sfârşitul lumii şi despre catastrofe naturale care vor distruge omenirea sau o vor supune la cazne grele apar periodic şi, mai ales, în momentele de criză. „Omenirea s-a temut întotdeauna de o mare catastrofă. Însă totul pleacă din mintea oamenilor care îşi...

O Biblie pentru fiecare

Micuţa galeză Mary Jones a mers pe jos cei 40 de kilometri cu sufletul la gură. Abia aștepta ca, din economiile ei de 6 ani, să-și poată cumpăra o Biblie în limba ei. Dar, în prăvălioara domnului Charles, pastorul și învăţătorul ei, a constatat cu disperare că toate Bibliile erau fie vândute, fie amanetate deja.

Ucenicii lui Iisus | Dumnezeu cheamă oameni obișnuiţi la o lucrare extraordinară

După o noapte petrecută în rugăciune, Iisus și-a ales ucenicii: 12 oameni obișnuiţi, cărora le cunoștea slăbiciunile. Știa că unii dintre ei Îl vor abandona sau trăda, iar alegerea Lui îmi inspiră speranţă. Dacă Iisus Și-a ales astfel de discipoli, cu siguranţă există nădejde pentru mine atunci când eșuez. Ce crezi, dacă Iisus te-ar fi...

O Biblie a rămas neatinsă într-un incendiu care a mistuit biserica

Un incendiu a distrus biserica metodistă Spring United dintr-un orășel din statul Wisconsin, dar nu și o Biblie cu o vechime de 150 de ani, care mai supravieţuise unui incendiu care a avut loc cu decenii înainte, într-o altă biserică.

O dragoste mai presus de raţiune | Recenzie de carte

În cartea O dragoste mai presus de raţiune, John Ortberg prezintă nuanţe familiare ale unei iubiri care se exfoliază revelator, de la un capitol la altul.

150 de variante ale Bibliei, la preţuri speciale, timp de 50 de ore

Editura Viaţă şi Sănătate organizează, în perioada 22-24 septembrie, „Zilele Promovării Bibliei" - o ocazie specială în care nu mai puţin de 150 de variante de Biblii sunt disponibile la un preţ deosebit de avantajos (-30%).

Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!

M-am născut într-o familie adventistă. Asta însemna destul de multe, inclusiv sentimentul că propria tradiţie religioasă reprezintă singurul adevăr.

Cea mai nouă ţară a lumii a epuizat stocul de Biblii al Societăţii Biblice

Sudanul de Sud, cea mai nouă ţară a lumii, a înregistrat un record în ceea ce priveşte distribuţia de Biblii: în doar şase luni, Societatea Biblică a anunţat epuizarea stocului de Biblii pe care le pregătiseră pentru credincioşii sudanezi.

Lumea de azi și ne-sfintele războaie sfinte

„Eu am o misiune din partea lui Dumnezeu. Dumnezeu mi-a spus: «George, du-te și luptă-te cu acești teroriști din Afganistan.» Și așa am făcut. Apoi Dumnezeu mi-a zis: «George, mergi și pune capăt tiraniei din Irak.» Și așa am făcut...”

Cum „fentează” creaţioniștii conceptul creaţiei

Câţi mai cred în ideea că fiinţa umană a fost creată relativ recent? Nu foarte mulţi, dacă analizăm cel mai recent sondaj de opinie Gallup. Pentru unii, chestiunea în sine este lipsită de relevanţă, însă, privind în profunzime, implicaţiile sunt serioase.

Reforma protestantă, între obstinaţie și necesitate

Acum jumătate de mileniu, cuiul lui Luther a prins cele 95 de teze pe ușa catedralei din Wittenberg. În ce lumină se văd azi motivele care au dus la Reformă?

Veștile bune despre moarte pe care le aduce Biblia

La sfârșitul anilor ’70, părinţii mei erau logodiţi, iar tatăl meu studia Biblia cu pastorul mamei mele, Graeme Christian. Într-una din zile, au cercetat un subiect important, învăluit pentru mulţi în mister: ce se întâmplă cu omul după moarte?

Cum am putea crede că miracolele sunt posibile?

Miracolele reprezintă un grup de fenomene a căror realitate este adesea pusă la îndoială.

Sfârșitul lumii, în creștinism: trei perspective

Expresia „sfârșitul lumii” se referă la sfârșitul ordinii sociale și al umanităţii, la sfârșitul planetei așa cum o cunoaștem. Dar, conform Bibliei, acestea nu vin toate odată.