Antipapismul: realism sau paranoia? (III) Idolul și semnul „fiarei”
De la comentariile mass-media despre religia și opiniile doctorului Ben Carson și de la criteriile învăţaţilor privitoare la identitatea lui Antihrist, studiul nostru a analizat în două articole precedente („Ben Carson, papa, SUA și Antihristul” și „Antihristul”) posibilitatea scandaloasă ca Antihristul apocaliptic să fie chiar papalitatea, axa creștinismului istoric.
Noul Testament în format de revistă
Doi publiciști germani au prezentat o nouă Biblie, Noul Testament, într-un format familiar cititorilor de presă.
„Sectantule!” Viaţa de sine stătătoare a unei etichete
Am ajuns în pădurea dintre Pasărea și Brănești la scurt timp de la tragedia femeii care s-a aruncat în faţa trenului împreună cu cei trei copii ai săi și am făcut propria reconstituire.
Sabatul, ziua iubirii neobosite
Mai mult decât o zi a obligaţiilor religioase, sabatul este o expresie a înţelepciunii și a iubirii lui Dumnezeu, care a dorit să-i ofere omului un ritm de viaţă în care relaţia cu El să fie centrală.
Răscrucea – Dacă biserica mi se pare superficială sau fundamentalistă?
Care este motivul meu de a mă alătura unei biserici sau de a rămâne într-o biserică? De ce vreau să transfer moștenirea mea spirituală copiilor mei, de ce îmi invit prietenii la biserică? Sau ce motive am când zic „nu” în faţa oricăror invitaţii legate de biserică?
Cum a renunţat Stephen Colbert la ateism
Stephen Colbert este un comic, scriitor, producător și moderator TV american. Este gazda talk show-ului de televiziune „The Late Show with Stephen Colbert”, difuzat de CBS, și a fost inclus de două ori de revista Time în topul celor mai influente 100 de personalităţi.
Viitorul și profeţiile
Biblia este scrisă într-o bună măsură de profeţi și este plină de descoperiri profetice. De cele mai multe ori, aceste descoperiri sunt despre taine ale trecutului și ale prezentului, la care nu am putea avea acces pe altă cale.
Revoluţia lui Gutenberg: Inventarea tiparului şi răspândirea Bibliei
Obişnuiţi cu rapiditatea downloadurilor de pe internet şi cu bibliotecile digitale depozitate pe suporturi de mici dimensiuni, tinerii de azi cu greu îşi pot imagina o lume în care cărţile erau copiate de mână pentru a fi citite şi răspândite. Inventarea tiparului de către Johannes Gutenberg a marcat începutul unei revoluţii care avea să schimbe...
Teologie papală: Cum trebuie trataţi homosexualii
Într-un interviu pentru LifeSiteNews, teologul papal Wojciech Giertych a vorbit despre nevoia de a trata persoanele cu înclinaţii homosexuale cu demnitate, spunând că doar așa le poţi spune adevărul.
Fuga de Dumnezeu | Recenzie de carte
„Fuga de Dumnezeu“ descrie experienţa distanţării. Atunci când credem că fugim şi că ajungem într-un spaţiu în care Dumnezeu e absent, descoperim că Dumnezeu e deja acolo, invitându-ne credinţa.
Biblia este bestsellerul Norvegiei în 2011
Biblia este cea mai bine vândută carte din Norvegia anului 2011.
Bill Nye justifică participarea la dezbaterea evoluţie-creaţie
Pentru că mai mulţi colegi evoluţioniști l-au criticat pentru dezbaterea cu Ken Ham, Bill Nye a ţinut să își justifice decizia. Din discursul său reies însă mai multe elemente interesante din pregătirea acestuia și atitudinea lui faţă de dezbatere.
Drumul spre înainte care înseamnă înapoi
S-ar putea ca, pe acest drum al vieţii, în inima noastră să se schimbe multe lucruri cu privire la Dumnezeu, dar nu același lucru se întâmplă și în inima Lui cu privire la noi
Iisus Christos caricaturizat la Comedy Central
Unul dintre cele 23 de proiecte listate în grila de producţie a postului Comedy Central vizează personajul central al creștinismului - Iisus Christos, conform agenţiei AP. O alianţă iudeo-creștină americană va organiza o conferinţă de presă prin care va denunţa potenţialul serial drept o „spurcăciune".
Medalia de aur pentru locul patru
„Pilda semănătorului“ pare a fi cheia tuturor celorlalte pilde rostite de Iisus. Nu e tainică și nici parolată. Ci, pur și simplu, de la ea se pleacă. Dumiriţi și nu prea, apostolii și toţi cititorii de azi ai pildei sunt întrebaţi de Iisus Christos: „Nu înţelegeţi pilda aceasta? Cum veţi înţelege atunci toate celelalte pilde?“...
Premieră ecumenică: protestanţii şi catolicii îşi recunosc unii altora botezurile
Biserica Catolică din Statele Unite ale Americii a făcut un pas decisiv marţi, pentru îmbunătăţirea relaţiilor ecumenice cu un grup de confesiuni protestante: cele două părţi au anunţat că intenţionează să semneze un acord prin care să-şi recunoască oficial, în premieră, botezurile unii altora.
Apocalipsa mayașă: epopeea unei neînţelegeri
După puternic mediatizatul eșec al profeţiilor lui Harold Camping, de anul trecut, s-ar fi putut spune că opinia publică este sătulă de ameninţări apocaliptice. În 2012 însă, s-a discutat și mai mult despre apocalipsă, de data aceasta din perspectiva interpretărilor New Age ale calendarului mayaș.
Rotativa guvernamentală
Aţi fost vreodată măcinaţi de gândul că propria existenţă, pe lângă faptul că este efemeră, este o întâmplătoare și neîntreruptă pendulare între Bine și Rău?
Scântei în întuneric: o lectură neașteptată despre suferinţă
„Omul se naște ca să sufere, după cum scânteia se naște ca să zboare." (Iov 5:7)
Britanicii au publicat un ghid de supravieţuire pentru Apocalipsă
Deşi încă nu se cunoaşte forma pe care o va lua presupusa apocalipsă din 21 decembrie, subiectul rămâne unul dintre cele mai discutate pe internet în aceste zile şi o preocupare foarte mare a britanicilor.























