Revista

Dacă moartea părinţilor este o lovitură sub care „însăși ţesătura vieţii pare să cedeze”, îmbătrânirea părinţilor seamănă cu un hagialâc în care învăţăm să oferim mai mult decât (ne-am deprins să) primim.

Soarele strălucea în acea duminică minunată de iulie în care te bucurai de „vacanţa mare”. Părinţii erau alături de tine la plimbare prin parc și te priveau în timp ce pedalai la bicicletă fără nicio grijă în lume. Zâmbetul lor îţi dădea indicii despre iubirea cea mai pură de părinte.

Din 2004, de când Google oferă statistici despre căutările utilizatorilor, au existat patru mari subiecte care au generat o creștere semnificativă a căutărilor pe Google cu privire la sfârșitul lumii.

Înţelegerea atitudinilor părinţilor, dincolo de etichetele sociale, reușește să aducă mai multe soluţii utile în experienţa proprie de părinte a tinerilor adulţi.

Pe canapelele psihologilor se revarsă, în râuri, lacrimile adulţilor care dau o voce copilului interior. Copilul pus pe locul doi, după interesele personale ale părintelui, copilul ale cărui nevoi au fost invizibile, copilul ironizat în momentele lui formative, copilul exclusiv criticat, copilul tratat cu asprime, copilul bătut, copilul abuzat, copilul care a suferit la cheremul...

Literatura de specialitate abundă în estimări generoase ale asemănării genetice dintre om și cimpanzeu, mergând de la 96% până la 99%. Cum sunt obţinute însă aceste procente, ce supoziţii ascund și ce semnifică ele dincolo de interpretarea evoluţionistă?

Se spune că Henry Ford ar fi afirmat: „Uneori, o greșeală poate fi tot ce este necesar pentru o realizare valoroasă.” Aparent paradoxală, afirmaţia spune multe despre noi și despre ce considerăm la un moment dat a fi „o greșeală”.

Condescendenţa se află în unghiul mort al relaţiilor cu părinţii noștri în vârstă. Intenţiile bune, sentimentele de grijă sau compasiune, dialogul și înţelegerea reciprocă în relaţiile dintre adulţi și părinţii în vârstă sunt viciate de condescendenţă.

În Predica de pe Munte, Iisus S-a declarat categoric împotriva insultei și a agresiunii, considerându-le condamnabile. Așadar, cum reacţionezi când ești jignit?

Cât cunoaștem despre iubire? Suficient cât să înţelegem că iubirea nu este o obligaţie. Nu putem iubi cu forţa și nici nu putem fi...

De ce a ales Dumnezeu să Se reveleze printr-un text sacru? Nu existau și alte modalităţi? Mai inspiră Dumnezeu astăzi scripturi?

Există o presupusă inevitabilitate cu privire la întunericul care cade asupra noastră, un întuneric care ne cuprinde prin toate mijloacele posibile.

Iisus a schimbat perspectiva celor cu care dialoga. Evanghelia lui Luca ne arată un Iisus care nu refuză să Se implice social, dar refuză să Se implice în maniera în care I se cere să o facă.

Când auzim cuvântul „inspiraţie”, ne gândim de obicei la cea artistică, însă ce se înţelege prin „inspiraţie divină”? Cum se petrece aceasta?

Biblia are 66 de cărţi scrise de autori diferiţi pe parcursul a circa 1.500 de ani. Există totuși o temă comună, un laitmotiv? Dacă da, care este acesta? Există un Dumnezeu al Vechiului Testament și un Dumnezeu al Noului Testament?

Ideea că Iisus cel istoric poate fi descoperit doar prin metodologia istorico-criticismului impune textului biblic un tipar limitativ de analiză.

Există greșeli în Biblie? Dacă da, ce fel de greșeli și cum afectează ele caracterul inspirat al ei? Există contradicţii între autorii Bibliei? Cum se explică acestea?

Cititorul obișnuit al Bibliei folosește o traducere. De unde știm că o traducere este bună? Din punct de vedere tehnic, este impropriu ca o traducere...

Deciziile morale situaţionale demonstrează prin însăşi complexitatea lor că există un bine absolut pe care îl căutăm. Principiile morale lucrează împreună pentru binele absolut.

Cum se deosebesc Scripturile creștine de textele sacre necreștine (Coran, Vedele, Dharmele, Cartea lui Mormon etc.)?

Ce garanţii avem că textele de pe care s-au făcut traducerile moderne ale Bibliei reflectă originalul?