Soluţia nu vine din interior

Cum ar trebui înţelese dependenţele? De obicei, dependenţa este privită fie ca un eșec al voinţei, fie ca o boală. În ultimul timp, tendinţa este ca generaţia tânără și educată să îmbrăţișeze mai degrabă al doilea răspuns. Ideea că adicţia este un eșec al voinţei, un păcat din perspectivă creștină, este considerată mai degrabă o...

Unul din 20 de adulţi folosește ţigări electronice

Un număr de 10,8 milioane de adulţi americani folosesc în prezent ţigări electronice, iar peste 50% dintre aceștia au sub 35 de ani.

Efectele fumatului la tată asupra viitorilor copii

Expunerea tatălui la nicotină poate provoca deficienţe ale funcţiei cognitive la copiii săi și chiar la nepoţi, au arătat cercetătorii într-un studiu publicat pe 16 octombrie în revista PLOS Biology. Efectul poate fi cauzat de schimbările epigenetice în genele din sperma tatălui.

Calvarul sugarilor care intră în sevraj la naştere

Nu are nici măcar o săptămână, însă trece prin dureri groaznice. Din cauza tremorului sever, asistentele îl păzesc neîntrerupt, ca nu cumva să se rănească sau să se sufoce. Micuţul este doar unul dintre bebeluşii născuţi cu dependenţă de droguri fiindcă mamele lor s-au drogat în timpul sarcinii.

De ce alimentele nesănătoase ne atrag ca un magnet

„Dacă luam o lingură de îngheţată, mi-aş fi dorit toată cutia. Şi au fost momente când am mâncat întreaga cutie. Şi apoi stăteam acolo, spunându-mi că „trebuie să mă opresc, trebuie să mă opresc", simţindu-mă complet incapabilă de a acţiona asupra a ceea ce creierul îmi spune", mărturiseşte Pat Guillet, care suferă de dependenţă...

Simptomele dependenţei de internet

Dependenţa de internet este dificil de detectat şi afectează până la 38% din populaţie, spun cercetătorii americani, citaţi de Daily Mail.

Dependenţa de jocuri video, recunoscută oficial ca tulburare comportamentală

Adicţia de jocurile video este un subiect dezbătut de cel puţin două decenii. Deși centrele de tratare a acestei dependenţe s-au înmulţit odată cu numărul specialiștilor care au demonstrat prin studii că jocurile video pot crea dependenţe similare abuzului de substanţe, lumea academică nu ajunsese la un consens. Până acum.

Creștere alarmantă a numărului de adolescenţi care folosesc ţigări electronice

Cel mai recent raport cu privire la utilizarea ţigărilor electronice de către adolescenţi, realizat de Universitatea din Michigan, arată că piaţa ţigărilor electronice este într-o continuă expansiune, iar utilizarea acestora de către adolescenţi cu vârste de 17-18 ani a crescut dramatic în ultimul an.

Crește numărul adolescenţilor care utilizează ţigări electronice cu marijuana

Un nou studiu arată că peste 20 de milioane de elevi de gimnaziu și de liceu au utilizat ţigări electronice cu tutun, marijuana sau alte produse derivate.

Moartea albă

Aproape toate poveştile dramatice ale consumatorilor de droguri încep la fel: „eram profund nemulţumit de viaţa mea“, „îmi doream altceva“, „voiam să mă sinucid“. Şi, din păcate, destul de frecvent aceste poveşti ajung să se încheie în faţa acelorași cuvinte. Pentru cei care nu reuşesc să se elibereze de droguri, moartea accidentală sau premeditată ajunge...

Cât de ușor devii dependent de droguri?

Dependenţa a fost considerată ca fiind rezultatul efectului substanţelor asupra creierului, dar și o boală sau o slăbiciune, un "defect" de personalitate. Experimentele pe animale au arătat că este suficientă o singură încercare a drogurilor pentru a deveni dependenţi, însă adevărul este mult mai complex.

Războiul cu Bahus. Cauze, efecte și lecţii din prohibiţia alcoolului în SUA

România se află printre ţările europene cu cel mai ridicat consum de alcool pe cap de locuitor, cu echivalentul a 12,3 litri de alcool pur consumaţi anual de fiecare persoană cu vârsta de cel puţin 15 ani, potrivit datelor OCDE pentru anul 2023, faţă de media de 8,5 litri a ţărilor OCDE. O incursiune în...

Dependenţa de jocuri online – depistare și evitare

Tudor[1] a intrat la liceu cu mari așteptări în privinţa parcursului său academic. Notele mari din școala generală erau ceva de la sine înţeles pentru el când locuia cu părinţii și avea un program bine stabilit. Verile, Tudor și le petrecea în mare parte jucând jocuri video în care devenea un personaj important din joc....

Dependenţele unui copil de 5 ani din Indonezia

La vârsta de 2 ani, Aldi Rizal a șocat mass-media internaţională după ce a fost fotografiat fumând ţigări pe bandă. Cu ajutor a reușit să se lase de fumat, dar acum, la 5 ani, și-a găsit o nouă dependenţă.

Război fără precedent împotriva ţigărilor „sănătoase”

Peste 350 de organizaţii nonguvernamentale au iniţiat programul „Iniţiativa 2035-prima generaţie fără tutun a României”. Într-o scrisoare deschisă se solicită Parlamentului și Guvernului adoptarea în regim de urgenţă a unor modificări legislative care să aibă menirea de a „îndepărta orice sursă” de publicitate și promovare directă și indirectă pentru produsele din tutun.

Studiu: Care este ţara cu cei mai mulţi „dependenţi de televizor” din Europa

Cu o medie de trei ore pe zi în faţa televizorului, bulgarii sunt europenii dependenţi de televizor în cea mai mare măsură, 43% dintre ei recunoscând că au acest obicei.

Marijuana provoacă mai multe leziuni cerebrale decât alcoolul

Consumarea marijuanei poate provoca leziuni mai accentuate asupra creierului în dezvoltare al adolescenţilor, comparativ cu consumul de alcool, au arătat cercetătorii într-un studiu publicat recent în Jurnalul American de Psihiatrie.

Ce să facem ca să ne dezlipim de telefoanele mobile

Un procent de 54% dintre adolescenţii americani au declarat că petrec prea mult timp pe telefonul mobil, o bună parte din timp fiind conectaţi la reţelele de socializare.

Trăind pe timp împrumutat

Philip Seymour Hoffman, actor, regizor și om de teatru, a murit la vârsta de 46 de ani, singur în casă, cu un ac înfipt în braţ. Ceea ce pare a fi o supradoză accidentală de droguri l-a despărţit de cea care i-a fost parteneră timp de 15 ani şi cu care avea trei copii, de...

Esenţiale azi, 28 august

România: Fonduri nerambursabile pentru IMM-uri

Lege fără precedent pentru protejarea nou-născuţilor

Guvernatorul statului american Tennessee, Bill Haslam, a semnat marţi prima lege din SUA care va autoriza arestarea și încarcerarea femeilor care folosesc droguri ilegale în timpul sarcinii.