3 lucruri pe care trebuie să le ştim despre proteinele animale

Proteina este o parte esenţială a organismului uman, întrucât ea se găseşte în fiecare organ, fiecare ţesut şi fiecare celulă din corpul omenesc. Nevoia de proteine este însă supra-evaluată, deoarece oamenii mănâncă o cantitate mai mare de proteine animale decât au nevoie.

Cum să nu ai o dietă vegetariană mai nesănătoasă decât una omnivoră

„Este posibil să fii vegetarian, dar să ai o stare de sănătate foarte proastă”, a declarat Frank Hu, cercetător la Școala de Sănătate Publică a Universităţii Harvard. Reputatul om de știinţă a ţinut un discurs în deschiderea Congresului de Nutriţie Vegetariană, organizat recent de Spitalul Universitar Loma Linda, SUA.

Un studiu austriac corelează vegetarianismul cu dezvoltarea cancerului

Un studiu publicat în prestigiosul jurnal PLOS One anununţa, la începutul lunii februarie, că există o legătură între adoptarea unei diete vegetariene și dezvoltarea alergiilor, a bolilor psihice (tulburărilor de depresie și anxietate) și, mai grav, a cancerului.

Pulberea de legume și fructe, pasul ușor către o alimentaţie mai sănătoasă?

Legumele sub formă de pulbere ar putea fi viitorul superalimentelor. Cel puţin așa sugerează Agenţia de Cercetare Știinţifică și Industrială Commonwealth (CSIRO), din Australia, care împreună cu grupul agricol Hort Innovation au creat o pulbere din ciorchinii de broccoli. Aceasta poate fi amestecată în compoziţia produselor de patiserie, a produselor de cofetărie, în supe și...

Ingrediente: Apă, zahăr și… minciuni

Mâncăm brânză fără lapte și miere falsificată în laborator. În ultimii ani, consumatorii români au fost avertizaţi repetat cu privire la aceste două fraude alimentare, atunci când inspectorii ANPC au descoperit nereguli sau când jurnaliștii au comandat probe de ADN pe mostre cumpărate aleatoriu din magazin, doar ca să descopere oroarea. Să îndrăznim să ne...

Alimente bogate în proteine, pentru un meniu vegetarian

Dacă ai ales să renunţi la carne, produse lactate și ouă nu trebuie să te îngrijorezi de faptul că nu vei consuma cantitatea necesară de proteine pentru a avea un organism sănătos. Iată ce alimente bogate în proteine poţi include în dieta ta vegetariană.

James Corden a renunţat la carne din cauza cruzimii asupra animalelor

Este englez, actor, scriitor, producător, cântăreţ și prezentator TV. Mai nou, și vegetarian. Cel puţin aceasta a povestit James Corden presei care l-a intervievat în turneul de promovare a celui mai recent film în care joacă: Ocean’s 8.

Studiu: Proteinele animale și vegetale nu sunt identice

Proteinele animale și vegetale nu sunt identice, se arată într-un studiu realizat de cercetători din California și Franţa. În timp ce proteinele de origine animală sunt asociate cu un risc crescut al bolilor de inimă, proteinele din nuci și seminţe sunt benefice pentru menţinerea stării de sănătate a inimii, au constatat experţii.

Ce ar trebui să conţină un mic dejun sănătos

Obiceiul de a nu sări peste micul dejun este extrem de benefic pentru organismul tău, însă nu este suficient doar să mânânci în fiecare dimineaţă. La fel de importante sunt și alimentele care alcătuiesc meniul tău matinal. Iată câteva produse care nu ar trebui să îţi lipsească din farfurie dimineaţa.

Greenyard retrage de pe piaţă alimente congelate

Agenţia Europeană pentru Standarde Alimentare a informat vineri că 43 de tipuri de produse congelate, inclusiv porumbul dulce și legumele mixte, vândute de comercianţi cu amănuntul precum Tesco, Sainsbury, Waitrose, Aldi și Lidl au fost retrase de pe piaţă de Greenyard, unul dintre cei mai mari furnizori de fructe și legume congelate.

Alimente care te ajută să te reîncarci cu energie

Poate primul impuls pe care îl avem atunci când, în mijlocul zilei, ne simţim obosiţi și fără vlagă este acela de a apela la cafea sau alte băuturi bogate în cofeină și, eventual, zahăr. Însă pentru a-ţi recupera energia de care ai nevoie poţi apela la alte alternative eficiente și, totodată, extrem de sănătoase.

Unde găsim sursele valoroase de fibre

În ciuda faptului că fibrele alimentare ne feresc de o mulţime de probleme medicale, iar organismul nostru are mare nevoie de această categorie de carbohidraţi, mulţi dintre noi abia dacă ajungem să consumăm într-o zi jumătate din cantitatea recomandată. Iată ce ar trebui să includem în meniu pentru a ne acoperi necesarul zilnic de fibre.

Dietele sărace în carbohidraţi pot scurta viaţa

O dietă care se bazează pe reducerea semnificativă a carbohidraţilor din farfurie poate reduce speranţa de viaţă cu până la 4 ani, sugerează un studiu publicat în The Lancet Public Health.

Cum să mâncăm pentru a face lumea un loc mai bun pentru toţi

 „Mănâncă-ţi legumele” – acesta a fost strigătul de luptă al părinţilor de-a lungul anilor. Aceste trei cuvinte s-au întipărit în memoria noastră în copilărie.

De ce devin oamenii vegetarieni – patru motivaţii

Cândva, denumirea de vegetarian era asociată cu activiştii pentru drepturile animalelor, cu cei interesaţi de sănătate sau cu adepţii unor religii (budiştii) sau culte (adventiştii de ziua a şaptea). Astăzi însă tendinţa este de acceptare şi chiar îmbrăţişare a unei asemenea diete, nu chiar definitiv, ci pe o perioadă determinată de timp. Iar motivele nu...

VIDEO: Marea evadare – ce fac crustaceele ca să nu ajungă mâncare

Se întâmplă cu o oarecare regularitate să devină virale pe internet videoclipuri în care vietăţi marine, de cele mai multe ori caracatiţe sau crustacee, demonstrează o capacitate extraordinară de a găsi soluţii pentru a-și salva viaţa atunci când oamenii plănuiesc să le-o ia.

Dacă șunca tip bacon poate ucide, de ce o mai mâncăm?

Studii efectuate în decursul a zeci de ani demonstrează că substanţele chimice folosite pentru producerea șuncii tip bacon provoacă apariţia cancerului. O investigaţie The Guardian dezvăluie strategiile adoptate de industria cărnii pentru a convinge totuși consumatorii că șunca este sănătoasă.

Veganismul, pedepsit cu închisoarea în Italia?

S-au înmulţit cazurile de copii spitalizaţi din cauza opţiunii părinţilor pentru veganism. Aceasta este situaţia care a creat o dispută în Italia. În replică, au apărut și acuzaţiile: acest stil de viaţă trebuie incriminat, iar părinţii riscă să fie pasibili de închisoare.

Vegetari-cum? Provocările unei lumi nepregătite pentru o dietă sănătoasă

România pare să se desprindă încet-încet de mentalitatea potrivit căreia cei care nu consumă carne ies în pierdere când vine vorba de sănătate, energie și gust. Această mentalitate rămâne încă majoritară, în ciuda faptului că tot mai des apar restaurante cu „mâncare sănătoasă", sau băcănii ecologice cu „produse bio”.

Ce să mai cred?

Favorizată de explozia de mijloace de comunicare, informaţia circulă halucinant, între alb și negru, absolut și relativ. Mediul de transmisie se confundă cu mesajul, iar cititorul obișnuit devine, pe rând, consumator, autoritate, beneficiar sau victimă.

Vegetarienii, un risc cu 32% mai mic de boli cardiovasculare

Renunţarea la carne scade cu 32% riscul vegetarienilor de spitalizare sau deces ca urmare a bolilor cardiovasculare, arată un studiu efectuat pe aproape 45.000 de persoane în Anglia şi Scoţia.