Bisericile Kenyei luptă contra căsătoriei copiilor
Bisericile din sudul Kenyei s-au alăturat efortului internaţional de a stopa fenomenul căsătoriilor forţate ale minorilor. Centrele deschise de biserici în regiunea triburilor Masai le oferă adăpost fetele care fug de acasă pentru a scăpa de căsătoriile aranjate de părinţi.
Un cumplit diagnostic și lecţii nepreţuite despre căsătorie și viaţă
Entuziasmul de a deveni mireasă al Dianei Frustaci a pălit în faţa unei noi provocări ce o încerca: diagnosticul de scleroză multiplă. Însă boala i-a oferit câteva lecţii preţioase și i-a „îmbunătăţit mariajul", mărturisește tânăra într-un articol pentru Your Tango.
„Comando-urile iubirii” apără cuplurile indiene
Cuvântul „iubire” încă este considerat de mulţi drept un cuvânt murdar în India, ţara în care căsătoriile se fac numai la iniţiativa părinţilor și respectând apartenenţa la caste, scrie BBC.
Despre motivaţie, confort și amânare…
Am acceptat provocarea de a scrie despre motivaţie gândindu-mă că este o sarcină ușoară, după atâtea discursuri motivaţionale citite, ascultate sau rostite.
Americanii vor căsătorii contractuale, cu termen de expirare
Se întâmplă ceva ciudat cu căsătoriile din America. Tot mai puţini sunt cei care le iau în serios, iar filmele contribuie cu generozitate la configurarea unei concepţii deloc tradiţionale despre viaţa de familie. Poveștile care dau seva telenovelelor ar trebui să rămână în sfera divertismentului, însă trist este că au acoperire și în viaţa reală....
O căsătorie cu o minoră de 11 ani în Malaysia redeschide subiectul pedofiliei ascunse
Autorităţile din Malaysia investighează un caz în care un bărbat în vârstă de 41 de ani a trecut graniţa în Thailanda, unde s-a căsătorit cu o fetiţă de doar 11 ani, caz care a generat un oprobiu în comunitatea majoritar musulmană a Malaeziei.
Milenialii și căsătoria – o poveste fără happy-end
Pentru un tânăr cu gânduri de căsătorie, peisajul înconjurător nu este foarte încurajator. În Uniunea Europeană, jumătate dintre cuplurile care se căsătoresc ajung să divorţeze, iar cele care încă nu au divorţat nu înseamnă că sunt și fericite. Starea economică a avut și ea un cuvânt greu de spus în această privinţă. Prin urmare, tinerii...
Casa care a reconstruit o familie
Unele case sunt însufleţite, pentru că îţi dau voie să citești povestea unor vieţi pe ziduri și prin ferestre. Deși se întâmplă din ce în ce mai rar, cele mai frumoase dintre ele sunt construite de cei care le locuiesc. Cara Brookins și copiii ei știu foarte bine cum a fost pusă fiecare grindă sau...
Sondaj: Americanii consideră căsătoria tot mai puţin importantă
În ciuda faptului că majoritatea americanilor sunt căsătoriţi sau îşi doresc să se căsătorească, numărul celor care mai consideră căsătoria importantă a scăzut în ultimii 7 ani, la fel ca şi numărul căsătoriilor încheiate, potrivit unui nou sondaj efectuat de Gallup.
Femeile din Liban luptă împotriva violului ca drept marital
Femeile din Liban au început să iasă pe străzi pentru a protesta împotriva abuzului domestic şi pentru a cere guvernului să introducă legi care să apere femeile de partenerii violenţi.
Homosexualii câștigă de partea lor Uniunea Europeană
Ieri, Parlamentul Scoţiei a votat cu 105 voturi pentru și 15 împotrivă legalizarea căsătoriilor homosexuale. Astfel, ţara a devenit a 11-a jurisdicţie din Uniunea Europeană și a 17-a din lume care să elimine definiţia tradiţională a căsătoriei, dintre un bărbat și o femeie.
Căsătoriile gay au devenit legale în Islanda
Islanda a adoptat vineri o lege care permite căsătoria între persoane de acelaşi sex. Legea nu a întâmpinat nicio rezistenţă politică, înregistrându-se 49 de voturi pentru şi nici un vot împotrivă. Islanda este singura ţară din lume al cărei şef de guvern, dna Johanna Sigurdadottir, este o lesbiană declarată, notează Agerpres.
Copil, caut timp. De petrecut cu părinţii
Numai 49% dintre copii petrec zilnic cel mult o oră cu parinţii lor. Doar unul din patru copii petrece mai mult de 5 ore cu părinţii, într-o zi de week-end. Părinţii a 38% dintre cei mici nu se joacă decât rar sau niciodată cu aceștia, chiar dacă această activitate este cea mai...
Cum să te cerţi inteligent în cuplu
Cuplurile nu se despart pentru că se ceartă, ci pentru că nu știu să se certe, spun terapeuţii relaţionali, întărind componenta funcţională a divergenţelor dintre parteneri.
Nu există „vârsta perfectă” pentru a găsi un soţ
Femeile din ziua de azi sunt automat plasate în una din două categorii: prea tânără pentru căsătorie, sau prea în vârstă pentru mai atrage un potenţial soţ. Se pare că fereastra de oportunitate pentru căsătorie este extrem de mică, la limită între cele două extreme. Cine ratează fereastra se poate aştepta la un viitor desprins...
Cele mai frecvente greșeli faţă de părinţi, când ești părinte
Tocmai m-am întors de la o înmormântare. O mamă de 54 de ani și-a lăsat copilul îndurerat în urmă, la vârsta adolescenţei. Tatăl povestea...
Cea mai bună ţară în care să fii mamă
Norvegia se află pe primul loc în „Mother’s Index”, topul mondial al celor mai bune ţări în care să fii mamă, alcătuit de organizaţia Salvaţi Copiii. La polul opus se află Afganistanul, imediat după câteva state africane. Analiza Salvaţi Copiii a ţinut cont de factori care afectează sănătatea și bunăstarea femeilor și copiilor, inclusiv...
Săptămâna Naţională a Căsătoriei în Statele Unite
În fiecare an, odată cu ziua de 7 februarie în Statele Unite se organizează Săptămâna Naţională a Căsătoriei.
Suferinţa nu este permanentă
Roger și Kathy Hernández, coordonatori de misiune pentru zona de sud-est a Statelor Unite, sunt de cele mai multe ori împreună, o familie dinamică, cu un entuziasm contagios. Rareori îi găsești în biroul lor din apropiere de Atlanta – ei fie instruiesc pe alţii pentru misiune, fie sunt direct angajaţi în evenimente publice. Adesea tema...
Cum să crești un copil de succes
Majoritatea părinţilor vor să crească copii fericiţi și sănătoși, însă mulţi dintre ei nu știu sigur cum să procedeze. Mulţimea de cărţi tip „self-help” este copleșitoare, iar atunci când sfaturile se contrazic unele pe altele, pot apărea și sentimente de neputinţă sau inadecvare. În ajutorul părinţilor vin însă oamenii de știinţă cu concluziile unui studiu...
Tineri, singuri și neînţeleși
„Imaturi, inadaptaţi și centraţi pe propria persoană" sunt doar câteva din stereotipurile de care se lovesc cei care nu și-au întâlnit alesul sau aleasa inimii, susţine dr. Bella DePaulo, care a studiat fenomenul.























