Cuvintele care promit să îţi schimbe căsnicia
Pastorul american Greg Laurie le-a spus enoriașilor săi de la Harvest Church că pot să își schimbe în bine căsnicia ascultând de o singură propoziţie din Biblie.
Când sărăcia devine boală în România – Cele mai multe cazuri de cancer, în judeţele sărace
Există o legătură de cauzalitate între un nivel foarte scăzut de trai și cancer, arată statisticile oficiale ale Ministerului Sănătăţii pe anul 2019, care ilustrează aglomerarea cazurilor de cancer în cele mai nevoiașe judeţe ale ţării.
La bani mărunţi. Cum evaluăm un sondaj?
Foarte multe emisiuni de știri, discursuri sau articole de presă fac trimitere la cel puţin un sondaj. Când sunt bine concepute și realizate, sondajele sunt un mijloc excelent de măsurare a opiniei publice pe un anumit subiect. Din nefericire, nu toate sondajele sunt bine alcătuite, relevante, reprezentative sau oneste.
Cum ne asigurăm că avem o credinţă raţională
Mișcările fundamentaliste, credinţele religioase extremiste și sectare, manipulările maselor de credincioși, conspiraţiile cu miză religioasă și alte astfel de ameninţări accentuează importanţa gândirii critice.1
Bucurii dublate, necazuri înjumătăţite
„…și au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi.” Cu această propoziţie se încheie multe dintre poveștile pe care le-am parcurs adesea în câteva zeci de minute, deși, în realitate, între începutul și sfârșitul unei povești de iubire sunt ani de experienţe și evenimente care pot fi uneori surprinzător mai abrazive decât par.
„1, 2, 3, la perete stai!”
A fost odată ca niciodată o vreme în care cuvântul parenting mă făcea să oscilez între o privire dată peste cap și un ridicat din umeri. Era vremea în care șapte ore de somn pe noapte, în locul celor minimum opt, aveau potenţialul destabilizator al unui uragan și în care glasurile cristaline ale copiilor din...
Cum să navigăm prin durere
Pierderea naște durere, dar durerea nu are mărime universală, așadar nu există nici metode de recuperare care să funcţioneze în toate cazurile. Avem însă la îndemână modele explicative ale durerii, studii care demontează miturile despre durere și, mai ales, „un sistem imunitar psihologic” care ne ajută să ne revenim după o experienţă dureroasă.
Cum să îţi croiești prieteniile dintr-un material care rezistă
Vârtejul de activităţi și termene-limită în care ne aruncă viaţa de adult ne face adesea refractari la apropiere. Abandonăm vechi prietenii și neglijăm construirea de noi relaţii, până când, inevitabil, vine și ziua în care începem să ne simţim apăsaţi între zidurile de singurătate pe care le-am ridicat cu mâinile noastre.
Cea mai frumoasă mărturie de dragoste
„Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate,..., acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată." (1 Corinteni 13). Acestea sunt cuvintele care se potrivesc cel mai bine pentru descrierea fotografiei de mai jos.
Intoleranţa conturează peisajul occidental
Frumuseţea vieţii vine din „diversitatea ei", a declarat preşedintele american Barack Obama, într-un discurs adresat studenţilor, prin care a încercat să-i motiveze să fie toleranţi, să se trateze unii pe alţii cu bunătate şi să se respecte, notează Associated Press.
Dragoste în rândul condamnaţilor la moarte
Texas este statul care are la activ mai multe execuţii decât toate celelalte state în care se aplică pedeapsa capitală, luate împreună. Dincolo de acest record, Texas păstrează și o arhivă detaliată cu ultimile cuvinte ale condamnaţilor la moarte. Programatorul web Darius Kazemi a folosit această bază de date și câteva linii de cod pentru...
Uruguay legalizează marijuana
Uruguay este prima ţară care legalizează creşterea, comercializarea şi consumul de marijuana.
SUA: 1 din 5 divorţuri este „ajutat” de Facebook
Facebook este menţionat drept cauză a divorţului în 20% dintre cazurile de separare matrimonială din SUA, arată un studiu publicat recent de Academia Americană a Avocaţilor Matrimoniali.
Parlamentul European a decis că toate identităţile sexuale sunt egale în faţa legii
Ieri, membrii Parlamentului European au votat, în majoritate, în favoarea unui raport care îi cere Uniunii Europene să implementeze strategii pentru a combate discriminarea ce poate avea la bază preferinţele sexuale, handicapul sau etnia. Propunerea, care nu este legislativă, urmează să le ofere protecţie homosexualilor şi cuplurilor de acelaşi sex la locul de muncă şi...
Parlamentul European dezbate posibilitatea de a incrimina prostituţia
La sfârșitul acestei săptămâni, legislativul Uniunii Europene va dezbate incriminarea prostituţiei, mai exact a achiziţiei de servicii sexuale. Mulţi se opun însă acestei posibilităţi.
Bucureștenii ar reintroduce pedeapsa capitală
Procentul bucureștenilor care ar vota pentru reintroducerea pedepsei cu moartea a crescut la 40% în 2011, faţă de 35% în 2010.
Musulmanii, faţă în faţă cu „Noe”
Blockbusterul american „Noe", regizat de Darren Aronofsky, ar putea fi cenzurat în Egipt, Qatar, Bahrain și Emiratele Arabe Unite, pentru că încalcă legea islamică.
„Detectorul” de minciuni din mintea noastră
E greu să decizi dacă cineva minte sau nu. Deși nu îţi dai seama, de multe ori ai răspunsul corect. Aceasta este concluzia la care au ajuns oamenii de ştiinţă, care consideră că ne naştem cu un „detector" mintal de minciuni.
De ce e căsătoria mai sănătoasă decât concubinajul
Deși căsătoria și concubinajul presupun ca ambii parteneri să locuiască împreună, sub același acoperiș, mariajul aduce cele mai multe beneficii asupra sănătăţii fizice, a demonstrat un studiu american.
Ghid de supravieţuire pentru părinţii introvertiţi
În general, persoanele introvertite sunt neînţelese şi chiar catalogate drept ciudate, lucru care uneori devine o piedică în cadrul relaţiilor. Însă dacă este vorba despre un părinte introvertit, relaţia cu copilul său poate fi o mare provocare.
CMB sare la gâtul violenţei domestice
Peste 26% dintre femei sunt victimele unei violenţe fizice pe parcursul vieţii lor de adult. În Republica Dominicană, de pildă, la fiecare 36 de ore o femeie este ucisă de partenerul ei de viaţă, este concluzia unui studiu realizat de Universitatea din Lausanne, Elveţia.





















