Conferinţă creştină, interzisă pentru că se opune căsătoriilor homosexuale

Organizatorii unei conferinţe pe tema căsătoriei, în Marea Britanie, au primit vestea că nu mai pot organiza evenimentul, deoarece susţin definiţia biblică a căsătoriei între un bărbat şi o femeie, relatează Christian Post.

Contribuie și tu la proiectul ADRA, „Grădini roditoare”

Celor care vor să ajute persoanele nevoiașe, ADRA România le oferă zilele acestea ocazia de a susţine, printr-un simplu vot, obţinerea unei noi finanţări pentru proiectul social „Grădini roditoare”.

Cum poţi deveni mai activ social

Dacă îţi doreşti să devii mai activ din punct de vedere social, există câteva strategii care pot ajuta să „ieşi din carapace", să te bucuri de relaţii sănătoase şi chiar să fii mai fericit.

Un hotel a refuzat să cazeze un cuplu gay

Un cuplu creştin din Marea Britanie ar putea să fie obligat să îşi închidă hotelul pe care îl deţine pentru că a refuzat să închirieze o cameră unui cuplu de homosexuali.

PE condamnă expulzarea rromilor din Franţa

Parlamentul European a condamnat decizia Franţei de deportare a etnicilor rromi şi le-a cerut oficialilor francezi să suspende această decizie, anunţă France 24. Între timp, Ministrul francez al Imigraţiei, Eric Besson, şi Secretarul de Stat pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, au făcut o vizită la Bucureşti pentru a discuta cu omologii lor despre problema rromilor....

Surprinzătoarele efecte ale muzicii asupra creierului

Oamenii au preţuit şi au iubit dintotdeauna muzica, investind timp atât în compunerea, cât și în ascultarea ei. Jurnaliștii de la New York Times au investigat să afle din ce motiv suntem atât de atașaţi de ceva intangibil și fără beneficii materiale (pentru cei mai mulţi dintre noi).

7 sfaturi preţioase pentru femeile care îşi doresc o carieră de succes

Adaptarea este extrem de importantă pentru oricine vrea să se afirme într-un mediu aflat într-o continuă şi rapidă mişcare, de aceea, Jaleh Bisharat, vice-preşedintele departamentului de marketing al platformei de joburi pentru freelanceri oDesk, oferă câteva sfaturi valoroase şi extrem de utile pentru femeile aflate în căutarea succesului pe plan profesional.

Prostituţie în numele zeilor

Preoţi păgâni sau lideri de secte încurajează o prostituţie în numele zeilor manipulând mintea credulilor, implicându-i în practicarea unor tradiţii orgiace.

Liceeni americani primesc prezervative la școală

Toate școlile publice din Boston (SUA) vor distribui curând prezervative elevilor de liceu, cu condiţia să participe mai întâi la o lecţie de câteva minute despre sexul protejat.

Ce lipsește studiilor despre influenţa familiilor gay?

Glenn Stanton, expert în cadrul organizaţiei creștine Focus on the Family atrage atenţia că unele dintre studiile recente care pretind că a crește într-o familie gay nu are niciun efect diferenţiator asupra copiilor, faţă de copiii din familii heterosexuale, sunt greșite.

Cum poate religia să dezbine un cuplu

„Au fost mai multe lucruri care au dus la erodarea iubirii noastre, dar cel mai important motiv rămâne cel legat de religie, pentru că era singurul asupra căruia nu cred că am fi găsit niciodată un numitor comun", așa sună justificarea unei decizii de despărţire după 15 ani de căsătorie. Dacă religia promovează iubirea, atunci...

Indiferenţă sau implicare? Cum ai reacţiona în faţa unui act de violenţă? (VIDEO)

Doi tineri americani au pus la cale un experiment inedit pentru a observa reacţia oamenilor în faţa actelor de intimidare și violenţă. În urma experienţei, au observat foarte multă indiferenţă și nepăsare și prea puţină implicare.

Singurătatea, „o problemă de sănătate”

Singurătatea ar trebui considerată o problemă de sănătate publică, avertizează O coaliţie de organizaţii care luptă împotriva flagelului singurătăţii în societatea contemporană, citată de BBC.

Poziţia bisericilor faţă de gay îi face pe tineri să plece?

Discuţiile privind homosexualitatea încing spiritele în ţările care dezbat legalizarea căsătoriilor gay. Între activiștii taberelor opuse, aceia motivaţi contra homosexualităţii de argumente religioase sunt cel mai des blamaţi.

Motive pentru care implicarea tatălui este vitală pentru educarea copilului

Structura familiei a suferit modificări odată cu schimbările de ordin social, economic şi tehnic ale secolului XX, iar acest lucru a putut fi observat în rolul tatălui şi influenţa sa tot mai mică în cadrul familiei, notează Psychology Today. Importanţa sa a ajuns să se rezume la resursele cu care contribuie pentru bunăstarea căminului.

Viaţa după COVID-19: cum va arăta noua normalitate?

„Multe certitudini și credinţe vor fi măturate. Multe lucruri pe care le-am considerat imposibile se întâmplă chiar acum. A doua zi după ce vom fi câștigat nu va însemna o revenire la ziua precedentă”, spunea președintele Macron, surprinzând crâmpeie din ceea ce trăim acum, dar și din lumea post-pandemie. O lume pe care o tatonăm...

Schimbări-cheie din istoria căsătoriei, care au pus bazele căsătoriei gay

Căsătoria e asociată azi cu un cuplu de îndrăgostiţi care-și jură dragoste veșnică, fiind dispuși să înfrunte orice opoziţie, însă această imagine are origini relativ recente. Definiţia căsătoriei s-a modificat constant de-a lungul istoriei, iar această schimbare treptată a jucat un rol imporant în decizia de săptămâna trecută a Curţii Supreme privind aprobarea căsătoriilor gay.

India recunoaște al treilea gen: transsexualii

Curtea Supremă din India a luat decizia de a recunoaște existenţa unei noi categorii de sex, genul al treilea, pentru persoanele transsexuale, scrie The Guardian.

VIDEO: Marea evadare – ce fac crustaceele ca să nu ajungă mâncare

Se întâmplă cu o oarecare regularitate să devină virale pe internet videoclipuri în care vietăţi marine, de cele mai multe ori caracatiţe sau crustacee, demonstrează o capacitate extraordinară de a găsi soluţii pentru a-și salva viaţa atunci când oamenii plănuiesc să le-o ia.

Fără geamandură. Cine nu are repere, să nu-şi inventeze

Niciun alt lider de stat nu a militat vreodată pentru drepturile homosexualilor aşa cum a militat fostul preşedinte american, Barack Obama.

Nașterea unui copil rezolvă toate problemele cuplului. Adevărat sau fals?

Dacă mitul salvării familiei prin naşterea unui copil ar fi fost povestit în felul următor, probabil mulţi dintre cei care îl cred astăzi nu l-ar mai fi crezut.