„Multe certitudini și credinţe vor fi măturate. Multe lucruri pe care le-am considerat imposibile se întâmplă chiar acum. A doua zi după ce vom fi câștigat nu va însemna o revenire la ziua precedentă”, spunea președintele Macron, surprinzând crâmpeie din ceea ce trăim acum, dar și din lumea post-pandemie. O lume pe care o tatonăm deja, încercând să înţelegem cum arată chipul noii normalităţi.
Chiar dacă „normalitatea” se poate dovedi greu de definit, înţelegem intuitiv că normalul se asociază cu siguranţa și cu lucrurile care ne sunt familiare, scrie Brandon Ambrosino într-un articol pentru BBC, amintind de rolul pe care l-a jucat dorinţa de a reveni la normalitate în alegerea președintelui american Warren Harding. În 1920, după ce Primul Război Mondial perturbase viaţa americanilor, Harding a venit cu o promisiune simplă, care avea să-i aducă mandatul de președinte al SUA: „America nu are nevoie acum de eroism, ci de vindecare; nu de un remediu, ci de normalitate.” Harding paria atunci pe dorinţa americanilor de a reveni la viaţa lipsită de frică de dinainte de război, iar pariul s-a dovedit unul câștigător.
Nici astăzi nu sunt prea multe lucruri pe care oamenii să le dorească mai presus de întoarcerea la normalitate, însă am putea folosi sintagma „noua normalitate” pentru a surprinde mai exact perioada pe care o trăim, spune analistul CNN Juliette Kayyem, subliniind că este vorba de o normalitate care își va schimba conturul de la zi la zi, în funcţie de ce se va întâmpla cu COVID-19.
Una în care vom constata că, dincolo de schimbările de ordin politic, economic sau care ţin de cercetarea și practica medicală, noi înșine ne-am schimbat profund.
Schimbările din noi înșine
Adaptarea
Ca răspuns la criza prin care trecem, vom suferi, la rândul nostru, numeroase schimbări „în modul în care gândim, ne comportăm și ne raportăm unii la alţii – unele deliberate, iar altele care au loc inconștient, unele temporare, iar altele potenţial permanente”, scrie jurnalistul Max Fischer într-un articol publicat în The New York Times. Sugestivă pentru modul în care au loc aceste schimbări este povestea lui Velibor Bozovic, profesor de fotografie în Montreal, care rememorează asediul din Sarajevo, din anii ’90.
De fapt, capacitatea umană de adaptare este incredibilă, susţine profesorul: „Oricât de rău ar fi, te adaptezi. Îţi trăiești viaţa cât de bine poţi.”
În perioadele de schimbare radicală, de lungă durată, oamenii se schimbă la rândul lor, spune și psihologul Luka Lucic, care lucrează la Institutul Pratt și care se ocupă de studierea efectelor războiului.
Unii dintre supravieţuitorii din Sarajevo dobândiseră, de exemplu, o capacitate uimitoare de a evita gloanţele și bombele, au arătat studiile lui Lucic. Și profesorul Bozovic povestește că, în timpul războiului, ocolea o stradă din apropierea casei sale, vizată de lunetiști, și că a evitat-o, spre surprinderea sa, mult timp după ce războiul se încheiase. „E ceva ce rămâne. Și sunt sigur că va fi la fel și în situaţia pe care o traversăm”, spune Bozovic.
În asediul care a durat 4 ani, sentimentul de comunitate, memoria, chiar și curgerea timpului, totul s-a modificat, iar profesorul, la fel ca alţi supravieţuitori, nu se poate abţine să nu facă o paralelă între criza de atunci și cea de astăzi.
În regiunile care au fost afectate de SARS și de MERS, oamenii obișnuiesc să poarte mască și în cazul unei răceli banale. Este o diferenţă esenţială, de exemplu, între societăţile occidentale și Hong Kong, unde mulţi au murit în timpul focarului de SARS din 2003, așa că amintirile sunt încă vii, iar purtarea măștii reprezintă un comportament pe care nimeni nu-l consideră exagerat, scrie Tessa Wong într-un articol pentru BBC.
Anxietate, depresie, furie versus control și compasiune
O serie de studii care au analizat răspunsul psihosocial al populaţiei faţă de SARS, epidemia de Ebola și cea de gripă porcină au arătat că anxietatea, depresia, furia, vinovăţia, durerea, stresul posttraumatic sau stigmatizarea se numără printre cele mai comune reacţii la criză.
„Nu a existat niciodată un moment în istoria umană modernă în care fiecare persoană să fie îngrijorată în mod serios de același lucru, în același timp”, spune David Ropeik, fost instructor de comunicare a riscurilor la Școala de Sănătate Publică de la Harvard.
„Un risc pe care îl alegem pare mai puţin periculos decât un risc care ne este impus”, observă Ropeik, ilustrându-și afirmaţia cu exemplul celor care au preferat să conducă mii de kilometri după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 decât să folosească avionul, deși riscul unui accident era mai mare în primul caz.
„Deocamdată, încă suntem «pe val», duși de criză, nu privim nici înapoi, nici în lateral, doar înainte, către supravieţuire. Dar în câteva luni, să zicem șase de la început – e doar ghiceală informată cifra asta –, vom resimţi valul posttraumatic”, susţine medicul psihiatru Vlad Stroescu.
Totul ţine de mecanismul de imprimare a traumelor în memorie, „adânc și indelebil [de neuitat] în memorie, nu superficial și modelabil, ca o carte sau un curs”, ceea ce le readuce la suprafaţă, sub forma unor trăiri care se repetă și care frânează revenirea la normal, spune medicul Stroescu.
„Izolarea socială crescută, singurătatea, anxietatea legată de sănătate, stresul și o încetinire economică sunt o furtună perfectă pentru a dăuna sănătăţii mintale și bunăstării oamenilor”, a declarat profesorul Rory O’Connor, unul dintre cei 24 de experţi în domeniul sănătăţii mintale care au publicat un studiu despre impactul profund al pandemiei asupra sănătăţii mintale a populaţiei.
Potrivit cercetărilor, copiii, tinerii, adulţii în vârstă și cei cu probleme de sănătate, persoanele cu afecţiuni psihice, lucrătorii medicali din prima linie, persoanele cu venituri mici, cele cu dificultăţi de învăţare, precum și deţinuţii, refugiaţii și persoanele fără adăpost sunt categorii care vor resimţi efectele pandemiei diferit de majoritatea populaţiei.
Interesant este și faptul că studiile deja amintite au remarcat, ca răspuns la epidemie, și comportamente axate pe redobândirea sentimentului de autonomie și control și căutarea sprijinului social.
Dipali Mukhopadhyay, un politolog de la Universitatea Columbia care studiază modul în care se schimbă societatea în timpul unui conflict, spune că a găsit în Daraya, o suburbie a Damascului, mai multe reţele de întrajutorare și sprijin reciproc decât poţi întâlni într-o societate care se bucură de pace. Comportamente similare celor din Siria se formează acum și în New York și în alte orașe afectate, în care oamenii formează grupuri de sprijin local, subliniază Mukhopadhyay, remarcând faptul că, „în criză, toate modalităţile prin care oamenii creează solidaritate se activează”.
Schimbări în viaţa de zi cu zi
Viaţa cotidiană și-ar putea modifica semnificativ relieful, deși încă nu știm prea multe despre ce anume se va permanentiza și ce va dispărea, așa cum nu știm încă nici cât de mult va trebui să convieţuim cu COVID-19.
Relaţia cu tehnologia
În lunile în care lumea fizică a fost paralizată, lumea digitală a înflorit, ceea ce l-a determinat pe Andrew Keen, antreprenor și autorul mai multor cărţi, să afirme că „supravieţuim în această pandemie datorită tehnologiei”. Înainte de pandemie, oamenii erau tot mai cinici cu privire la tehnologie, însă în viitor ea va deveni omniprezentă, crede Keen. De asemenea, guvernul va folosi tehnologia pentru a controla mai bine focarele, cu riscurile inerente de subminare a libertăţii individuale și cu interferenţe în viaţa privată, dar acest lucru doar va reconfigura și accelera un proces care durează de mulţi ani, spune Keen.
Jurnalista Zoe Kleinman observă că am devenit tot mai relaxaţi cu privire la orele petrecute în faţa ecranului (chiar și în privinţa copiilor, asupra cărora considerăm că efectele sunt mai grave), apreciind că e puţin probabil ca acest obicei să dispară peste noapte. De asemenea, după ce infrastructura a dovedit că poate face faţă traficului neobișnuit, videoconferinţele ar putea înlocui ședinţele obișnuite, iar linia de demarcaţie între timpul de lucru și cel petrecut acasă va deveni mai sinuoasă ca niciodată.
Un nou mod de a lucra
„Milioane de oameni vor avea șansa să aibă parte de zile fără naveta lungă obișnuită și fără inflexibilitatea programului, care nu-ţi permite să stai acasă atunci când un membru al familiei este bolnav. Aceasta poate fi o șansă pentru o resetare extraordinară a modului de lucru”, crede directorul general al WordPress, Matt Mullenweg.
Ne putem aștepta ca, în următorii doi ani, 30% dintre angajaţi să lucreze de acasă mai multe zile pe săptămână, potrivit firmei de consultanţă Global Workplace Analytics.
O școală (cu adevărat) altfel
După ce Franţa a redeschis școlile, la 12 mai, un instantaneu realizat de Lionel Top, un jurnalist al BFMTV a devenit foarte repede viral. Imaginea a arătat cum copiii dintr-o școală din Tourcoing se jucau singuri, fiecare în interiorul unui pătrat desenat cu creta pe asfalt. „Nu-mi revin. Această imagine îţi rupe inima. Nu putem numi asta școală”, a comentat pe Twitter o profesoară. (Chiar și așa, autorităţile au fost forţate să închidă mai multe școli și grădiniţe, o săptămână mai târziu, când au fost descoperite 70 de cazuri de coronavirus printre elevii și preșcolarii din toată ţara).
În Danemarca, prima ţară din Europa care a redeschis școlile, copiii au fost informaţi că trebuie să se spele pe mâini cel puţin un minut la fiecare două ore și să păstreze o distanţă de 2 metri faţă de ceilalţi copii.
„Copiii nu au voie să se atingă, să se joace împreună, să se îmbrăţișeze, să bată palma, lucruri de genul celor pe care le fac în general. Există un singur copil în bancă, deși băncile sunt pentru două persoane”, povestește Merlin Schaeffer, profesor la Universitatea din Copenhaga.
Universitatea Cambridge tocmai a anunţat că a decis desfășurarea cursurilor și a examenelor în mediul online până în vara lui 2021, menţionând că deciziile adoptate ar putea suferi modificări, în funcţie de evoluţia recomandărilor instituţiilor de sănătate. Măsura ar putea fi implementată și de alte centre universitare – cum este cazul Universităţii din Manchester, care a declarat că analizează această opţiune.
Relaţia cu cumpărăturile
Covid-19 va schimba semnificativ comportamentul cumpărătorilor, susţine un raport al companiei Big Bed Rooster.
Astfel, vor fi preferate metodele de plată fără contact, iar nevoia de distanţare fizică va determina consumatorii să evite spaţiile strâmte și să prefere centrele comerciale în aer liber celor închise. De asemenea, spune raportul, oamenii vor manifesta un interes tot mai mare pentru produsele locale, vor prefera să cumpere online și vor fi mult mai atenţi la lucrurile pe care își cheltuie banii.
Vânzările cu amănuntul au scăzut cu 8,7% în luna martie, cea mai mare scădere din 1992, și cel mai probabil reticenţa oamenilor de a arunca banii pe produse neesenţiale se va menţine, arată raportul.
În final, cumpărătorii vor alege mai degrabă companiile sensibile la criză, care au grijă de sănătatea și siguranţa clienţilor și care îi fac pe aceștia să simtă că iau decizii corecte cumpărându-le produsele.
Lanţul de aprovizionare trebuie să se scurteze, iar noi „să ne producem alimente proprii, pe terenuri proprii”, spune comisarul european pentru agricultură Janusz Wojciechowski, care susţine că aceasta este principala lecţie pe care criza a oferit-o Europei.
O relaţie mai sănătoasă cu mâncarea
Criza noului coronavirus ar putea devasta sectorul restaurantelor (de exemplu, în Irlanda, 40-50% dintre restaurante ar putea să nu se mai deschidă, potrivit estimărilor specialiștilor). Deja acest sector a suferit importante pierderi financiare, iar noile măsuri de siguranţă pentru clienţi se vor traduce prin mai puţină eficienţă economică, scriu jurnaliștii de la Politico.
Pe de altă parte, blocaţi în casele lor, oamenii au început să gătească în aceste săptămâni, să își facă singuri pâine, dar și alte preparate pe care obișnuiau să le cumpere, precum și să-și monitorizeze consumul. Aproape 40% dintre britanici spun că gătesc mai des decât înainte de criză, iar 33% declară că aruncă mai puţină mâncare, a arătat un sondaj realizat de You Gov în luna aprilie.
Călătoriile – mai rare și mai piperate; vacanţele, atipice
Dacă vacanţele ar putea să devină o experienţă cu totul nouă (cu șezlonguri separate de panouri din plexiglas, de exemplu), nici călătoriile s-ar putea să nu mai fie prea curând ceea ce au fost până mai ieri.
Aeroporturile au introdus deja măsuri de distanţare între călători. În SUA, Administraţia Securităţii Transporturilor spune că pasagerii trebuie să se spele pe mâini 20 de secunde, atât înainte, cât și după de trec de procedurile de securitate, aeroportul din Dubai oferă teste rapide pentru COVID-19, iar Aeroportul Internaţional din Hong Kong testează un dispozitiv care poate dezinfecta tot corpul în 40 de secunde, dar și roboţi care distrug microbii cu lumină ultravioletă, scrie BBC.
„Vor fi noi orientări de distanţare socială. Este posibil să vedem introducerea unui pașaport de imunitate”, spune James Thorton, directorul executiv al grupului de turism Intreprid.
Camerele de imagistică termică, destinate măsurării temperaturii pasagerilor, vor deveni ceva obișnuit în aeroporturi (dar ar putea face parte și din peisajul gărilor), iar pe termen mediu vor fi mai puţine zboruri, ceea ce înseamnă, probabil, creșteri ale preţului călătoriei, scrie jurnalistul Tom Burridge.
Destinaţiile europene caută modalităţi de a caza în siguranţă turiștii în hoteluri, modelul unei camere ocupate la fiecare două camere fiind una dintre variante, spune Ulf Sonntag, de la Institutul de Cercetare Turistică pentru Europa de Nord.
În cele din urmă, analizând riscurile și cheltuielile, oamenii ar putea decide să călătorească mai puţin în străinătate, iar „vacanţele acasă s-ar putea să devină obișnuinţă”, afirmă Andy Rutheford, fondatorul companiei turistice britanice Fresh Eyes, subliniind că viitoarele călătorii vor trebui să se circumscrie triadei „respect reciproc, solidaritate și responsabilitate”.
La ce macro-schimbări să ne așteptăm?
Erodarea democraţiei
„Într-o perioadă în care încrederea în democraţie se află la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii, deteriorarea condiţiilor economice va avea implicaţii de anvergură pentru stabilitatea politică și socială”, punctează într-un articol comun Ian Goldin, profesor de globalizare și dezvoltare la Universitatea Oxford, și Robert Muggah, cofondatorul Institutului Igarape.
Există deja o lipsă de încredere a cetăţenilor în liderii lor, iar mesajele contradictorii trimise de lideri odată cu izbucnirea pandemiei au consolidat această neîncredere în autorităţile publice și chiar au extins-o asupra experţilor, ceea ce îngreunează gestionarea crizei și subminează răspunsul global la pandemie, subliniază Goldin și Muggah.
„O lume mai puţin deschisă, mai puţin prosperă și mai puţin liberă” – aceasta este lumea spre care ne îndreptăm, crede Stephen M. Walt, profesor de afaceri internaţionale la Universitatea Harvard.
Walt este de părere că direcţia îngrijorătoare spre care pornim (consolidarea naţionalismului și o politică mondială conflictuală) se prefigurează la intersecţia dintre un virus mortal, o planificare inadecvată legată de crize și incompetenţa liderilor.
Nu doar statele autoritare își multiplică instrumentele de supraveghere și control a populaţiilor, ci și cele democratice recurg la asemenea mijloace, de la restricţii de circulaţie la utilizarea aplicaţiilor care monitorizează cetăţenii, riscul fiind inapetenţa statului, pe termen lung, de a se reîntoarce la limitele sale de la început, scriu jurnaliștii de la PressOne.
Accentuarea divizării în sânul societăţii
La început, a fost consensul, scrie jurnalista Anna Sauerbrey, analizând exemplul Germaniei, unde, pe 18 martie, cancelarul Angela Merkel se adresa naţiunii, invitând cetăţenii să acţioneze solidar în cea mai mare criză pe care o traversează ţara după al Doilea Război Mondial.
Și a fost, într-adevăr, un moment de solidaritate, care a unit taberele politice rivale, dar și populaţia, într-o înţelegere a riscurilor și a responsabilităţii în mijlocul pandemiei.
Două luni mai târziu, mii de protestatari, „un amestec sălbatic de extremiști, teoreticieni ai conspiraţiei și cetăţeni obișnuiţi, susţinuţi în mare parte de extrema dreaptă populistă, partidul Alternativa pentru Germania”, au ieșit pe străzi, revendicându-și drepturile și agitând diferite teorii conspiraţioniste.
De fapt, protestatarii sunt o minoritate într-o ţară în care populaţia susţine restricţiile, scrie Sauerbrey, dar arată cât de repede apar conflictele într-un moment de acalmie. Certurile și divizarea par să fie noua normalitate a Germaniei, scrie Sauerbrey. Și nu doar a Germaniei, putem adăuga, privind în jur.
Criza și reașezarea UE
Chiar dacă UE se află într-o criză reală, iar unii spun că Uniunea s-ar putea destrăma ca urmare a lipsei de solidaritate a nordului cu sudul continentului, acest lucru nu se va întâmpla totuși, crede Zoran Arbutina, jurnalist la Deutsche Welle. Arbutina analizează ultimele crize pe care le-a traversat Uniunea, dar și motivele pentru care statele membre preferă să fie membre ale blocului comunitar mai degrabă decât entităţi aflate în afara acestuia.
Totuși, criza a arătat slăbiciunea UE, spune Nicole Gnesotto, vicepreședintele think thank-ului Jacques Delors Institute: „Lipsa de pregătire a UE, neputinţa, timiditatea ei sunt uimitoare. Desigur, sănătatea nu face parte din competenţele sale, dar UE nu este lipsită de mijloace sau de responsabilităţi.” Inventariind primele măsuri ale Uniunii, de la închiderea frontierelor la blocarea exporturilor de echipament medical, Gnosetto arată că fiecare stat membru a acţionat de unul singur, pentru binele său, lăsând ţările profund afectate, precum Italia, să simtă că sunt pe cont propriu.
Criza i-a convins pe mulţi că UE nu funcţionează bine în configuraţia actuală, scrie jurnalista Jillian Deutsch, de la Politico, sugerând că sporirea puterii Uniunii în cazuri de urgenţă ar putea reprezenta cheia gestionării altor viitoare crize.
De altfel, peste 6.000 de persoane (printre care foști prim-miniștri și un președinte al Parlamentului European) au semnat o petiţie care susţine ca UE să își asume competenţe și în domeniul îngrijirii sănătăţii. Dacă ar fi existat o autoritate sanitară la nivelul întregului bloc comunitar, „Europa ar fi avut, probabil, mult mai puţine victime”, susţine Joan Costa-Font, profesor asociat la London School of Economics.
Creșterea semnificativă a puterii Uniunii ar însemna însă redeschiderea tratatelor UE, „o idee care bagă frica și în cel mai devotat eurofil”, dar s-ar putea dovedi, cu drobul de sare al viitoarelor pandemii deasupra noastră, o măsură esenţială, conchide Deutsch.
Noua direcţie a relaţiilor internaţionale
„Pandemia în sine este o dovadă a interdependenţei noastre. Dar, în toate politicile, există deja o întoarcere spre interior, o căutare a autonomiei și a controlului propriei sorţi. Ne îndreptăm spre o lume mai săracă, mai rea și mai mică”4, a declarat Shivshankar Menon, care a ocupat funcţia de consilier de securitate naţională a Indiei.
Opoziţia crescută faţă de imigraţie, un angajament redus pentru rezolvarea problemelor globale, precum schimbarea climatică, dificultatea unor state de a-și reveni din criza generată de COVID-19, deteriorarea și mai pregnantă a relaţiilor sino-americane și slăbirea coeziunii statelor europene sunt principalele probleme cu care ne-am putea confrunta în următorii ani, crede Richard Haas, președintele Consiliului pentru Relaţii Externe.
„Criza reprezintă un test dur al revendicărilor concurente ale statelor liberale și iliberale de a gestiona mai bine stresul social extrem ”, potrivit think thank-ului Group Crisis.
La începutul pandemiei, statele autoritare păreau să controleze mai bine criza, profilându-se ca învingătorii acestei bătălii fără precedent. Secretul ar consta, potrivit filosofului sud-coreean Byung-Chul Han, în mentalitatea asiaticilor, care provine din tradiţia lor culturală. „Oamenii sunt mai puţin rebeli și mai ascultători decât în Europa. Au mai multă încredere în stat. Viaţa de zi cu zi este mult mai organizată”, iar supravegherea severă a cetăţenilor nu provoacă reacţii de împotrivire, scrie Han în El Pais.
Prin urmare, crede filosoful, nu doar că regimul chinez nu va ieși slăbit din această criză, dar „China va putea să-și vândă modelul poliţienesc digital ca un exemplu de succes în gestionarea pandemiei”.
În cele din urmă, mitul conform căruia autocraţiile au gestionat mai bine criza s-a destrămat, însă doar viitorul va arăta dacă acest lucru va întări încrederea oamenilor în democraţie.
Un raport despre care s-au scurs recent detalii în presă, transmis de Ministerul Chinez al Securităţii de Stat președintelui Xi Jinping, arată că Beijingul este conștient de nivelul înalt de ostilitate internaţională generat de modul în care a tratat criza noului coronavirus. Raportul spune că sentimentele anti-China sunt la cota cea mai înaltă de la represiunea din 1989 din Piaţa Tiananmen și că acest lucru ar putea duce la un conflict militar direct cu SUA.
Pe de altă parte, atât SUA, cât și China vor încerca să se folosească de efectele pandemiei și să-și consolideze poziţia încheind parteneriate cu state din întreaga lume.
În timp ce China va avea de înfruntat pierderea încrederii globale, SUA este dezavantajată de modul în care președintele Trump a tratat alianţele și parteneriatele strategice, scrie Nick Bisley, profesor de relaţii internaţionale Universitatea La Trobe.
Rusia (care până deunăzi ni se livra ca exemplu de gestionare a crizei de către propaganda pro-Kremlin) a urcat pe al doilea loc la numărul de infectări cu SARS-CoV-2. În realitate însă, experţii ruși sau organizaţia Alianţa Medicilor cred că numărul infectărilor și al deceselor ar fi cu mult mai mare, scrie Ovidiu Nahoi, redactor-șef la Radio France Internationale România.
Între timp, medicii prea vocali sunt arestaţi sau cad suspect de la balcoane, iar Vladimir Putin are apariţii publice tot mai discrete, pentru a nu fi asociat eșecului gestionării epidemiei. De fapt, popularitatea președintelui a ajuns la un minimum istoric și există temerea că regimul de la Kremlin va încerca orice lovitură pentru a recăpăta cota de susţinere, la fel cum s-a întâmplat cu anexarea Crimeei, concluzionează Nahoi.
Supravieţuind, dar nu cu orice preţ
O pandemie de magnitudinea celei pe care o traversăm va avea consecinţe majore, susţine Suren Manukyan, șeful Departamentului de studii despre genocid de la Universitatea de Stat din Yerevan. După ce analizează evenimente precum ciuma lui Iustinian (o pandemie care a afectat Imperiul Bizantin și mai ales Constantinopolul în anii 541-542) sau Moartea Neagră, care a decimat populaţia Europei în secolul al XIV-lea, Manukyan concluzionează: Uneori, pandemiile „au avut un impact mai mare asupra dezvoltării umanităţii decât războaiele mondiale, diplomaţia sau descoperirile geografice semnificative”.
Există și opinia (și totodată temerea) că, dimpotrivă, energia liderilor politici va fi investită în restabilirea normalităţii de dinaintea pandemiei (o analiză asupra acestui scenariu se găsește aici, fiind construită pe premisa că lumea nu a învăţat prea multe din evenimente precum epidemia de gripă spaniolă sau criza economică din 2008).
Adevărul este că nu știm încă dacă lumea de mâine va fi de nerecunoscut sau va avea cele mai multe dintre trăsăturile cu care ne-am familiarizat. Dar lecţia cea mai importantă pe care ne-o predă criza de astăzi mi se pare a fi cea legată de responsabilitate. Am putea învăţa, ca individ și ca popor, cum putem să-i protejăm pe ceilalţi chiar și de pericolele la care ne considerăm perfect imuni.
Lumea de mâine nu poate fi atât de rea pe cât o zugrăvesc scenariile cele mai sumbre, dacă vom învăţa, așa cum puncta autoarea unui articol din Dilema veche, „cum să supravieţuim fără să devenim fiare”.
Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului.
