Aproape un sfert dintre bărbaţii din anumite regiuni asiatice recunosc că au violat

Toţi cei patru bărbaţi implicaţi în violarea și uciderea unei tinere într-un autobuz din New Delhi își vor primi miercuri sentinţele, informează Reuters.

Falsa iertare, sindromul Stockholm și iluzia eliberării

La nici trei zile după ce a fost bătută de impresarul său, cântăreaţa Alexandra Stan a început să-şi schimbe atitudinea faţă de cel care a abuzat-o.  „L-am iertat, ştiu că îi pare rău ..., a spus cântăreaţa. Unii ar putea considera gestul o naivitate, alţii o virtute. Este posibil, însă, ca...

MTV educă fetele să gândească urât despre ele însele

Programele MTV îi învaţă pe copii şi adolescenţi că limbajul sexualizat nu numai că trebuie acceptat, ci chiar şi încurajat. Mai mult, publicul feminin este educat să aibă şi să exprime păreri depreciative la propria adresă.

Peste 40 de școli britanice au interzis purtarea fustelor

Cel puţin 40 de instituţii de învăţământ din Anglia au interzis purtarea fustelor, într-o încercare de „neutralizare” a îmbrăcăminţii pentru a promova decenţa, a elimina stereotipurile de sex sau pentru a ajuta elevii transgender să se simtă incluși. Această statistică a fost publicată recent de The Sunday Times și preluată predominant de tabloide, însă informaţii...

Intoleranţa conturează peisajul occidental

Frumuseţea vieţii vine din „diversitatea ei", a declarat preşedintele american Barack Obama, într-un discurs adresat studenţilor, prin care a încercat să-i motiveze să fie toleranţi, să se trateze unii pe alţii cu bunătate şi să se respecte, notează Associated Press.

O mamă face sacrificiul suprem pentru a-şi salva copilul de la moarte

Când Chiara Corbella a aflat că este gravidă cu al treilea copil, a fost o bucurie care s-a sfârşit într-o tragedie dulce-amară pentru mama italiancă, care a murit luna aceasta după ce şi-a amânat tratamentul pentru cancer pentru a-şi putea duce sarcina la termen.

Adolescenţii suicidari reclamă că nu sunt ascultaţi

Aproape o treime dintre copiii britanici au avut o tentativă de sinucidere ori s-au gândit deja să-şi ia viaţa. Iar faptul că sinuciderea este văzută ca un tabu şi copiii afirmă că nu sunt ascultaţi nu fac decât să înrăutăţească situaţia.

Încep să apară toaletele publice unisex

Consiliul local al localităţilor Brighton şi Hove din Rottingdean, Marea Britanie, vrea să înlocuiască toaletele publice locale pentru bărbaţi şi femei, cu toalete unisex, pentru a facilita accesul transexualilor în comunitate.

Brazilienii, șocaţi de cazul unei fete violate de 30 de bărbaţi

Duminica trecută, poliţia din Rio de Janeiro cerceta bine-cunoscutele favele după suspecţi în cazul unui viol care a luat pe nepregătite o ţară întreagă, chiar înainte de găzduirea Jocurilor Olimpice din luna august.

5.000 de oameni investigaţi de poliţie pentru ce au spus pe Facebook şi Twitter

Rata infracţiunilor care implică reţelele de socializare Facebook şi Twitter a crescut de opt ori în ultimii patru ani.

Trupurile celor decedaţi în accidentul din Muntenegru au fost identificate

Trupurile celor 18 decedaţi, în urma accidentului de duminică, în care un autocar cu turişti români s-a răsturnat într-o prăpastie, în Muntenegru, au fost identificate.

Cum reconstruiești încrederea pierdută în cuplu

Încrederea este atât de greu de construit și totuși atât de ușor de pierdut. O minciună, o promisiune încălcată sau infidelitatea pot duce la slăbirea și ruperea încrederii dintre parteneri. Uneori reconstruirea încrederii poate părea imposibilă. Vestea bună este că echilibrul relaţiei poate fi recâștigat!

Impresii la prima degustare

Îţi amintești cum a fost când ai gustat pentru prima dată o lămâie? Ceva foarte bun la gust sau ceva groaznic? Toţi am experimentat...

ONU va recunoaşte drepturile sexuale ale copiilor de la vârsta de 10 ani

În aprilie, Comisia pentru Populaţie şi Dezvoltare a Organizaţiei Naţiunilor Unite va începe ultimele discuţii asupra unui documente care afirmă că tinerii şi copiii „au drepturi cu privire la sănătatea reproducătoare şi sexuală", o expresie pe care oficialii ONU o leagă de educaţie sexuală, contracepţie şi avort.

Noua Zeelandă: Amendă dacă nu dai parola telefonului la vamă

Organizaţiile pentru drepturile omului denunţă intrarea în vigoare de la 1 octombrie a unei legi în Nouza Zeelandă, în baza căreia călătorii sunt amendaţi cu mii de dolari dacă refuză să le permită autorităţilor de la frontieră accesul la telefonul mobil, tabletă sau calculator.

Violenţa psihică este ilegală în Franţa

O nouă lege promulgată în Franţa scoate în afara legii "violenţa psihologică", ceea ce ar putea însemna că cei care îşi înjură partenerul sau fac acuzaţii false privind infidelitatea acestuia sunt pasibili de pedeapsa cu închisoarea, relateaza The Telegraph în ediţia electronică.

Procesul Pussy Riot, o vânătoare modernă de vrăjitoare?

În Rusia există două lucruri considerate cele mai grave ofense: să ataci statul sau pe şeful statului şi să ataci Biserica Ortodoxă Rusă. Grupul feminist rus Pussy Riot a reuşit să le facă pe amândouă dintr-o lovitură, motiv pentru care acum sunt aduse în faţa justiţiei, într-un proces care seamănă din ce în ce mai...

„Zi de bine“ – Când studenţii au adus zâmbetele în București

Știm că zâmbetele au un efect benefic asupra organismul uman, însă cine ar îmbrăţișa un străin pe stradă, mai ales în România, unde educaţia rece a comunismului ne-a lăsat puţin inhibaţi când vine vorba de arătarea afecţiunii? Tinerii din asociaţia studenţească Amicus au derulat un experiment în acest sens, care s-a terminat cu zâmbete și...

Polonia își închide magazinele duminica

Andrzej Duda, preşedintele Poloniei, a semnat vineri, 30 ianuarie, un proiect de lege care limitează în mare măsură comerţul în zilele de duminică, argumentând că această mişcare va aduce beneficii, îmbunătăţind calitatea vieţii de familie a angajaţilor.

O bătrâneţe sănătoasă se construiește cu decenii bune înainte

„Dacă tinereţea ar ști, bătrâneţea ar putea”, spunea Cicero. Un adevăr reflectat de nenumărate studii, care arată că ajustarea stilului de viaţă la vârsta mijlocie (sau chiar mai devreme) favorizează tranziţia mai lentă spre o bătrâneţe mai sănătoasă

Holocaustul – matematica unei istorii absurde

Pe 7 aprilie 2013 a fost Yom Hashoah sau Ziua Amintirii Holocaustului1. În Israel locurile de distracţie sunt închise de la apus la apus, sirenele sună prelung, iar cele șase torţe tradiţionale sunt aprinse, simbol al celor aproape 6 milioane de oameni care au pierit în timpul holocaustului.