Nick Wallenda a traversat Marele Canion pe sârma credinţei
Pe 23 iunie, Nick Wallenda a traversat Marele Canion pe sârmă, fără niciun fel de protecţie. Visul său de o viaţă i s-a împlinit pentru că tot timpul s-a rugat la Dumnezeu, a declarat el.
Cum să îţi începi ziua dacă vrei să fii fericit
Modul în care ne începem ziua este unul decisiv, deoarece acela este momentul în care construim baza pentru ziua ce ne stă în faţă. De aceea, bloggerul Marc Chernoff, specialist în dezvoltare personală, a făcut o listă cu şapte paşi pentru oricine îşi doreşte să îşi înceapă ziua fericit.
Amintirile care creează viitorul
Din șirul nesfârșit de evenimente trăite, pe unele ni le amintim, pe altele nu. Unele ne revin adesea în minte și abia așteptăm să le povestim, dar pe altele nu le-am dezvălui pentru nimic în lume.
Fanaticii de aproape
Fanatismul se dovedește a fi o sămânţă latentă în fiecare dintre noi, după cum în fiecare dintre noi există celule canceroase.
Ce rămâne în urma unui viol trecut cu vederea
În toiul zilei, la ora 4 după-amiaza, pe un bulevard aglomerat din centrul Capitalei, o tânără a fost acostată de un individ, luată cu forţa, sub ameninţarea cuţitului, și violată. Deși tânăra a încercat să semnaleze situaţia și a plâns încontinuu, „trecătorii au asistat impasibili la agresarea unei femei", a relatat Europa FM.
Atingerea care contează
Emigrarea în Regatul Unit a fost o mutare îndrăzneaţă. Vin dintr-o ţară latină, așa că a fost nevoie să mă adaptez la multe schimbări,...
O familie hrănește 200 de săraci la nuntă
Când fiica familiei Fowler și-a anulat nunta cu 40 de zile înainte de data stabilită, părinţii au rămas cu banii plătiţi și cu toate aranjamentele făcute.
Lumea „nu e pregătită” pentru îmbătrânirea populaţiei
Majoritatea ţărilor nu sunt pregătite să facă faţă îmbătrânirii rapide a populaţiei, avertizează un studiu global efectuat de ONU și un grup care sprijină drepturile bătrânilor, citat de Associated Press.
Simţim mai ușor durerea adversarilor decât pe cea a prietenilor
Cercetătorii americani au făcut o descoperire contraintuitivă, anume că atunci când observăm o persoană pe care nu o simpatizăm, activitatea din regiunea creierului responsabilă cu empatia este mult mai puternică, spre deosebire de momentele când privim suferinţa unei persoane pe care o placem, arată un comunicat publicat de Universitatea din California de Sud.
Cum îţi dai seama că ai de-a face un un coleg de muncă toxic?
Relaţiile tensionate dintre angajaţii unei companii sunt cele care produc până la 80% dintre situaţiile dificile dintr-o organizaţie, potrivit statisticilor oferite de Association for Psychological Type International, citate de Business News Daily. Însă conflictele cu colegii de muncă pot provoca mult mai multe neplăceri, de aceea este necesar să știi dacă ai de-a face cu...
Interesul pentru religie variază în funcţie de nivelul de trai
Mai mult de 8 din 10 persoane din lume spun că religia ocupă un loc important în viaţa lor de zi cu zi, conform unui sondaj Gallup realizat în 114 ţări ale lumii. De asemenea, studiul a arătat că există o strânsă legătură între nivelul socio-economic al unei ţări şi interesul arătat faţă de religie...
Hawaii legalizează căsătoriile între persoane de acelaşi sex
Senatul statului Hawaii a aprobat marţi, 12 noiembrie, un proiect de lege prin care reglementează căsătoria între persoane de acelaşi sex, alăturându-se altor 14 state care deja le-au aprobat.
Sinuciderile în rândul generaţiei baby-boom sunt în creştere
Rata sinuciderilor este în creştere în rândul persoanelor de vârstă mijlocie şi trendul se pare că îi cuprinde pe cei care fac parte din generaţia baby-boom. Este concluzia unui studiu care arată că rata sinuciderilor în rândul celor de vârstă mijlocie este o ciudăţenie în condiţiile în care, în Statele Unite, rata sinuciderilor în general...
Un futurolog a prezis sfârșitul ziarelor în câţiva ani
Ziarele din Europa nu mai au decât 8 ani de existenţă. Este convingerea futurologului australian Ross Dawson, care a prezis că 2019 este anul în care presa tipărită se va fi sfârșit.
„Mă iubește sau nu?” – Testul care dezvăluie dacă vei avea o căsătorie fericită
Sentimentele impulsive și instantanee ar putea fi elementul cheie care poate prezice dacă relaţia oficializată dintre doi parteneri va fi de durată sau nu, sugerează un studiu american, citat de BBC.
Studiu: Expunerea regulată la ştiri negative ne „imunizează” împotriva tristeţii
Nu doar că nu ar trebui să ne ferim să citim ştiri negative, dar se pare că acestea ne sunt de folos şi a trebui să le citim până la capăt. Cel puţin aşa susţine o echipă de cercetători israelieni, într-un studiu recent, care relevă că ştirile negative ne imunizează împotriva tristeţii.
Creştinii europeni sunt tot mai discriminaţi
Creştinii din ţările europene au fost supuşi, în ultimii 5 ani, unei intoleranţe tot mai accentuate şi unor discriminări care îi vizează atât ca grup, cât şi ca indivizi.
VIDEO: Lecţia lui Lizzie – Beneficiile unei vieţi „blestemate”
Cum ar fi să poţi să mănânci absolut orice și oricât și să nu te îngrași cu niciun gram? Sună perfect, iar unii oameni chiar trăiesc asta. Sunt ei binecuvântaţi sau blestemaţi? Citiţi povestea lui Lizzie Velasquez și judecaţi singuri.
Cum să îţi formezi o gândire critică
A avea o opinie clară, rezultatul unui proces critic de gândire, este ceva ce îşi doreşte toată lumea. A-ţi forma însă o opinie care să nu fie ecoul opiniilor altora este un demers complex, nenatural, dar care poate fi învăţat, din fericire.
SUA: 46% dintre americani văd creştinismul şi capitalismul incompatibile
Un procent de 46% dintre creştinii americani cred că nu există compatibilitate între valorile creştine şi capitalism. Sunt însă şi 38% între creştinii americani care cred că religia creştină şi capitalismul funcţionează bine împreună.
VIDEO: Secretul unei prietenii de 94 de ani
Alice și Irene se cunosc de când erau doar niște copile de 6 ani. De atunci, ele au rămas cele mai bune prietene până în ziua de azi. În prezent, cele două au împlinit venerabila vârstă de 100 de ani, iar anul trecut au sărbătorit 94 de ani de prietenie sinceră.















