YouTube, un televizor „pe steroizi”

„Cum de eu nu apar pe YouTube, la fel ca ceilalţi copii?” își chestiona Ryan părinţii. Se uita la atâtea canale de YouTube în care apăreau copii care făceau recenzii la tot felul de jucării, încât, la cei trei anișori ai lui, Ryan nu înţelegea de ce ei sunt de o parte a ecranului de...

Cercetătorii au descifrat mecanismul prin care bacteriile rezistente la medicamente blochează efectul antibioticelor

Un studiu al cercetătorilor britanici a arătat că bacteriile care provoacă infecţii intraspitalicești cu potenţial letal își închid „portiţele” minuscule din pereţii lor celulari, împiedicând astfel accesul antibioticelor în celulele bacteriene.

Dependenţa de jocuri video, recunoscută oficial ca tulburare comportamentală

Adicţia de jocurile video este un subiect dezbătut de cel puţin două decenii. Deși centrele de tratare a acestei dependenţe s-au înmulţit odată cu numărul specialiștilor care au demonstrat prin studii că jocurile video pot crea dependenţe similare abuzului de substanţe, lumea academică nu ajunsese la un consens. Până acum.

Ceaușescu în pole-position și libertatea de doi bani a românilor

La aproape un sfert de secol de la moartea lui, Nicolae Ceauşescu continuă să fie considerat de către români cel mai potrivit cu funcţia de preşedinte al României. Întrebările care se nasc în urma acestei situaţii sunt pe măsura surprizei.

Studiu: Invidia, la cote maxime pe Facebook

Un studiu realizat de două universităţi din Germania arată că invidia este extrem de des întâlnit pe cea mai mare reţea de socializare, ce numără peste un miliard de utilizatori.

Radiografia unei planete îndrăgostite de oraș

Pentru cei care au văzut intersecţia din districtul Shibuya din Tokio, spectacolul furnicarului uman este unul greu de uitat. La fiecare schimbare a semaforului, peste 2.500 de persoane traversează simultan cele 5 mari treceri pietonale, iar impresia unui observator de la înălţime este că vede oștiri pe punctul de a începe o luptă, doar pentru ca,...

Lipsa exerciţiului fizic, mai nocivă decât fumatul

Puţine vești legate de beneficiile pe care mișcarea fizică le are asupra corpului nostru ne-ar mai putea surprinde astăzi. Un studiu ne surprinde însă demonstrând că lipsa exerciţiului fizic este la fel de nocivă pentru organism ca fumatul.

Tutorial: Cum să depistezi imediat o știre falsă

Un grafic care evaluează din punctul de vedere al calităţii și obiectivităţii jurnalistice cele mai cunoscute surse de presă din România s-a viralizat astăzi, după ce utilizatorul reţelei Reddit care a alcătuit-o a publicat-o online.

România, în topul statelor UE care au înregistrat o scădere a populaţiei în 2018

Populaţia Uniunii Europene a crescut cu 1,1 milioane de locuitori în ultimul an, dar România nu se regăsește printre cele 18 ţări care au înregistrat creșteri ale populaţiei, ci în primele 4 ţări ale UE care au pierdut locuitori în 2018, potrivit datelor publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Ţările în care majoritatea oamenilor susţin moartea violentă

În Afganistan și Palestina, patru musulmani din zece susţin atentatele kamikaze – sinuciderile cu bomba.

Întrebările grele din prima zi de școală

Cum va fi vremea în prima zi de școală; când este programată prima vacanţă; în ce stadiu sunt noile manuale la început de școală; la ce să ne așteptăm de la trafic. Presa a încercat să răspundă astăzi tuturor întrebărilor practice pe care le-ar putea avea un părinte în prima zi a anului școlar. Marile...

Ce știe inteligenţa artificială despre cauzele conflictelor religioase

Putem învinui religia pentru promovarea fricii de celălalt, în cadrul grupurilor cu viziuni opuse? Pot anumite contexte îngrijorătoare să joace un rol cauzal în promovarea religiozităţii?

Când tunurile tac, propaganda își drege glasul (I)

Propaganda era animalul de casă al regimului comunist și avea două capete: secretizarea realităţii și defăimarea adversarilor. Democraţia a pretins că a ucis animalul, însă tot ce a reușit, de fapt, a fost să îl adoarmă.

Control parental. Telefonul e al copilului, dar atenţia?

La capătul unuia dintre cele mai importante procese intentate vreodată unei companii de tehnologie pentru efectele produselor sale asupra copiilor, Meta a acceptat un acord de aproape 18 miliarde de dolari și o serie de schimbări structurale ale Facebook și Instagram pentru utilizatorii minori și control parental.

Marii și micii samariteni milostivi ai lumii

Legătura dintre dăruirea de bani și fericire este mai puternică decât cea dintre sponsorizarea unor cauze și PIB-ul unui stat.

De ce ne enervează textele scrise cu inteligenţa artificială

Până nu demult, ceea ce demasca impostura în scris erau greșelile. Astăzi însă, o recunoaștem tocmai după lipsa greșelilor, dar și după apelul irezistibil la o listă întreagă de clișee. 

Hrănătatea. Despre hrană și sănătate cu dr. Michael Orlich, de la spitalul universitar din Loma Linda

Când fondatorii spitalului universitar din Loma Linda (California, SUA) i-au așezat temelia, scopul lor era unul oarecum paradoxal. Creștini până în măduva oaselor, și adventiști pe deasupra (adică animaţi de credinţa că Hristos va reveni foarte curând pentru a încheia această istorie și a le deschide celor mântuiţi porţile veșniciei), ei au construit un ecou...

Bisericile creștine, în cifre

Tendinţele de scădere sau creștere a numărului de membri ai confesiunilor creștine din America de Nord se menţin, anunţă site-ul oficial al Consiliului Naţional al Bisericilor (CNB) din SUA. Conform datelor din Anuarul pe 2011, Bisericile cu cea mai mare creștere procentuală raportată sunt cele ale martorilor lui Iehova (4,37%) și...

Studiu: Rareori ne arătăm recunoștinţa faţă de apropiaţi

În conversaţiile noastre de zi cu zi facem o mulţime de cerinţe, în medie o cerinţă la fiecare două minute. În schimb, suntem foarte zgârciţi cu mulţumirile, în special faţă de familie și prietenii apropiaţi, arată un nou studiu. De mici suntem învăţaţi să fim politicoși, însă, după ce creștem, tindem să mai mulţumim doar...

Retrospectivă 2016: Ce s-a întâmplat și ce vom ţine minte

Ce ne-a îngrijorat, ce ne-a încurajat, ce ne-a întristat în 2016? Ce am făcut nou și la superlativ în anul pe care l-am încheiat?

Prăbușirea adevărului în adevăruri

Despre minciună s-a spus, din moși strămoși, că are picioare scurte. Însă, în zilele noastre, se pare că și reputaţia adevărului începe să capete valenţe negative. În politică, în comunicarea publică în general, în religie și chiar și în etică, adevărul este tot mai des tratat ca o variabilă relativă. Cum am ajuns, ca societate,...