Relaţiile online, între îndrăgostirea de un avatar şi amarul înşelăciunii

Tot mai des auzim despre persoane care şi-au întâlnit jumătatea pe internet, prin intermediul unui site de socializare sau a numeroaselor site-uri matrimoniniale existente. Sunt aceştia beneficiarii reţetei succesului în iubire sau doar excepţiile unui sistem cu efecte incerte?

Am stat o lună fără Facebook și am trăit ca să le povestesc și altora

În urmă cu o lună, am decis să iau o măsură radicală de introvertire digitală: mi-am dezactivat contul de Facebook. La finalul experimentului, am ajuns la câteva concluzii suficient de importante cât să merite împărtășite și cu alţii. Din fericire.

Tehnologia 5G și noua lume nouă

Giganţii din IT și telecomunicaţii pregătesc trecerea la un nou standard de telecomunicaţii – 5G. Un astfel de upgrade pare repetitiv (am mai trecut și de la 2G la 3G, apoi la 4G), dar specialiștii ne avertizează că va fi departe de ce am trăit până acum. Nu doar că vom avea viteze de descărcare...

Închisoare pentru ștergerea istoricului navigării pe internet

Atacul de la maratonul din Boston este încă proaspăt în memoria colectivă, în special datorită procesului în care este judecat unul dintre fraţii Tsarnaev. Însă acest caz a devenit important pentru opinia publică și dintr-un motiv inedit, dar îngrijorător.

Consecinţele unui „unfriend” pe Facebook

Experţii de la Universitatea din Colorado, Denver, au descoperit ce stări emoţionale experimentăm în momentul în care observăm că unul dintre prietenii noștri de pe Facebook ne-a eliminat din lista lui de contacte. Mai mult, ei au descoperit și care sunt motivele pentru care cineva hotărăște să apese butonul „unfriend” pe reţelele sociale.

Lucrurile care ne fac să renunţăm la religie

Internetul are un rol important în renunţarea la religie. Aceasta este concluzia unui studiu care corelează scăderea dramatică a numărului afiliaţilor religioși din SUA cu creșterea utilizatorilor de internet.

Cum ne prostim pe măsură ce tehnologia avansează

Oameni blocaţi în timp, conduși de roboţi prea inteligenţi pentru binele umanităţii? Poate nu chiar așa va arăta viitorul, dar, conform studiilor recente, nici nu va diferi prea mult.

3 cauze și 3 consecinţe ale dependenţei de internet

„Lumea virtuală" devine un spaţiu tot mai accesibil tuturor, graţie device-urilor variate, la preţuri mici, iar situaţia favorizează apariţia dependenţei de internet, care ar putea fi introdusă pe lista bolilor psihice.

Tutorial: Cum să depistezi imediat o știre falsă

Un grafic care evaluează din punctul de vedere al calităţii și obiectivităţii jurnalistice cele mai cunoscute surse de presă din România s-a viralizat astăzi, după ce utilizatorul reţelei Reddit care a alcătuit-o a publicat-o online.

Telefoanele mobile au efecte nocive asupra dezvoltării copiilor

Grădiniţele, școlile primare și școlile gimnaziale din Franţa ar putea interzice utilizarea telefoanelor mobile de către elevi în sălile de curs, dar și în cantine și pe holuri – adică practic în toate incintele instituţiilor –, dacă o iniţiativă legală publicată zilele acestea va fi validată.

Epidemia de amatori-experţi care ne-a îmbolnăvit prin internet

În România, puţini o cunosc pe Gwyneth Paltrow ca altceva decât ca o actriţă. În Statele Unite însă, fosta soţie a vocalistului de la Coldplay își construiește cu GOOP, brandul său de „stil de viaţă modern”, o notorietate cel puţin pe măsura celei din actorie. Doar că negativă.

Ce s-ar întâmpla dacă mâine nu ar mai exista internetul?

Te-ai gândit vreodată ce întorsătură ar lua viaţa noastră dacă internetul ar dispărea pur şi simplu într-o zi? Cât de mult am devenit dependenţi de acesta în ultimii ani? De la trimis e-mailuri până în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, păstrarea legăturilor cu diverse persoane prin serviciile de instant messaging, informarea prin intermediul site-urilor...

Frumoasă și dezgustătoare, în același timp (video)

Suntem fiinţe imposibil de mulţumit! Ce ne mulţumește cel mai mult este să ne dăm cu părerea și să îi judecăm pe cei din jurul nostru, care niciodată nu vor fi destul de buni pentru noi. Aceasta este experienţa rezumată în acest videoclip, de către o persoană care, deși suferă de acnee, a decis să...

O fiară între fiare

„Oh, ce pânză încurcată ţesem, când exersăm prima dată să înșelăm“, scria Sir Walter Scott în poezia Marmion. Versurile din 1808 i-ar ţine companie bună lui Eric Eoin Marques, care așteaptă să fie extrădat și judecat în SUA, fiind acuzat de FBI că este „cel mai mare distribuitor de pornografie infantilă din lume“. Tânărul a...

Cât de mare a devenit internetul azi

În august 1991, Tim Berners-Lee, inginer la Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN), publica primul website din lume. De atunci și până în prezent, internetul a cunoscut o creștere explozivă, depășind azi pragul de un miliard de site-uri.

Tehnologia care funcţionează în favoarea ta

Tehnologia modernă ne rupe de viaţa reală, ne îndepărtează de oameni și ne afectează abilitatea de a relaţiona cu ceilalţi, ne face mai puţin productivi, ne „fură" dreptul la intimitate și chiar ne pune viaţa în pericol. Însă totodată, ne-a oferit posibilităţi extraordinare pe care nici o altă generaţie nu le-a avut anterior.

Epidemia concentrării pe propria persoană

Într-un timp caracterizat de neliniști, nesiguranţe și anxietate cvasigeneralizată, manierele în care înţelegem să avem grijă de viaţa noastră emoţională și de sănătatea noastră mintală îmbracă tot mai des forma unor tendinţe care vin și pleacă în valuri, multe luând cu ele banii, timpul și speranţele noastre și lăsându-ne într-o stare cel puţin la fel...

Moartea din mesaje – Cazul care poate schimba comunicarea online

Un judecător american a luat o decizie istorică. Într-un caz de suicid, judecătorul a hotărât să acuze de ucidere din culpă o altă persoană decât victima, pentru că l-ar fi încurajat pe acesta să meargă până la capăt. Practic, judecătorul a tratat cuvintele persoanei respective drept armă a crimei, dând un verdict care i-a uimit...

Viitorul internetului, între ameninţare și încântare

Internetul are puţin peste 45 de ani și este invenţia care ne-a revoluţionat viaţa și care a schimbat definitiv societatea. Este o invenţie ce se dezvoltă constant, iar tot ce este dependent într-un grad sau altul de asta este vulnerabil la aceste schimbări. Din acest motiv, gândul la ce ne-ar putea rezerva viitorul internetului i-a...

Biserica, Generaţia Z și lumea online

Internetul este nociv. De regulă, aceasta este cea mai uzuală concluzie atunci când se abordează relaţia dintre tânăra generaţie și mediul virtual. „Generaţia Z” este una pentru care lumea reală a devenit o necunoscută. Bisericile pot oferi soluţii sau pot deveni parte a aceleiași probleme.

Tirania Facebook – Aplicaţiile făcute să ne exploateze

Un număr mic de oameni din Silicon Valley modelează felul în care ne trăim viaţa, până acolo încât unii dintre cei care au contribuit la acest lucru s-au întors împotriva sistemului, avertizând că tot mai multe dintre alegerile pe care le facem zilnic nu provin din exercitarea liberului-arbitru, ci reflectă eficienţa metodelor de persuasiune care...