ura

Franţa se confruntă cu propria primăvară arabă, „marca” Facebook

Franţa are o istorie aparte a protestelor, care mereu au făcut parte din politica mai mult sau mai puţin teatrală a ţării. Dacă în timpul Revoluţiei din 1789, clasa muncitoare franceză s-a ridicat împotriva taxelor, a inegalităţii economice și a liderilor politici rupţi de realitatea francezilor de rând, președintele Macron a reușit să aprindă aceeași scânteie, care a dus la cea mai violentă rebeliune din istoria recentă a ţării. Iar Facebook a fost de ajutor.

Timpul în care toată lumea urăște pe toată lumea

Cu toţii am trecut prin momente de reverie, când ne-am imaginat cum ar fi dacă ne-am întâlni faţă în faţă cu vreun politician sau persoană oficială cu care nu suntem de acord (cel puţin). Ce i-am spune? Ce i-am face? Am încerca să o convingem în mod civilizat că greșește? Sau doar ne-am exprima liber frustrările, încercând cumva să o pedepsim?

Pasiunea pentru conflictul israeliano-palestinian

Puţine conflicte din lume generează atât de multe opinii, remarci și discursuri pasionante precum conflictul din Gaza. Nici măcar situaţiile din Siria, Ucraina sau Yemen nu reușesc să stârnească atâtea pasiuni printre oamenii de rând. Niciun „spectator” nu vrea să facă dreptate vreunei părţi implicate în acele conflicte cum vrea să facă dreptate israelienilor, respectiv, arabilor. Acest conflict pare să ocupe un loc cu adevărat aparte în imaginarul colectiv.

Cu ochii larg închiși

„Îmi doresc ca sufletul tău să ardă în iad“[1], i-a spus Gayle Jackson lui Dylann Roof, după ce Roof și-a primit sentinţa de condamnare la moarte pentru atacul armat asupra celei mai vechi biserici de afroamericani din sudul SUA. Nouă persoane de culoare au murit de mâna lui Roof pe 17 iunie 2015, în Charleston, Carolina.

Psihologia haterilor de pe internet

Oamenii se mai ceartă, mai ales în mediul online, unde o singură propoziţie se poate transforma într-o dezbatere fără cap și fără coadă. Apoi, sunt oamenii care caută cearta, care te urmăresc și te hărţuiesc online, oameni pentru care fiecare postare este un prilej să spună ceva urât, negativ, să te submineze, să te dezumanizeze, chiar să te ameninţe, oameni care se strâng în roiuri ce împroașcă ură, dedicaţi să îţi distrugă viaţa, să își sune șeful pentru a-ţi cere demisia, să îţi publice datele personale etc. De multe ori stăm și ne întrebăm ce e cu acest comportament. De unde izvorăște atâta ură?

Trump predică religia unui Dumnezeu furios

Donald Trump este departe de a fi un om religios, conservator sau principial în viaţa sa particulară. Însă în afacerile de stat a preluat stindardul dreptei religioase, anulând tradiţionala separare între religie și stat.

FBI: violenţele motivate de ură religioasă cresc

Ura transformată în violenţă este un element tot mai prezent în peisajul cotidian. Pe stadioane, pe stradă sau în campanii electorale, violenţa este în creștere. Paradoxal însă, chiar și religia constituie o armă redutabilă în mâinile celor care pretind că promovează pacea.

Atracţie fatală: Rolul presei în perpetuarea terorismului

Astăzi, mai multe publicaţii franceze cunoscute, printre care „Le Monde” și „La Croix”, dar și televiziunile BFMTV și France 24, au luat decizia de a nu mai publica fotografiile teroriștilor care comit atentate fiindcă, inevitabil, aceștia devin eroi pentru restul persoanelor radicalizate care ar putea fi astfel impulsionate să le urmeze exemplul. În Franţa, decizia a stârnit o polemică aprinsă. Este gestul unul de demnitate sau de lașitate?

O poveste despre iertare și speranţă cum rar ţi-e dat să auzi

Didier era doar un băieţel de 11 ani când a asistat la un episod care i-a schimbat viaţa complet. Se afla cu mama lui pe stradă, unde femeia lucra ca vânzătoare ambulantă pentru a-și câștiga pâinea, când aceasta a picat secerată de 38 de gloanţe care i-au străpuns trupul. Acele momente cumplite au sădit în Didier sămânţa autodistrugerii, a urii și a dorinţei de răzbunare, însă povestea lui are un final neașteptat.

Iubirea care a falimentat „fabrica morţii”

27 ianuarie 1945 putea fi o zi oarecare, dar a intrat în istorie. A fost ziua în care bucuria și dramatismul s-au împletit în culori greu de descris. Eliberare, dar și oroare, în egală măsură. De atunci au trecut 7 decenii, iar omenirea continuă să rămână mută în faţa aceleiași întrebări chinuitoare: Cum a fost posibil?

Dovezi uimitoare pe drumul de la ură la dragoste

„Haide să nu ne mai facem rău unul altuia. Începe tu primul." Cam la asta se rezumă de multe ori tentativele noastre eșuate de a pune capăt unei relaţii de ură sau dispreţ faţă cineva care ne face rău, într-un fel sau altul. Dacă însă am înceta să subestimăm posibilităţile bunătăţii de a schimba relaţii, am putea chiar învăţa ceva din exemplele care urmează.

De ce ne urăsc britanicii?

Am ajuns la sfârșitul unui an de campanie negativă, odioasă, „sub centură", proliferată de britanici împotriva românilor și bulgarilor. Indiferent de metodele folosite de canalele oficiale și neoficiale pentru a-i convinge pe englezi că românii nu se pregătesc să le invadeze ţara de la 1 ianuarie, situaţia rămâne neschimbată, exact după principiul „intră pe o ureche, iese pe alta".