Unde a dispărut iubirea? – Semnele timpului, mai 2016
Iată-ne ajunși aici, în faţa unei conversaţii dureroase pentru mulţi dintre noi. Nu este o conversaţie ușoară, nici de iniţiat și nici de concluzionat. Știm asta pentru că unii dintre noi am trecut pe acolo, iar alţii am stat neputincioși pe marginea drumului, martori la o parte din călătoria altora, neștiind niciodată când și unde...
Pentru o bătrâneţe care merită trăită
„Viaţa pare scurtă.” O replică banală, dar nu și în gura cuiva care își sărbătorește cea de-a 117-a aniversare și care a străbătut la pas poteci mai lungi sau mai scurte din 3 secole diferite.
Surprize de carbon. Certitudini despre mediu care se cer reevaluate
Ne plac certitudinile, pentru că ne fac să ne simţim protejaţi. Însă consecinţele certitudinilor greșite lovesc mai tare decât imprevizibilul.
Ce a spus Iisus despre El Însuși
Foarte mult timp s-a consumat cu dezbaterea tainelor pe care le presupune întruparea. Aproape toată lumea crede că Iisus a fost și este Dumnezeu. Dar cum rămâne cu natura Lui umană? În ce măsură a fost și om? Era El la fel ca noi sau nu? Răspunsul nostru pare să depindă de modul în care...
Viaţa sănătoasă (și) cu o casă ordonată se ţine
O dimineaţă care începe cu căutarea frenetică a cheilor sau a telefonului nu dă cel mai relaxat ton unei zile, dar specialiștii spun că beneficiile pe care ni le oferă o casă ordonată trec dincolo de reducerea nivelului de stres cotidian.
Brazilia, o campioană modernă la spiritism (I)
În timp ce este considerată campioana contemporană a creștinismului, Brazilia este bine descrisă și ca o campioană a spiritismului.
Ieslea, semnul umilinţei care (ne) înalţă
„Iată semnul după care-L veţi cunoaște: veţi găsi un prunc înfășat în scutece și culcat într-o iesle” (Luca 2:12).
Haiducii reţelelor și lupta pentru kilobiţi
Americanii au o expresie veche, „there ain’t no such thing as a free lunch“, care înseamnă că nimeni nu dă nimic cu adevărat gratis. Pentru orice beneficiu, oricât de mic, există un cost. Noile generaţii cred însă în gratuitate mai mult decât înaintașii lor, chiar dacă asta înseamnă uneori să și-o acorde singuri.
COVID-19: Care sfârșit este Sfârșitul?
Pe măsură ce criza cauzată de noul coronavirus s-a adâncit și s-a extins, era de așteptat ca fenomenul să fie încadrat în schemele apocaliptice[1] care tind să apară în asemenea contexte.
COVID-19: Lecţii despre fericire de la un profesor nevăzut
Când lucrurile se strică în viaţă, nostalgia devine ispita care ne consolează. Începem să privim cu alţi ochi trecutul. Ne gândim că am fost prea exigenţi cu noi înșine, cu ceilalţi, cu lumea. Că aveam de toate și voiam totuși mai mult. Că eram într-o permanentă căutare de altceva, fără să ţinem cont de esenţă.
„Învaţă-ne să ne rugăm!”. Rugăciunea lui Iisus
Aproape tot românul știe Rugăciunea Domnească, rugăciunea lui Iisus, învăţat de bunica sau de vreun părinte. Dar puţini știu că aceasta vine ca răspuns la rugămintea ucenicilor adresată lui Iisus de a-i învăţa să se roage.
Cultura Lolicon, un superlativ al toleranţei în Japonia
Toleranţa manifestată la nivelul societăţii japoneze faţă de practici care contravin eticii creștine a cristalizat o societate care se confruntă cu probleme foarte diferite de cele cu care suntem noi obișnuiţi.
Telemedicina – cum să beneficiezi la maximum de ea
În contextul în care cabinetele medicilor de familie și mai multe reţele private de sănătate oferă consultaţii online, merită să înţelegem mai bine telemedicina, oportunităţile pe care le creează și limitările ei.
Ce înseamnă minunile lui Iisus?
Este greu să citești descrierea vieţii lui Iisus Hristos în evanghelii și să nu te întrebi ce înseamnă astăzi, pentru noi, mulţimea de vindecări supranaturale și alte minuni săvârșite de El. C. S. Lewis spunea că minunile sunt chiar inima creștinismului.
Vapingul: Un război nou, același inamic
Utilizarea ţigărilor electronice (cunoscută sub numele de vaping) a înregistrat o creștere constantă în ultimii ani, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Frumuseţea din imperfecţiune
Amy Ainsworth este mama a două gemene de cinci ani, a căror apariţie împreună în fotografii e surprinzătoare și fascinantă totodată – cum altfel ar putea fi alăturarea dintre un păr șaten cârlionţat, care lasă să se vadă printre bucle niște ochi mari și verzi, și un păr negru și drept, care împarte armonios culoarea...
Pe urmele lui Iisus cel istoric: beneficii și pericole
Creștinismul ori este istoric, ori nu e. El pretinde că „Dumnezeu a acţionat decisiv în istorie, dezvăluindu-Se în evenimente externe, specifice, atestate în Scripturile...
Emisiune nouă la Speranţa TV: Semnele timpului
Speranţa TV și revista „Semnele timpului” anunţă lansarea unei noi serii de emisiuni TV care va aduce săptămânal la masa discuţiilor redactori și colaboratori ai publicaţiei de contact a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.
Curajul de a fi integru
Daniel și prietenii lui au dovedit, prin modul în care au trăit, că un caracter solid nu este doar produsul formării academice, ci își are rădăcinile în valorile și învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu.
Multe războaie locale = Un singur război mondial?
Se vorbește destul de mult în ultima perioadă despre posibilitatea declanşării celui de-al Treilea Război Mondial, cel mai probabil cei care gândesc aşa considerând că un element definitoriu pentru un astfel de război este un atac nuclear. Însă, de fapt, acela ar fi mai degrabă finalul unui astfel de război. Alţii așteaptă dimineaţa în care...
Cum aflu care este voia lui Dumnezeu în viaţa mea?
Omul care intră într-un dialog binevoitor cu voinţa lui Dumnezeu nu va mai fi niciodată cel care a fost înaintea acestui dialog. Totuși, ceea ce crede un om despre voia lui Dumnezeu depinde de viziunea pe care o are despre caracterul lui Dumnezeu și, prin urmare, despre intenţia Lui cu privire la sine.


























