Astrid Daulia T. Dinescu

Astrid Daulia T. Dinescu
315 ARTICOLE 0 COMENTARII

Cum să-ţi administrezi mai bine timpul

Majoritatea dintre noi ne plângem că nu avem timp, că nu ne ajung orele unei zile pentru tot ce am vrea să facem şi, în general, acest lucru ne produce stres şi anxietate. Dar unde este, de fapt, problema?

Ce se întâmplă cu căsătoriile părinţilor şi bunicilor noştri?

Ce se întâmplă cu promisiunile făcute în faţa altarului? Ce a mai rămas din dorinţa de a petrece restul vieţii cu persoana iubită? Multe întrebări şi puţine răspunsuri, în timp ce rata divorţurilor creşte chiar şi în rândul celor mai vârstnici, părinţi şi bunici.

Perfecţionismul care îţi distruge viaţa

Poate cunoşti pe cineva care are anumite obsesii sau poate ești chiar tu o astfel de persoană. Probabil te consideri „nevinovat”, neştiind că acele obsesii se pot agrava sau pot deveni tulburări care să îţi afecteze considerabil viaţa.

Stilul de viaţă sănătos, tratamentul cel mai eficient

În ultimii ani, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a atras atenţia în repetate rânduri asupra importanţei unui stil de viaţă sănătos pentru prevenirea celor mai devastatoare boli. Acum însă, oamenii de ştiinţă îl promovează ca unul dintre cele mai eficiente tratamente.

Cum să trăieşti o viaţă lungă şi frumoasă

Toţi ne dorim o viaţă lungă şi frumoasă, fericită, dar nu toţi facem ceva în acest sens. Iată câteva sfaturi ale oamenilor de ştiinţă care au studiat acest aspect.

Cum să dezvolţi abilităţile de limbaj ale bebelușului înainte de a vorbi

Bebeluşii pot fi ajutaţi să-și dezvolte abilităţile de vorbire şi limbaj încă din primele luni de viaţă, cu mult înainte să înceapă să vorbească, spun oamenii de ştiinţă de la Universitatea Rutgersen.

Cum să ai o minte „în formă”?

Toţi ne dorim să fim „în formă” din punct de vedere fizic şi, pentru aceasta, căutăm tot felul de metode, care mai de care mai promiţătoare sau mai revoluţionare. Și mintea are nevoie de exerciţii pentru a se menţine în formă, iar cele găsite de cercetători sunt surprinzătoare.

Promisiuni, vedete și rezultate slabe la summitul privind schimbările climatice

Liderii mondiali au participat săptămâna trecută la una dintre cele mai mari şi importante summituri privind schimbările climatice. Acolo au făcut promisiuni frumoase şi şi-au luat angajamente mari, motivaţi de necesitatea de a interveni urgent în problema încălzirii globale. Rezultatele sunt însă neconvingătoare.

Dr. Ben Carson: „Există destule şanse să particip la alegerile prezidenţiale în 2016”

În cadrul unui interviu recent, dr. Ben Carson a declarat că sunt destule şanse să candideze la alegerile prezidenţiale din anul 2016, nu înainte însă de a avea convingerea că aceasta este dorinţa americanilor.

Motive susţinute de știinţă pentru a dormi mai mult

Majoritatea oamenilor nu dau importanţa cuvenită odihnei, iar somnul ocupă ultimele locuri în lista priorităţilor. Însă experţii avertizează asupra necesităţii de a avea un somn corect.

Mii de ruşi protestează pe străzile Moscovei

Duminică, la marşul care a avut loc în centrul Moscovei, au participat mii de persoane în semn de protest faţă de implicarea Rusiei în conflictul separatist din Ucraina.

Creștinii chinezi luptă să-și apere bisericile și credinţa (video)

Creştinii chinezi luptă de la începutul anului împotriva a ceea ce pare a fi cel mai mare atac la adresa creştinismului: demolarea de biserici și de elemente de cult sacre.

„Tata a ales terorismul, dar eu am preferat toleranţa”

Sunt cuvintele fiului unuia dintre cei mai mari terorişti ai Organizaţiei Al Qaeda, El-Sayyid Nosair, care a refuzat să meargă pe urmele tatălui, promovând libertatea şi toleranţa.

Greşeli ale părinţilor: aşteptările nerealiste

De cele mai multe ori, părinţii au anumite aşteptări de la copiii lor care sunt peste posibilităţile acestora, iar acest lucru poate afecta dezvoltarea personală a celor mici.

Homosexualii, din ce în ce mai acceptaţi de oamenii religioşi

Tendinţa congregaţiilor religioase de a accepta homosexualii ca membri şi de a le oferi posturi de conducere este în creştere, potrivit unui studiu recent.

Secrete ale Bibliei, ascunse în textul unui manuscris

Oamenii de ştiinţă au descoperit în manuscrisul Codex Zacynthius, care conţine cele patru Evanghelii, un text ascuns, care se pare că ar dezvălui modul în care a fost scris Noul Testament în forma sa actuală.

Secrete ale comunicării eficiente

Ştii să comunici eficient? Care sunt elementele unei comunicări eficiente, cum alegi momentul sau modalitatea de a comunica? Iată câteva sugestii în ceea ce priveşte comunicarea de succes.

Ne sufocăm tot mai eficient planeta

Nivelul de emisii de gaze cu efect de seră continuă să crească şi o face în cel mai rapid ritm din 1984. Organizaţia Meteorologică Mondială (WMO) atrage atenţia asupra necesităţii unui tratat în ceea ce priveşte clima la nivel global.

Care sunt secretele unei familii fericite?

Deşi este dureros, ne-am obişnuit sa auzim despre familii nefericite, în care certurile sunt la ordinea zilei iar de cele mai multe ori deznodământul este despărţirea sau divorţul. Şi cu toate acestea, există familii cu adevărat fericite. Care să fie oare secretul fericirii lor?

Descoperire inedită: papirus creştin despre Cina cea de Taină

Un fragment dintr-un papirus grec vechi de 1.500 de ani a fost descoperit în Biblioteca "John Rylands" a Universităţii din Manchester. Se pare că este unul dintre cele mai vechi documente creştine.

Jucării pentru a învăţa despre Dumnezeu

Un arhitect naval din Statele Unite a creat 150 de vapoare din piese Lego cu scopul de a-i învăţa pe copii câteva lecţii despre Dumnezeu şi despre viaţă.