„Sultanul” Erdogan câștigă în Turcia
„Aceasta este o victorie pentru noul viitor al Turciei", a declarat premierul Recep Erdogan după ce partidul său a câștigat alegerile municipale, conform BBC.
Pericolele pornografiei asupra vieţii de cuplu
„În timp ce unii experţi susţin că materialele pornografice pot ajuta anumite relaţii, mulţi specialiști cred acum că acestea pot avea un efect devastator prin denaturarea așteptărilor din dormitor", susţine Louise Court, editor la Cosmopolitan, citată de HuffPost. Studiile au arătat că efectele consumului de pornografie pot avea un impact atât de nociv asupra cuplurilor,...
Sănătatea elevilor sacrificată pe altarul performanţei
O cercetare recentă a demonstrat că elevii care au prea multe teme de făcut acasă riscă să se îmbolnăvească. Două ore pe zi ar fi în limitele optime. Constatarea poate naște controverse în România. Cu atât mai mult, cu cât, pe fondul eșecurilor repetate de la examenele finale, profesorii și părinţii...
Libertatea religioasă globală, între naivitate şi necesitate
O dezbatere organizată recent la Wesminster Faith Debate a pus în conflict cele mai actuale viziuni privind libertatea religioasă. Ascultând opiniile experţilor invitaţi, înţelegi că deşi o apărăm fără să clipim, ideologia libertăţii generează paradoxuri la fuziunea cu circumstanţele momentului.
Când cea mai mică atingere devine dureroasă
În unele cazuri, durerea este mai mult decât un simptom al unei afecţiuni. Atunci când ea este resimţită de-a lungul a luni sau chiar ani „durerea devine o boală în sine", explică dr. Elliot Krane, medic pediatru și anestezist la Spitalul de Copii Lucille Packard, într-un discurs TED. Mai mult decât atât, aceasta poate transforma...
De ce avem nevoie de o zi de pauză
De 5 ani de zile, membrii comunităţii evreiești nonprofit Reboot susţin și promovează Ziua Naţională a Deconectării, în care de vineri seara până sâmbătă seara (7-8 martie) renunţă la orice fel de tehnologie. Pe măsură ce oamenii devin dependenţi de tehnologie și detașaţi de cei din jur, iniţiativa se propagă și prinde din ce în...
Tehnologia care ne distruge relaţiile
Sigur ai întrerupt măcar o dată o discuţie ca să răspunzi la telefon sau ca să verifici notificări pe e-mail sau pe reţelele de socializare. Micile întreruperi par inofensive. Cercetătorii au ajuns însă la concluzia că ne distrug încet-încet relaţiile.
Evadat din Hollywood, refugiat în biserică
„Am fost un ipocrit plătit." Mărturisirea nu îi aparţine unui politician. Nici măcar unui reprezentant al vreunei biserici. Ci unui actor celebru, considerat cândva cel mai bine plătit adolescent din lume, datorită rolului de succes într-unul dintre cele mai populare seriale din America. Acum, la vârsta de 20 de ani, a...
Ce îi face pe japonezi să mărturisească crime pe care nu le-au comis
Un bărbat de 78 de ani din Japonia şi-a petrecut ultimii 47 de ani aşteptând execuţia în urma condamnării la moarte, iar acum un tribunal i-a acordat şansa unei noi judecăţi. Acesta a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind deţinutul care a așteptat cel mai mult pedeapsa cu moartea.
Turcia ia noi măsuri de cenzură a internetului
La aproximativ o săptămână după ce a fost restricţionat accesul la platforma de socializare Twitter, autorităţile turce acţionează în acelaşi mod împotriva site-ului Youtube.
Cultul personalităţii și deciziile bizare ale liderului iubit
„Kim Jong-Un îi obligă pe toţi bărbaţii nord-coreeni să se tundă la fel ca el." Informaţia apare în presa internaţională, dar este aproape imposibil de verificat. Chiar dacă ar fi un zvon, sunt suficiente elemente care să indice că măsurile luate de liderul coreean până acum se pot circumscrie unui fenomen mult mai larg.
Aplicaţia mobilă care te ajută să renunţi la alcool
Aplicaţia A-CHESS pentru smartphone i-a ajutat pe pacienţii care s-au luptat cu problema dependenţei de alcool să se ţină departe de viciul lor chiar și după ce au părăsit centrele specializate de recuperare, susţin experţii de la Universitatea din Wisonsin-Madison, într-un studiu publicat în jurnalul JAMA Psychiatry.
Ce vede Obama în papa Francisc
Astăzi, președintele american a ajuns pentru a doua oară la Vatican și pentru prima dată în audienţă la papa Francisc. Întâlnirea celor doi este anticipată cu entuziasm de americanii de rând și de presa internaţională. Întrebarea este de ce? De ce ar fi această vizită diferită de precedentele?
Comunitatea internaţională retrage ajutoarele pentru Uganda, după legea antigay
La sfârșitul lunii februarie, președintele Ugandei, Yoweri Museveni, a semnat legea antihomosexualitate. Decizia a stârnit reacţii negative din partea ţărilor care ajută financiar Uganda. Ceea ce putea să rămână o problemă naţională a ajuns să provoace nemulţumiri internaţionale.
Facebook şi Google, implicaţi în „războiul rece” al tehnologiei
Facebook şi Google investesc miliarde de dolari în diferite tehnologii, de teamă că schimbările rapide le-ar putea lua poziţia de lideri în domeniu.
Lecţii de viaţă din înţelepciunea bătrânilor
Karl Pillemer, de la Universitatea Cornell, a adunat lecţii de viaţă desprinse din experienţa a circa 1.500 de persoane de 70, până la peste 100 de ani. În urma demersului, el a observat că majoritatea bătrânilor au insistat asupra unui sfat care nu era legat nici de fericire, nici de copii și nici măcar de...
Știi ce vârstă are, de fapt, inima ta?
Experţii de la Joint British Scocieties au creat JBS3, un calculator care poate evalua și înţelege mai bine vârsta adevărată a inimii unui individ. Instrumentul ar putea fi extrem de util pacienţilor care pot afla cum să îşi protejeze inima și cât de mare este riscul de a dezvolta boli cardiovasculare, una dintre cele mai...
Oamenii de ştiinţă au realizat hărţi ale genomului uman
O echipă de oameni de ştiinţă au realizat o hartă a genomului uman, cea mai clară imagine de până acum care reprezintă felul în care genele umane sunt așezate şi modul în care acţionează acestea.
I-ai da tot copilului tău?
Probabil că mulţi dintre părinţi ar spune „da" fără să stea prea mult pe gânduri, pentru că își doresc să le ofere copiilor tot ce le-a lipsit lor în copilărie. Unii ar spune însă „nu" și, cu atât mai surprinzător este răspunsul, cu cât vorbim de părinţi cu averi fabuloase, cum e, de exemplu, cazul...
Ţigările electronice, ineficiente în renunţarea la fumat (studiu)
Unii fumători aleg să schimbe produsele din tutun cu ţigările electronice pentru a se elibera de viciul lor, însă experţii americani susţin că aceste dispozitive nu sunt eficiente în scopul renunţării la fumat.
Testează-ţi inteligenţa emoţională
Inteligenţa emoţională este esenţială atât pentru conștientizarea și înţelegerea propriilor emoţii, cât și pentru a reuși să ne „punem în pantofii" celorlalţi. Pentru că importanţa EQ-ului a devenit tot mai mare, un grup de experţi au creat un instrument prin care orice posesor de smartphone își poate evalua această abilitate.
















