Binele din mijlocul răului – inundaţiile din Bosnia și Serbia

Furtună în Balcani. În câteva zile a plouat cât ar fi plouat în trei luni, iar inundaţiile care au urmat au fost cotate drept cele mai grave din ultima sută de ani. Mai precis, de când a început măsurarea precipitaţiilor, acum 120 de ani.

Vulcanul Katla are o putere de 10 ori mai mare

    Cei doi vulcani din sudul islandei sunt la aproximativ 20km depărtare unul de altul. În ultimele trei ocazii, ori de câte ori vulcanul Eyjafjallajokull a erupt, a fost urmat de Katla.      Potrivit informaţiilor oferite de oamenii de ştiinţă islandezi, citaţi de AP, cei doi vulcani sunt conectaţi subteran printr-o serie de canale de magmă,...

Regrete? „Doar” 143.000 într-o viaţă de om

„Dacă aş fi procedat altfel atunci...", „Dacă aş fi spus chestia asta atunci...", „Dacă aş fi făcut acest lucru la momentul potrivit..." , dacă, dacă, dacă. Acesta este un refren care ne sună cunoscut şi pe care îl folosim într-o cincime dintre deciziile pe care le luăm, potrivit unui studiu realizat anul trecut.

S-a decis: Se vor naște primii copii cu ADN din 3 surse

Marea Britanie va deveni prima ţară-gazdă a acestor copii, după ce Camera Lorzilor a urmat exemplul Camerei Comunelor și a votat, cu 280 de voturi pentru și 48 împotrivă, aprobarea modificării anumitor legi, pentru a permite clinicilor de fertilitate să deruleze noua procedură de fertilizare in vitro, scrie The Guardian.

Operaţie controversată pe creier pentru a scăpa de dependenţe

O echipă de medici chinezi se confruntă cu blamul social şi al comunităţii medicale, după ce a anunţat că urmează să facă o operaţie pe creier pentru a opri dependenţa de droguri a tinerilor chinezi.

Campanie virală lasă femeile fără scuze (Video)

O campanie virală le sfătuiește pe femei să se emancipeze și să nu își mai ceară iertare pentru orice. Deși clipul video este un succes de advertising, unii spun că mesajul pe care reușește să îl transmită este diferit de cel pe care și l-a propus declarativ.

A sta prea mult pe scaun cauzează cancer

Lista factorilor care duc la apariţia cancerului pare să crească de la un studiu la altul. Acum, unul dintre factorii care conduc la o serie de afecţiuni şi boli cronice, între care şi cancerul, este statul pe scaun perioade lungi de timp.

Se instalează primul sistem de curăţare a oceanelor

Primul sistem destinat curăţării oceanelor de poluarea cu deșeuri plastice este asamblat pe coasta Japoniei și va funcţiona începând de anul viitor. Acesta ar trebui să strângă jumătate din cantitatea de plastic găsită între Hawaii și California, unde s-a format o concentraţie de deșeuri de mărimea statului Texas.

Mâncăm sare cu plastic

La nivel global, 90% din sarea de mare conţine microparticule de plastic, se arată într-un studiu recent al cercetătorilor din Coreea de Sud și de la Greenpeace East Asia, eea ce întărește ideea că poluarea cu plastic este omniprezentă în mediul înconjurător.

China renunţă la 6 milioane de mașini din trafic

Până la sfârșitul anului, China va scoate din circulaţie nu mai puţin de șase milioane de vehicule care nu îndeplinesc standardele privind emisiile de CO2, totul într-o mișcare de îmbunătăţire a calităţii aerului.

Fostul președinte al Bis. Adventiste, medaliat de regele Norvegiei

Președinte al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, între 1999 și 2010, a fost numit Comandant al Ordinului Regal de Merit din Norvegia.

Sondaj Barna: Ce se mai crede despre Iisus?

Impresia generală este că trăim într-o lume tot mai secularizată și mai lipsită de valori autentice. Totuși un sondaj recent pare să contrazică, în mare parte, ceea ce se știa despre societatea americană, acuzată că se distanţează tot mai mult de zona religioasă.

Afganistanul condamnă femeile la viol și alte violenţe domestice

O nouă lege aprobată de parlamentul afgan le va permite bărbaţilor să își atace soţiile, fiicele, surorile, cumnatele fără niciun fel de teamă, pentru că de acum înainte nimeni nu va putea demonstra că sunt vinovaţi.

Papa Francisc îl va primi în vizită pe Vladimir Putin

Pentru prima dată de la numirea sa în poziţia de suveran pontif, Papa Francisc îl va primi în audienţă pe președintele rus, Vladimir Putin. Vizita programată pentru ziua de 25 noiembrie a fost anunţată de purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi, relatează AFP.

Cum să frânezi îmbătrânirea

„Ești atât de bătrân pe cât te simţi” ori „Vârsta e doar un număr” se pare că nu sunt doar lozinci frumoase menite să contracareze realitatea supărătoare că îmbătrânim. Studii recente arată că aceasta e o strategie de a îmbătrâni mai lent.

Psihanalista Esther Perel despre „regândirea infidelităţii”

Proporţia femeilor căsătorite care mărturisesc că își înșală soţii a crescut, în ultimii 27 de ani, cu circa 40%, în timp ce proporţia bărbaţilor care pot spune același lucru a rămas neschimbată, susţine psihanalista Esther Perel în cea mai nouă carte a sa State of Affairs: Rethinking Infidelity.

Un stil de viaţă sănătos ne poate prelungi telomerii şi viaţa

Adoptarea unui stil de viaţă sănătos contribuie la creșterea speranţei de viaţă, iar acest lucru este produs prin lungirea telomerilor, arată un studiu american citat de Huffington Post.

Faţa neștiută a NASA: biserica astronauţilor

„Se spune că în tranșee nu există atei, dar cred că nici în rachete nu sunt”, spune colonelul catolic Mike Good. Astronautul este convins că panoramele inspiratoare pe care le-a văzut din spaţiu i-au întărit credinţa.

Liderul sectant cu 78 de neveste va fi judecat

Un tribunal american l-a găsit pe un lider sectant vinovat de abuz sexual asupra tinerelor ce făceau parte din gruparea sa religioasă. „Președinte și Profet” al sectei, Warren Jeffs a fost pe lista Ten Most Wanted List a FBI și riscă acum condamnarea la închisoare pe viaţă.

ONU dezbate drepturile universale ale Mamei-Pământ

Diplomaţii ONU vor discuta miercuri, 20 aprilie, despre statutul și drepturile unui organism inedit pe agenda internaţională, Mama-Pământ. O iniţiativă socialistă cu puternice influenţe spiritiste, acţiunea se vrea o recunoaștere a drepturilor naturii. Primul pas al procesului, conform iniţiatorilor săi, ar fi moartea capitalismului.

VIDEO: Un nigerian a supravieţuit două zile pe fundul mării, într-o bulă de aer

Un nigerian a supravieţuit două zile și jumătate, blocat la 30 m adâncime, sub apa îngheţată a  mării.