Studiu: riscul de deces după 40 de ani, invers proporţional cu durata activităţii fizice

Reducerea timpului petrecut în mod sedentar și implicarea în activităţi fizice, fie și de intensitate ușoară, se asociază cu un risc mai mic de deces prematur în cazul persoanelor de vârstă mijlocie și a celor în vârstă, potrivit unui studiu publicat recent în British Medical Journal.

Plimbarea de după masă te fereşte de diabet

Doar 15 minute de plimbare după ce ai terminat de mâncat ar putea fi cea mai simplă şi eficientă strategie pentru micşorarea risculului de apariţie a diabetului, sugerează un studiu american citat de Fox News.

O școală internaţională din Nigeria acceptă plata taxelor în sticle de plastic

O școală din Nigeria acceptă ca părinţii și tutorii copiilor să plătească taxele de școlarizare cu sticle de plastic goale, în loc de bani. Iniţiativa, numită Recycle Pay, este rezultatul unei colaborări între organizaţiile African Clean Up Initiative și WeCyclers, pe de o parte, și școala Morit International din Ajegunle, Lagos, pe de altă parte.

Halucinaţiile din timpul nopţii – între mit și realitate

Senzaţia neputinţei de a se mișca noaptea, când se trezesc brusc din somn, le este familiară multor oameni. Unii susţin, chiar, că astfel de momente sunt însoţite de sentimentul bizar al unei prezenţe malefice în aceeași încăpere cu ei.

Educaţia copiilor, scrisă în ADN-ul părinţilor

Te gândești la copilăria ta și te temi să nu te transformi în vreunul dintre părinţii tăi, atunci când va trebui să-ţi educi propriul copil? Un nou studiu a prezentat cele mai convingătoare dovezi că ai de ce să te temi. Se pare că moștenirea genetică are un rol semnificativ în educaţia copiilor.

Educaţia, un remediu pentru sărăcie

Tererai Trent, o erudită din Zimbabwe, care nu a putut să meargă la şcoală în copilărie, lucrează în prezent cu copiii din satul ei, pentru a le oferi posibilitatea unei educaţii, pe care ea nu a avut-o, copil fiind.

Aplicaţia mobilă care te ajută să renunţi la alcool

Aplicaţia A-CHESS pentru smartphone i-a ajutat pe pacienţii care s-au luptat cu problema dependenţei de alcool să se ţină departe de viciul lor chiar și după ce au părăsit centrele specializate de recuperare, susţin experţii de la Universitatea din Wisonsin-Madison, într-un studiu publicat în jurnalul JAMA Psychiatry.

Un nou drog a apărut pe piaţă

Un nou drog face ravagii în Statele Unite ale Americii. Drogul a fost denumit 2C-I, dar este cunoscut drept „Smiles" (Zâmbete) şi a apărut în 2003 în Europa, iar recent a ajuns în SUA.

Noile tehnologii au prins şi părinţii, nu doar copiii

Noua eră digitală influenţează viaţa de familie şi relaţiile dintre părinţi şi copii în moduri noi, nebănuite. Atât părinţii, cât şi copiii obişnuiesc să trimită e-mail-uri şi sms-uri sau să vorbească la telefon în timp ce servesc masa ori atunci când sunt în pat pentru a se odihni.

Credinţa rezistă în ţările care persecută creștini

În provincia Zhejiang din China se desfășoară o adevărată campanie anticreștină, care a dus la distrugerea parţială sau totală a 360 de biserici, sub pretextul că ar fi construcţii ilegale. În ciuda acestei măsuri, creștinii chinezi se înverșunează să își păstreze religia.

Gruparea teroristă ETA cere iertare pentru deceniile de violenţă

Membrii grupării ETA admit faptul că poartă o „răspundere directă” pentru vărsările de sânge provocate în numele separatismului basc. Astfel, gruparea teroristă, care se pregătește de dizolvare în câteva săptămâni, își cere iertare pentru cele 800 de crime comise pe parcursul deceniilor de luptă armată.

De ce este relaxarea o muncă grea pentru unii?

Încercarea de a se relaxa îi poate îmbolnăvi pe unii. Potrivit unui studiu olandez, aproximativ 3% din populaţie suferă de așa-numita „boală a timpului liber”, care se manifestă atunci când sunt în vacanţă. Simptomele ei includ oboseală cronică, dureri musculare, greaţă sau simptome similare celor gripale.

Reconstituirea responsabilităţii, o cheie pentru succes

Asumarea responsabilităţii este cheia succesului atât în viaţa personală,  cât și în cea profesională - un principiu pe care o analiză BBC a dorit să îl exemplifice prin câteva ilustraţii elocvente.

Estetica suferinţei: depresia exaltată pe reţele sociale

Citate depresive și melancolice despre durere, suicid și moarte, fotografii în alb și negru cu răni și cicatrici lăsate de lama de ras pe încheieturi - toate aceste imagini care alcătuiesc o „estetică a suferinţei" și sunt elogiate fără perdea de adolescenţii vulnerabili pe reţelele de socializare. Este fenomenul o strategie pentru a face faţă...

Şapte motive ca pastorii să predice tinerilor

Predicatorii sunt rugaţi destul de rar să-şi adapteze mesajele pentru cei mai tineri dintre ascultători. Însă un pastor american afirmă că această schimbare este un exerciţiu benefic nu doar pentru tineri, ci şi pentru pastori.

Cât este de periculoasă combinaţia dintre alcool și energizante?

Profesorul Pete Miller, de la Universitatea Deakin din Australia, avertizează că studiile de laborator nu ar reflecta adevăratul impact negativ al combinaţiilor de alcool și energizante.

Cum s-a schimbat limbajul Bibliei în timp

O echipă formată din cercetători americani şi-a propus să construiască o bază de studiu care să cuprindă toate modificările aplicate Noului Testament, de la cea mai veche versiune accesibilă. Proiectul estimat să dureze 20 de ani a ajuns deja la jumătate, relatează Huffington Post.

Lipsa exerciţiului fizic, mai nocivă decât fumatul

Puţine vești legate de beneficiile pe care mișcarea fizică le are asupra corpului nostru ne-ar mai putea surprinde astăzi. Un studiu ne surprinde însă demonstrând că lipsa exerciţiului fizic este la fel de nocivă pentru organism ca fumatul.

Arheologii anunţă posibila descoperire a Cetăţii lui David

O echipă de arheologi din Israel au anunţat că e posibil să fi identificat ruinele Cetăţii biblice a lui David, obţinând astfel o primă dovadă fizică a existenţei unui imperiu iudaic în antichitate, relatează CNN.

Încălzirea globală, un risc major pentru sănătate

Impactul schimbărilor climatice asupra sănătăţii umane este în creștere, a avertizat un raport publicat în revista medicală Lancet, la care au lucrat agenţii ONU și 24 de instituţii academice.

Franţa: Dezbatere naţională despre islam

Autorităţile franceze vor să lanseze o dezbatere naţională despre rolul islamului şi despre respectul imigranţilor musulmani faţă de secularismul francez. Acestea sunt două dintre temele importante pentru cursa electorală din 2012.