VIDEO: CE a propus bugetul UE pentru 2011
Redresarea economică, cercetarea, educaţia și tehnologia informaţiei vor reprezenta priorităţile bugetare ale UE pentru anul 2011, dacă propunerea Comisiei Europene va fi validată, în iunie, de Consiliu și, în octombrie, de Parlamentul European. Dacă planul Comisiei va fi executat, din bugetul de 142, 6 miliarde de euro, aproximativ...
Cercul Polar arctic, afectat de temperaturile anormal de mari
Cel puţin 11 incendii de vegetaţie au izbucnit în zona Cercului Polar arctic, în Suedia, ţara cel mai dur lovită de temperaturile anormal de mari înregistrate vara aceasta în Peninsula Scandinavă, iar sute de pompieri s-au mobilizat pentru stingerea flăcărilor.
Liderii UE sfidează Tratatul de la Lisabona
Liderii Uniunii Europene au ajuns astăzi la un acord tacit de a încălca una dintre prevederile Tratatului de la Lisabona, ce se referă la reducerea numărului de comisari europeni. Mai exact, numărul comisarilor (27 în prezent, cât numărul statelor membre) nu numai că nu se va reduce, dar va creşte până la 28, odată cu...
Liberty – cea mai mare universitate creștină din lume
Liberty University din Lynchburg, Virginia este cea mai mare instituţie creștină de învăţământ din lume, cu 12.370 de studenţi în campus și alţi 62.000 de studenţi online.
Studiu: Veteranii care au trăit traume, mai credincioși decât alţi militari
Un studiu efectuat în Statele Unite a arătat că veteranii americani care au trecut prin experienţe traumatizante în timpului celui de-al Doilea Război Mondial participă la serviciile divine ale bisericilor creștine mai des decât veteranii care au avut parte de experienţe mai puţin negative, notează Religion News Service.
Sondaj: tragediile îi fac pe americani credincioşi şi generoşi
După un dezastru natural, majoritatea americanilor recunosc că se gândesc la Dumnezeu, se roagă pentru semenii lor şi aleg să facă donaţii asociaţiilor caritabile creştine, mai degrabă decât celor seculare, arată un sondaj de opinie realizat de Life Way Research.
Prototip: implantul care redă vederea
Pentru prima dată, cercetătorii au reuşit să redea vederea unei femei aproape complet oarbe, cu ajutorul unui ochi bionic.
Știinţa vs religia, un blocaj de comunicare
Dezbaterile care pun în opoziţie religia și știinţa durează de secole. „Unii vor sta departe de știinţă, deoarece aceasta le cere să își abandoneze credinţa. Alţii însă vor evita credinţa, atâta timp cât li se impune părăsirea știinţei", sintetizează un scriitor american. Reoncilierea pare imposibilă. Totuși unii oameni de știinţă au reușit o îmbinare de...
Învinge dependenţa de zahăr în doar 8 săptămâni
Cu toate că satisfacerea poftei de zahăr ne poate crea o senzaţie plăcută, consumul dulciurilor are efecte nocive asupra întregului nostru organism. Află cum poţi învinge dependenţa de zahăr.
Musulmanii cer excluderea Shariei din curţile americane
O coaliţie de organizaţii musulmane din Statele Unite susţin că nu doresc să trăiască sub legea islamică (Sharia), de aceea cer interzicerea judecării proceselor după această lege în curţile americane de justiţie.
Creierul rescrie amintirile pentru a se potrivi prezentului
Amintirile noastre sunt în permanenţă „editate” de creier pe baza experienţelor, astfel încât să corespundă prezentului. Acesta este și motivul pentru care o persoană își amintește cu greu sau chiar deloc, de exemplu, cum arăta o persoană extrem de apropiată în urmă cu foarte mulţi ani.
Nick Vujicic scrie despre credinţă și binecuvântările căsniciei
Evanghelistul Nick Vujicic călătorește în toată lumea pentru a transmite un mesaj de speranţă în Dumnezeu și în puterea Lui de a ajuta oamenii să treacă prin dificultăţi. Și despre dificultăţi știe ce vorbește, din moment ce s-a născut fără mâini și fără picioare. În curând va publica și a doua...
Iubirea, între mit și adevăr
Pe unele le-ai auzit, pe altele poate le crezi. Sunt acele „reguli” care îţi spun cum ar trebui să fie partenerul ideal, ce înseamnă o relaţie perfectă și cum o poţi construi. Însă multe dintre acestea sunt doar mituri, care au foarte puţin de-a face cu realitatea, dar care îţi pot periclita relaţia, nu neapărat...
Cercetătorii decid cât durează tinereţea
Tinereţea se termină la 55 de ani, când începe vârsta mijlocie, conform unor noi date analizate de cercetătorii britanici. Anterior se stabilise că vârsta mijlocie începe mult mai devreme, la 35 de ani.
Majoritatea protestanţilor practică abstinenţa de la alcool
Deși numărul creștinilor protestanţi care nu consumă băuturi alcoolice este în scădere, adepţii abstinenţei sunt încă majoritari în bisericile protestante americane: 59% aleg să nu bea, chiar dacă mult mai puţini cred că Biblia condamnă ferm alcoolul.
„Recompensele virtuale” și ce schimbă ele în comportamentul nostru
Cu ajutorul noii versiuni Google Maps, companiile îţi vor putea trimite direct pe telefonul mobil conectat la internet oferte speciale şi promoţii, în cazul în care te afli în apropierea unuia din magazinele acestora.
Fizician: „Teoria multiversurilor nu poate conduce la un progres știinţific real”
Agenţia Spaţială Europeană a anunţat recent o descoperire ce a fost interpretată drept „o dovadă solidă" în sprijinul teoriei multiversurilor. Totuși, fizicianul Lee Smolin respinge această idee, susţinând, în plus, că teoria multiversurilor se bazează pe o „eroare metodologică" și „nu poate conduce la un progres știinţific real".
Și dacă i s-ar întâmpla copilului tău? (video)
Astăzi am intrat în al treilea an de război civil în Siria. Cu toate astea, rămâne în continuare un conflict în care nimeni nu intervine cu o soluţie, în timp ce bărbaţi, femei și copii mor în fiecare zi. Pentru noi, cei neimplicaţi, cei detașaţi de situaţie, este greu să înţelegem gravitatea situaţiei din confortul...
Efectul multigeneraţional al sarcinilor în adolescenţă
Un copil născut la adolescenţă va avea o viaţă mai grea. Comparativ cu copii de aceeași vârstă născuţi de părinţi trecuţi de 20 de ani, acest copil are un risc crescut de a se naște prematur, de a se descurca mai greu la școală și de a nu putea deprinde abilităţi de bază precum autocontrolul....
10 caracteristici ale bisericilor vii
După ce luna trecută Perry Noble a prezentat 8 motive pentru care bisericile nu cresc, ieri a publicat în Christian Post 10 argumente care atrag oamenii la o biserică.
Experiment controversat: funcţii cerebrale, reactivate la 4 ore după moarte
Cercetătorii de la Universitatea Yale au reușit să reactiveze parţial funcţiile cerebrale ale unor porci deja morţi, după ce au pompat în creierul animalelor, timp de 6 ore, un lichid care conţinea sânge sintetic și medicamente, arată un studiu publicat recent în revista Nature.

















