A reinventat becul și a ajutat sute de mii de oameni
BBC spune povestea lui Alfred Moser, supranumit Thomas Edison al zilelor noastre, după ce invenţia sa a ajutat la iluminarea lumii sărace, din care însuși face parte.
Gafă de proporţii în Australia, referitoare la „ţara Islam”
Poate că dezbaterile dintre candidaţii la postul de prim ministru din Australia nu ar fi suscitat un interes atât de aprins în întreaga lume dacă unul dintre candidaţi nu ar fi comis o gafă de proporţii, afirmând că Islamul este o ţară şi susţinând că evreii se închină lui Iisus Christos.
Copiii şi tinerii români, categoriile cele mai expuse sărăciei
În România, cele mai vulnerabile categorii sociale în faţa sărăciei sunt copiii şi tinerii. Iar implicaţiile sunt numeroase şi au consecinţe foarte serioase, avertizează UNICEF.
Premierul norvegian conduce taxiuri pentru a afla ce gândesc cu adevărat oamenii
Vinerea trecută, premierul norvegian Jens Stoltenberg s-a deghizat în șofer de taxi pentru a obţine părerile „nefiltrate" ale norvegienilor. Nu toţi pasagerii l-au recunoscut pe premier, iar o cameră de luat vederi a înregistrat părerile lor despre politică și guvern.
Controverse în SUA din cauza unui bebeluș numit „Mesia"
Un caz legat de numele unui bebeluș din statul american Tennessee provoacă controverse atât în presă, cât și în rândul cetăţenilor de rând, după ce o judecătoare a decis schimbarea numelui din Messiah în Martin.
5 mijloace inedite pentru a deveni mai creativi
Chiar dacă uneori creativitatea pare că ne părăseşte pentru o perioadă, există câteva trucuri pentru a o impulsiona, iar site-ul Huffington Post ne oferă câteva mijloace dovedite ştiinţific pentru aceasta.
Premierul australian promite căsătoria homosexualilor dacă va fi reales
După modelul francez, premierul australian Kevin Rudd a promis că dacă va fi reales în fruntea guvernului, în primele 100 de zile ale noului mandat legea căsătoriilor homosexuale ar putea deveni realitate.
10 femei creştine care au schimbat istoria
Istoria creştină a cunoscut contribuţia a numeroşi bărbaţi a căror credinţă remarcabilă a modelat istoria şi vieţile celor care i-au cunoscut. Însă mai puţin cunoscute sunt femeile care şi-au pus amprenta asupra istoriei creştine.
Copiii englezi sperie lumea medicală
British Heart Foundation avertizează asupra stilului de viaţă nesănătos al copiilor, care preferă alimente nesănătoase şi o viaţă cât se poate de sedentară, lucruri care pot deriva în probleme de sănătate grave în perioada adultă.
100.000 de persoane s-au înscris pentru călătoria fără întoarcere pe Marte
Proiectul The Mars One, care vrea să colonizeze planeta roşie începând cu anul 2022, are deja mai bine de 100.000 de candidaţi care şi-ar dori să meargă în călătoria fără întoarcere pe Marte.
Bebeluşi chinezi vânduţi traficanţilor au fost salvaţi
Un nou caz din China a ajuns pe prima pagină a publicaţiilor internaţionale. Directoarea secţiei de neonatologie a unei maternităţi din China se ocupa cu trafic de persoane, vânzând mai mulţi bebeluși, printre care și o pereche de gemeni, care au fost recuperaţi și înapoiaţi părinţilor, sâmbătă, 10 august.
O familie religioasă supravieţuiește unui coșmar pe mare
O familie din Arizona (SUA) a rămas blocată pentru săptămâni în șir pe o barcă ce plutea în derivă, după ce au încercat să părăsească Statele Unite din cauza interferării guvernului în spaţiul religios.
Are poligamia un viitor „legal”?
Decizia Curţii Supreme în favoarea căsătoriilor gay a fost întâmpinată cu mare entuziasm nu doar de beneficiarii direcţi. Activiștii poligamiei din SUA văd în victoria activiștilor gay un pas crucial către o acceptare inevitabilă a poligamiei. În faţa acestei realităţi, un editorialist de la Catholic Exchange se întreabă în ce condiţii și când ar avea...
Au fugit de războiul din Vietnam și au trăit 42 de ani în junglă
Un bărbat în vârstă de 82 de ani și fiul său au fost găsiţi în această săptămână trăind într-o casă construită în vârful unui copac din jungla vietnameză. Pentru 40 de ani au trăit în junglă, după ce au fugit de bombardamentele americane din timpul războiului din Vietnam, care s-a încheiat în 1975.
Israelul eliberează prizonieri palestinieni înainte de reînceperea negocierilor
Israelul a publicat o listă cu 26 de prizonieri palestinieni, dintre care unii au petrecut mai mult de 20 de ani închiși. Aceştia vor fi eliberaţi în următoarele zile, ca prim pas al negocierilor cu Palestina.
În ciuda tensiunilor, SUA şi Rusia nu renunţă la discuţiile pe tema nucleară
Chiar dacă preşedintele american Barack Obama a anulat întâlnirea cu omologul său rus Vladimir Putin, cele două state nu au renunţat la semnarea celor două acorduri referitoare la cooperarea nucleară.
Cele 5 state noi care ar putea apărea pe harta lumii în următorii ani
În timp ce globul freamătă de violenţe şi dorinţe separatiste în multe regiuni ale globului şi în ajunul unor referendumuri, harta lumii riscă să sufere modificări radicale. Mai concret, până în 2025, ar putea apărea cel puţin 5 state noi.
Dublare a divorţurilor în rândul „căsniciilor cu vechime”
În Anglia, numărul divorţurilor în rândul persoanelor cu vârsta peste 60 de ani s-a dublat în ultimii 20 de ani, arată un nou raport al Biroului Naţional de Statistică.
Mecanismul prin care creierul devine dependent de cafea
Cafeaua este cel mai propular drog din lume, dar abia din anul 1994 a fost declarat a fi o substanţă ce dă dependenţă. Câţiva ani mai târziu, simptomele renunţării la cafea au fost inlcuse pe lista tulburărilor mentale. Dar ce face cafeaua să dea o dependenţă aşa de puternică?
A avut loc prima căsătorie gay într-o biserică protestantă
Germania a înregistrat o premieră mondială duminică, fiind prima ţară din lume în care o biserică protestantă a găzduit şi oficiat prima căsătorie gay, informează presa locală.
Lipsa somnului ne face să poftim alimente grase
Numeroase studii efectuate în ultimii 30 de ani au arătat existenţa unei corelaţii între privarea de somn şi luarea în greutate. Însă despre rolul creierului în această corelare nu se ştiau prea multe.











