Afganistanul investighează ONG-uri acuzate de prozelitism

    Autorităţile afgane au demarat acţiuni de investigaţie asupra unor grupuri de organizaţii neguvernamentale, care au fost acuzate de prozelitism creștin, o infracţiune pasibilă de pedeapsa cu moartea. Cercetările au fost pornite după ce presa locală a publicat un reportaj despre o organizaţie norvegiană, despre care s-a spus că răspândesc creștinismul.

Carnea din deserturile noastre preferate (video)

Ultimul lucru la care te-ai aștepta atunci când îţi cumperi niște jeleuri cu fructe este că vei mânca oase de porc. Sună ridicol. Însă o privire mai atentă pe lista de ingrediente demonstrează că „ridicolul” este pură realitate.

Expunerea copiilor la pornografie le distorsionează atitudinea faţă de relaţii

Un raport britanic evidenţiază existenţa unei corelaţii între expunerea la materiale cu un conţinut violent sau sadic și atitudinile distorsionate cu privire la relaţiile romantice și la relaţiile sexuale.

„Misionarii ortodocşi” au început ofensiva anti Pussy Riot

Îşi spun „misionarii ortodocşi"şi urmăresc să intre în conflict cu oricine susţine grupul punk Pussy Riot, al cărui proces a ajuns pe prima pagină a presei internaţionale. Şi, pentru a arăta că nu se joacă, credincioşii îşi şi filmează atacurile.

Riscul de foamete creşte odată cu micşorarea gheţarilor

Scăderea bazinelor fluviilor Indus, Gange și Brahmaputra, determinată de micşorarea gheţarilor din Himalaya, ameninţă viaţa a 60 de milioane de oameni din sud-estul Asiei, în pericol de a rămâne fără hrană, afirmă un grup de cercetători olandezi într-un articol publicat în revista Science.

Adulţii cred în supranatural mai mult decât copiii

Deşi s-ar credea că este invers, cu vârsta, adulţii tind să se bazeze mai mult pe supranatural, ca explicaţie pentru evenimentele importante ale vieţii, precum moartea sau boala.

Biblia și Dumnezeu nu au lipsit de la comemorarea 9/11

Deși în cadrul serviciile comemorative nu au luat cuvântul reprezentanţii religiei, Dumnezeu și Cuvântul Său nu au lipsit. În timp ce fostul președinte Bush a invocat Divinitatea într-o rugăciune a lui Abraham Lincoln, fostul primar al metropolei New York și actualul președinte al SUA au citit fiecare din Biblie.

Consecinţele negative ale unui somn cu întreruperi

Un somn caracterizat de întreruperi frecvente poate crește riscul răspândirii cancerului și gradul de agresivitate al tumorii, din cauza efectului nociv asupra sistemului imunitar, susţin experţii de la Universităţile Chicago și Louisville.

Sondaj Intel: utilizatorii sunt mai deschişi pe internet decât în realitate

Un sondaj de opinie, realizat de compania producătoare de procesoare Intel, cu privire la obiceiurile online ale utilizatorilor a relevat că utilizatorii împărtăşesc prea multe informaţii personale pe reţelele de socializare.

Practicanţii New Age și neo-păgânii au sărbătorit solstiţiul la Stonehenge

Aproape 20.000 de oameni s-au strâns în Câmpia Salisbury pentru a sărbători solstiţiul de vară la Stonehenge, la răsăritul soarelui, azi dimineaţă. „Înseamnă mult pentru noi... suntem britanici și ne urmăm rădăcinile păgâne,” a declarat Victoria Campbell, o londoneză de 29 de ani care a urmărit sărbătoarea purtând aripi albe de...

Mutaţie confesională: Banatul a pierdut 330.000 de romano-catolici

În ultimul secol, modificările demografice ale regiunii Banatului au generat transformări semnificative în structurile confesionale. Timișoara rămâne astăzi unul dintre orașele cu cele mai variate din punct de vedere confesional, din România.

FMI nu exclude o recesiune mondială în 2012

Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) prezenţi miercuri la o conferinţă la Bruxelles au declarat că nu exclud posibilitatea unei recesiuni la nivel mondial, în anul 2012, deși sunt „încrezători că vor ajunge la un rezultat pozitiv" în ceea ce privește livrarea tranşei de 8 miliarde de euro din împrumutul prevăzut în...

Shirley Temple, exemplu de stabilitate în ciuda faimei

Pentru cei care se întreabă dacă este posibil ca un copil care devine la un moment dat cel mai faimos actor în cinematografia americană să nu fie afectat din punct de vedere emoţional de faimă şi de tot ce presupune aceasta, Shirley Temple este răspunsul.

Marile puteri se întrec pentru comorile Arcticii

„Arctica este moştenirea întregii omeniri" spun chinezii, care se dau peste cap să obţină un loc de observator permanent al zonei polare, care începe să fie din ce în ce mai exploatată, pe măsură ce gheaţa se topeşte.

Doliu în Egipt: Creștinii copţi își plâng morţii

Videoclipuri înfăţisând vehicule militare brăzdând printre protestatarii creștini și imagini cu trupurile acestora la pământ continuă să incite la furie împotriva armatei nu doar creștinii, ci și persoane din afara acestei comunităţi. Mai mulţi activiști acuză armata că instigă la ură sectară pentru a pune capăt protestelor împotriva ei.

Existenţa lui Dumnezeu se dezbate şi pe iPhone

„Să zicem că cineva îţi spune că ai o gândire îngustă fiindcă esti convins că doar prin Iisus poţi fi mântuit," începe argumentarea uneia dintre aplicaţiile publicate în martie de o companie creştină. „Primul tău răspuns ar trebui să fie: ce înseamnă minte îngustă?".

Mortalitatea provocată de cancer „va scădea dramatic”

Rata mortalităţii provocate de cancer va scădea dramatic până în 2030, potrivit institutului britanic Cancer Research, citat de BBC.

Obezitatea în rândul copiilor atinge cote alarmante în Marea Britanie

Numărul cazurilor de obezitate în rândul copiilor din Marea Britanie a crescut de patru ori în doar 10 ani, susţin cercetătorii britanici citaţi de Daily Mail.

Decenţa, la modă în magazinele braziliene

Modestia evanghelică își consolidează tot mai mult un loc important în industria textilă braziliană, care rulează deja 52 de miliarde de dolari anual.

România a votat contra primirii Palestinei în UNESCO

Statul palestinian a fost admis ca membru cu drepturi depline în cadrul Organizaţiei ONU pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO). România s-a pronunţat împotriva admiterii palestinienilor în cadrul agenţiei ONU.

Descoperă "Semnele timpului" — ediţia de martie

În luna martie, revista Semnele timpului te provoacă să citești analize pe teme provocatoare și de interes pentru societatea în schimbare în care trăim cu toţii. Articolul principal al revistei este semnat de Alina Kartman, care pleacă de la costurile record ale Olimpiadei de Iarnă de la Soci într-o analiză comparativă între „romanii care consumau...