Învăţământul românesc cultivă egoismul
Este plăcut să auzim că învăţământul public românesc este performant. Însă atunci când se invocă faptul că acesta cultivă egoismul, ceva cu siguranţă nu este în ordine. Mai ales că declaraţia nu îi aparţine unui politician, ci unuia dintre profesorii care antrenează Lotul Naţional de Informatică al României.
Falimentul Americii este o „certitudine matematică”
Dacă America nu își schimbă direcţia politicilor fiscale, falimentul ei este o „certitudine matematică", avertizează John Allison, cel care a condus timp de două decenii una dintre cele mai importante bănci ale Americii.
Ziua în care a fost redefinită trădarea
Ieri, un tribunal militar l-a găsit pe soldatul american Bradley Manning vinovat de majoritatea capetelor de acuzare, mai puţin de trădare, cea mai gravă acuzaţie care fusese formulată împotriva lui, pentru care risca închisoare pe viaţă. Verdictul constituie un precedent periculos pentru jurnalismul de investigaţie din SUA.
Patriarhul Chiril critică proiectul de lege privind violenţa domestică pentru „intruziune” în cercul familiei
Un proiect de lege din Rusia care propune înăsprirea pedepselor pentru violenţă domestică este ţinta criticilor clericilor și credincioșilor ortodocși, patriarhul Chiril avertizând parlamentarii că este „primejdios” să intervină în problemele familiei.
Beneficiile și riscurile Postului de Crăciun
Creştinii ortodocşi intră de luni, 15 noiembrie, în Postul Crăciunului. Medicii nutriţionişti avertizează că postul poate conduce la apariţia malnutriţiei proteice, a anemiilor şi a deficitului de vitamine în organism. Abţinerea de la alimentele consumate în mod obişnuit, chiar şi pentru o perioadă de doar două săptămâni, poate provoca apariţia unor dezechilibre ale metabolismului.
Sedentarismul: Cancerul, bomba cu ceas în cazul copiilor sedentari
Experţii britanici au emis o avertizare către toţi părinţii ai căror copii îşi petrec timpul liber în faţa televizorului, a calculatorului sau a consolelor de jocuri. Doctorii au avertizat în privinţa riscului de cancer, obezitate, afecţiuni cardiace şi diabet la care generaţii de tineri se expun din cauza vieţii sedentare, informează Daily Mail.
De ce nu mai au românii încredere în Biserică?
„Biserica atinge un minim al indicelui de încredere". Aceasta este una dintre concluziile barometrului de opinie „Adevărul despre România", realizat de Inscop Research, la comanda ziarului Adevărul. O altă concluzie ar putea fi că, în afară de Armată, românii tot au cea mai mare încredere în Biserică, ca până acum. Cum se pot împăca aceste...
Un text din Geneza, discutat de creştinii din Asia
Lideri creştini din Asia susţin că textul din cartea Geneza în care Dumnezeu le spune lui Adam şi Evei să „supună" pământul şi să „domnească" peste celelalte vieţuitoare a fost interpretat greşit şi folosit pentru a justifica exploatarea resurselor naturale şi a mediului înconjurător.
Pastor american face greva foamei pentru închinarea la școală
Un pastor american din New York face greva foamei de 40 de zile, protestând împotriva unei măsuri care a interzis închinarea în şcoli.
Biserica nu vindecă depresia
Credinţa este incompatibilă cu depresia. Este o concluzie destul de răspândită în mediul celor care declară că respectă valori religioase. În ciuda acestui fapt, depresia nu îi ocolește nici pe credincioși. Surprinzător este că această realitate nu pare să constituie o preocupare a bisericilor, așa cum sugerează un studiu recent.
Motivul pentru care femeile preferă munca în echipă, iar bărbaţii lucrează singuri
Studiile anterioare au arătat că femeile preferă să lucreze în echipă, în timp ce bărbaţilor le place să muncească singuri, iar la baza acestei diferenţe stă percepţia indivizilor asupra competenţei relative, dar şi încrederea în propriile abilităţi, susţin doi cercetători citaţi de The Atlantic.
Finanţele islamice, o soluţie pentru un capitalism etic?
Învăţăturile Coranului cu privire la afaceri se potriveşte excelent obiectivelor mişcării globale a antreprenoriatului social, susţine Sheeza Ahmad, fondatorul întreprinderii sociale HelpingB într-un blog publicat pe portalul The Guardian.
Combaterea Statului Islamic, în slow-motion
Gruparea ultraradicală Statul Islamic (SI) perseverează în ofensiva sa la graniţa cu Turcia. Coaliţia internaţională formată pentru înfrângerea combatanţilor extremiști se arată încă anemică în eforturile de contracarare. De ce?
Primul caz de febră aftoasă în Bulgaria, în ultimii 12 ani
Autorităţile bulgare au comunicat depistarea primului caz de febră aftoasă înregistrat în ultimii 12 ani în ţară. Maladia a fost descoperită la un porc mistreţ vânat în regiunea Burgas, aproape de graniţa cu Turcia.
Biserica Mormonă, în mijlocul scandalului botezului pentru morţi
Scandalul privind botezurile postume în care este implicată Biserica Mormonă din Statele Unite continuă.
Sistemul de control al datelor din China şi Iran va fi implementat în M. Britanie
Sistemul de control al datelor denumit Deep Packet Inspection care este folosit de guvernele chinez, iranian şi rus urmează a fi implementat şi în Marea Britanie. Deşi legiuitorii susţin că introducerea DPI are ca scop prevenirea acţiunilor teroriste, militanţii pentru drepturile omului consideră că intimitatea oamenilor va fi călcată în picioare într-un mod periculos şi...
Pantofii potriviţi îţi pot salva viaţa
Administraţia pentru Alimente și Medicamente din Statele Unite tocmai a aprobat un implant destinat tratării obezităţii și, astfel, reducerii riscului de deces. Alţi cercetători vin însă să arate că mai important decât combaterea obezităţii este alegerea pantofilor potriviţi.
Arta pierdută a întâlnirilor offline
Experţii în relaţii le spun oamenilor care îşi caută jumătatea să închidă calculatoarele şi să abordeze potenţialii parteneri în viaţa reală.
De unde vine ura iranienilor pentru evrei?
Liderul suprem al Iranului a declarat recent că va sprijini orice ţară musulmană şi orice grup care ar dori să atace Israelul. El a numit statul israelian o tumoare canceroasă care va fi extirpată din Orientul Mijlociu, transmite televiziunea americană CBN.
Creștinism înfloritor în ţara în care tipărirea Bibliei este ilegală
Probabil, celor mai mulţi le este greu să asocieze o ţară musulmană cu un număr din ce în ce mai mare de creştini, dar aceasta este realitatea Iranului. Biserica creştină din Iran este la ora actuală una dintre cele care cresc cel mai rapid, potrivit Operation World.
Credinţa în fantome, un fenomen ce „bântuie” viaţa multor britanici
În mod surprinzător, în plină dezvoltare știinţifică, fantomele continuă să suscite interes. După secole întregi de observaţii care nu au dus la nicio dovadă a existenţei lor, un studiu recent sugerează că în Marea Britanie credinţa în fantome este în creștere. Însă, nici România nu pare a constitui o excepţie.
















