Pași esenţiali pentru a deveni mai productiv

De multe ori, randamentul se pierde undeva între lista aglomerată de sarcini și tendinţa de a amâna. Există însă metode certificate știinţific și promovate de experţi, utile în creșterea productivităţii.

Aleksandr Lukaşenko: „Mai bine să fii dictator decât homosexual”

Preşedintele belarus Aleksandr Lukasenko a făcut această declaraţie la o competiţie de schi, răspunzând criticilor ministrului german, Guido Westerwelle, care și-a recunoscut public homosexualitatea.

Tensiuni internaţionale în procesul lui Khodorkovsky

Rusia a acuzat Occidentul de presiune „inacceptabilă" în cazul magnatului Mihail Khodorkovsky.

Eroină la 80 de ani

Betty Stewart a demonstrat că nu este niciodată prea târziu pentru a fi erou şi că iubirea pentru cei dragi este mai puternică decât instinctul de conservare.

Raport ONU: ne paşte o nouă criză. Resursele de apă potabilă, pe terminate

Nevoile de alimentaţie a unei populaţii din ce în ce mai numeroase şi schimbările climatice, în speţă temperaturile crescute, care agravează inundaţiile şi secetele, consumă din ce în ce mai mult din resursele de apă potabilă, la nivel global, motiv pentru care Naţiunile Unite cer urgent îmbunătăţirea gestionării acestora, coform AFP.

Georgia se poate alătura Armeniei într-o alianţă cu Rusia

La nicio zi după ce președintele Armeniei a declarat că a decis să se alăture Rusiei în planul de a construi o Uniunea Euroasiatică, premierul Georgiei a confirmat că s-ar putea să urmeze același drum.

Salariul mediu al unui absolvent: 1.087 ron

Veniturile absolvenţilor de studii superioare variază semnificativ în funcţie de domeniul de specializare. Cele mai mici retribuţii le revin absolvenţilor de educaţie fizică şi de ştiinţe ale naturii, conform studiului „Absolvenţii recenţi de învăţământ superior şi integrarea lor pe piaţa muncii".

Egiptenii copţi îşi iau rămas bun de la Papa Shenouda al III-lea

Creştinii copţi egipteni s-au adunat cu zecile de mii pentru a-şi lua rămas bun de la Papa Shenouda al III-lea al Alexandriei, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Copte din Egipt.

7 sfaturi pentru a mânca mai sănătos

Poate printre ţintele tale pentru anul acesta se află şi aceea de a mânca mai sănătos şi de a te menţine în formă sau de a elimina kilogramele în plus. Dar cum poţi face aşa ceva? Iată câteva sfaturi de la specialiști.

Lecţie de eroism şi spirit civic la Iaşi

O studentă din Iaşi şi-a pierdut viaţa încercând să ajute o altă persoană să stingă un incendiu izbucnit în localul Pub 75, din campusul Tudor Vladimirescu. Din cauza fumului, tânăra nu a mai reuşit să iasă din interiorul clădirii cuprinse de flăcări.

Lucy nu știe că nu e specială și asta o face nefericită

La 20 și ceva de ani, a avea idealuri măreţe este nu doar firesc, ci și recomandat. O analiză Huffington Post atrage atenţia însă că actuala generaţie tânără are așteptări prea mari de la viaţă, și din acest motiv se îndreaptă spre o dezamăgire majoră.

3 opinii despre efectele mesajelor morale din producţiile TV pentru copii

Harry Potter folosea magia. Personajele din „Twilight” erau vampiri. „Avatar” prezenta o lume de misterioasă şi provoca depresie. Cea mai recentă ecranizare a unei cărţi pentru adolescenţi, şi anume „Hunger Games", stârneşte din nou controverse cu privire la moralitatea mesajelor promovate de mass-media.

Al Qaeda revine, interesată de bombe nucleare

Al Qaeda încearcă să procure material nuclear și să recruteze specialiști pentru realizarea unei bombe nucleare, relevă un document publicat de Telegraph. Dezvăluire a Wikileaks, documentul se adaugă unei serii întregi care arată interesul Al Qaeda pentru arme neconvenţionale.

Boko Haram răpește încă 500 de femei și copii

Răpirea în masă a femeilor și copiilor a devenit marcă înregistrată pentru gruparea islamistă Boko Haram, din Africa. Pare că periodic fete și copii sunt răpiţi în număr mai mare sau mai mic. Cea mai notorie răpire s-a întâmplat aproape acum un an de zile, când 300 de școlăriţe au fost luate din Chibok. Cazul...

Oamenii religioși își amintesc mai rar ce visează. De ce?

Visele au avut un rol semnificativ în evoluţia iudeo-creștinismului. Există multe relatări de vise în Biblie, poate cel mai cunoscut fiind visul prin care îngerul Gabriel îi comunică lui Iosif că se va naște Iisus. Cu toate acestea, în mod surprinzător, un studiu recent relevă faptul că o persoană cu cât...

Schimbările climatice, o cauză a revoltelor din OM

Secretarul executiv al Convenţiei ONU pentru Schimbări Climatice a declarat că încălzirea globală este una dintre cauzele crizei alimentare și a creșterii preţurilor la hrană, aflate în spatele revoltelor sociale din Orientul Mijlociu.

Bangladesh: Copiii muncitori sunt învăţaţi să economisească bani

În Bangladesh, mai bine de 3,5 milioane de copii sunt nevoiţi să muncească pentru a putea trăi, dar de multe ori, aceştia îşi cheltuiesc banii în mod necorespunzător, motiv pentru care sunt învăţaţi cum să-i economisească.

Păpușa umană „Ken” moare la 20 de ani

Celso Borges Pereira era un copil normal și un copil frumos. Cumva, a ajuns să fie un adolescent atipic, obsedat să arate ca păpușa masculină Ken. Obsesia i-a fost curmată însă de un diagnostic necruţător.

5 probleme de sănătate indicate de afecţiunile dentare

În anumite cazuri, bolile dinţilor și ale gingiilor ar putea indica mai mult decât necesitatea unui consult stomatologic de specialitate. Cercetările au arătat că unele probleme ale cavităţii bucale ar putea fi un simptom sau o complicaţie a unor afecţiuni cronice precum diabetul sau bolile de inimă.

Băieţelul care a salvat 130 de vieţi nu a găsit leacul propriei vindecări

Poate că ochii lui albaştri au făcut ca posterul să nu fie uşor de uitat. Poate că suferinţa cu care se confrunta un băieţel firav a determinat mii de oameni să facă ceva.

Poza ANULUI: un fotograf îl atrage pe Obama într-o campanie socială inedită

Un fotograf curajos aproape că a fost dat afară din Casa Albă săptămâna trecută, după ce i-a făcut o fotografie neautorizată preşedintelui Barack Obama cu telefonul său mobil, relatează Huffington Post.