VIDEO: Masacru la Cumbria, în Marea Britanie

Un șofer de taxi a împușcat 12 persoane în ceea ce ar părea să fie o răzbunare pentru o dispută privind averea, după care s-a sinucis. Autorităţile din Cumbria, orașul în care s-a petrecut masacrul, spun că bărbatul, în vârstă de 52 de ani deţinea un permis de portarmă însă nu ...

Esenţiale azi, 13 septembrie

Aung San Suu Kyi apără verdictul împotriva jurnaliștilor Reuters

Datoriile personale ale europenilor sunt mai mari decât datoriile statelor

Statele europene continuă să se adâncească în recesiune, iar numărul persoanelor private și al firmelor care intră în incapacitate de plată crește tot mai mult.

Dilemele unui „la revedere” spus prea devreme

La câteva decenii distanţă, două familii au fost puse în faţa unei decizii sfâșietoare: să păstreze sau nu în viaţă pe cineva drag aflat în stare vegetativă. Ambele familii au făcut o promisiune, ambele au respectat-o, iar la începutul acestei ierni, amândouă și-au pierdut oamenii dragi. Însă viaţa celor două persoane între momentul deciziei apropiaţilor...

Laureat al premiului Nobel pentru pace îi vrea la Haga pe Bush şi Blair

Simbolul luptei pentru pace din Africa de Sud, arhiepiscopul anglican Desmond Tutu, a declarat într-un editorial pentru săptămânalul The Observer că fostul preşedinte american George W. Bush şi fostul premier britanic Tony Blair ar trebui să fie cercetaţi penal pentru crime de război de Tribunalul de la Haga.

Marijuana provoacă mai multe leziuni cerebrale decât alcoolul

Consumarea marijuanei poate provoca leziuni mai accentuate asupra creierului în dezvoltare al adolescenţilor, comparativ cu consumul de alcool, au arătat cercetătorii într-un studiu publicat recent în Jurnalul American de Psihiatrie.

Bărbaţii sunt mai uituci decât femeile

Deși problemele de memorie apar în cazul ambelor sexe, bărbaţii sunt cei care se confruntă cu mai multe astfel de episoade decât femeile, susţin experţii de la Universitatea Norvegiană de Știinţă și Tehnologie, într-un studiu publicat în BMC Psychology.

Cele mai „păcătoase“ oraşe din lume

Berlin, Macao, New Orleans, trei orașe, de pe trei continente, care au un punct comun: sunt locuri în care excesul este la el acasă, prezente într-un top al celor mai „păcătoase" orașe din lume realizat de Adevărul.

Alegerile. Cum ia creierul tău decizii (+VIDEO)

Creierul uman seamănă, într-un fel cu un procesor dual. Gândirea, comportamentul și, implicit, alegerile pe care le facem sunt ghidate de două reţele de interacţiune: una rapidă, intuitivă, reactivă și emoţională, și una lentă, intenţională, metodică și raţională.

Cinci tulburări psihice determinate de internet şi televizor

Că televiziunea are şi părţile ei rele nu mai este un mister pentru nimeni. Că folosirea internetului are şi reversul medaliei nu mai este o necunoscută. Dar faptul că dependenţa de televizor sau internet poate cauza tulburări psihice este un adevăr dificil de înţeles, potrivit unui material realizat de site-ul Mental Floss.

Reuniune a familiilor coreene despărţite de război

Milioane de coreeni au fost separaţi de familiile lor la divizarea peninsulei în Coreea de Nord și Coreea de Sud, iar mulţi dintre aceștia nu și-au mai întâlnit rudele de atunci. Pentru o parte dintre ei, reuniunea de luna aceasta din Coreea de Nord este o ocazie să revadă membri ai familiei pentru prima dată...

„Micul Hercule” și fratele său vor rămâne în custodia părinţilor

Magistraţii Tribunalului Olt au hotărât să respingă cererea Direcţiei pentru Protecţia Copilului Olt de a-i pune în plasament pe Giuliano şi Claudiu Stroe, cei doi fraţi puşi de tatăl lor să facă exerciţii de forţă foarte dificile, scrie Mediafax.

Specialişti de top: „Jumătate dintre medicamente sunt inutile”

Doi specialişti francezi de top denunţă medicamentele existente pe piaţă, dintre care aproximativ 50% sunt inutile, iar 5% sunt foarte periculoase.

Superbacteriile au ucis 33.000 de oameni în anul 2015

Bacteriile superrezistente au ucis peste 33.000 de persoane în Uniunea Europeană în anul 2015, arată o cercetare publicată în The Lancet Infectious Diseases, care avertizează că aceste bacterii „ameninţă sistemul de sănătate modern”.

Impactul religiei asupra creierului uman

Creierul continuă să fie una dintre părţile componente ale fiinţei umane care ascund încă multe secrete. Totuși mulţi oameni de știinţă încearcă descifrarea acestora. Recent, cercetătorii de la Universitatea din Utah desfășoară un proiect prin intermediul căruia încearcă să înţeleagă mai bine „cum poate experienţa religioasă să modeleze creierul". În...

Sarea, periculoasă pentru copiii supraponderali

Copiii cu vârste între 8 şi 18 ani consumă, în medie, 3,3 g de sare pe zi, depăşind cantitatea zilnică recomandată de 2,3 g. Potrivit studiului realizat de Centrele pentru Prevenirea şi Controlul Îmbolnăvirilor din SUA, cantitatea de sare consumată de copii este aceeaşi cu cea consumată de adulţi.

Steve Jobs a murit

Steve Jobs, cofondatorul Apple şi fost director general al companiei, a încetat din viaţă la vârsta de 56 de ani. Colegii de la Apple şi fanii Apple din întreaga lume şi-au exprimat regretul pentru dispariţie timpurie a lui Jobs.

Primul medicament personalizat pentru cancer de piele, disponibil în România

Compania Hoffman la Roche România a lansat primul şi singurul medicament personalizat destinat tratării melanomului metastatic, cea mai agresivă formă de cancer de piele.

Studiu: Înjurăturile de la TV instigă copiii la violenţă

Un studiu efectuat de o echipă de cercetători britanici de la Brigham Young University, a măsurat impactul pe care limbajul profan îl are asupra dezvoltării copiilor. Adunând date de la 223 de elevi de liceu, oamenii de știinţă au concluzionat că elevii care urmăresc emisiuni în care se folosește un limbaj...

Esenţiale azi, 19 decembrie

Teodorovici vrea să aplice băncilor taxa pe lăcomie

2.593 de români s-au sinucis anul trecut

Aproape 2600 de români şi-au luat singuri viaţa, numai anul trecut, arată un raport al Institutului pentru Medicină Legală, citat de Adevărul.