Google luptă împotriva sclaviei
Compania de software a anunţat că va oferi suma de 11,5 milioane de dolari pentru 10 organizaţii care se ocupă de protecţia drepturilor omului şi care activează la nivel global. Este cea mai mare donaţie din istorie pentru cauza abolirii sclaviei la nivel mondial.
S-a dublat numărul „copiilor din flori” în UE
Uniunea Europeană a informat recent că numărul copiilor de pe teritoriul său, născuţi în afara căsătoriilor, s-a dublat în ultimele două decenii. România rămâne pe primul loc în Europa la numărul mamelor minore, iar SUA conduce încă detașat la nivel mondial. În același timp și în premieră, China își relaxează politica „copilului unic".
Esenţiale azi, 27 iunie
Europa: Mai multe ţări au emis alerte din cauza valului de căldură saharian
Obama merge public la biserică, pentru prima dată în şase luni
Preşedintele american Barack Obama a participat duminica trecută la serviciul divin oficiat de biserica episcopală St John's Church Lafayette Square, aflată la câteva străzi distanţă de Casa Albă.
Expert ONU militează pentru „dreptul la convertire”
Un expert independent din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite a avertizat cu privire la ameninţările la adresa dreptului la libertate religioasă, susţine Aaron Mercer, vice-președintele pentru relaţii guvernamentale din cadrul asociaţiei National Religious Broadcasters din SUA, citat de Christian Telegraph.
O restricţie de 300 de calorii pe zi aduce beneficii majore de sănătate și normoponderalilor
Înlăturând aproximativ 300 de calorii din dieta lor zilnică, persoanele cu greutate normală sau cu doar câteva kilograme în plus își pot reduce riscul de afecţiuni grave, precum diabetul sau bolile cardiovasculare, arată un studiu publicat recent în revista The Lancet Diabetes & Endocrinology.
Băieţii comunică mai greu decât fetele
Concluziile unor cercetări recente realizate la Universitatea din Michigan au demonstrat că băieţii au nevoie mai mult decât fetele să îşi dezvolte abilităţile de a se exprima verbal. Dobândirea acestor abilităţi îi poate ajuta să deţină mai mult autocontrol şi chiar să obţină rezultate mai bune la şcoală, raportează ScienceDaily.
Binele din mijlocul răului – inundaţiile din Bosnia și Serbia
Furtună în Balcani. În câteva zile a plouat cât ar fi plouat în trei luni, iar inundaţiile care au urmat au fost cotate drept cele mai grave din ultima sută de ani. Mai precis, de când a început măsurarea precipitaţiilor, acum 120 de ani.
Ctrl-C + Ctrl-V = religie oficială în Suedia
Biserica Misionară a Kopimismului a încercat timp de 2 ani de zile să fie recunoscută în Suedia ca religie oficială, iar după două încercări eşuate, a reuşit.
Munca şi carierismul afectează sănătatea şi familia
Preşedintele Barack Obama promovează un program flexibil şi politici de muncă în favoarea familiei. Angajaţii ar trebui evaluaţi „după rezultatele pe care le obţin, nu după timpul pe care îl înregistrează".
Provocarea unei scriitoare: să citească lumea, în 196 de cărţi
Un an. Atât și-a propus scriitoarea britanică Ann Morgan să petreacă citind câte o carte din fiecare ţară a lumii. La finalul acestui proiect auto-impus, Morgan relatează pentru BBC ce a însemnat această experienţă pentru ea.
Un nou an școlar și cel mai mic număr de elevi din ultimii 30 de ani
Flori, emoţii, festivităţi de deschidere a noului an școlar și tot mai puţini elevi care pășesc pragul școlii. Numărul elevilor din învăţământul preuniversitar era de 2,8 milioane la sfârșitul anului școlar 2018-2019, cea mai mică cifră de după 1990, potrivit datelor comunicate Edupedu.ro de către Ministerul Educaţiei.
Se crede că a fost descoperit palatul lui David
O echipă de arheologi israelieni a anunţat joi că a descoperit ruinele unui complex fortificat, pe care îl consideră palatul în care a locuit regele biblic David. Informaţia este controversată, deoarece alţi experţi israelieni contestă descoperirea.
Ce miros au mesajele de pe Facebook
De azi internetul va deveni un loc mult mai parfumat, datorită unei aplicaţii pentru smartphone care le va putea permite utilizatorilor să trimită fotografii, mesaje-text și audio însoţite de arome.
Studiu: De ce fumatul creşte dorinţa de a consuma alcool
Fumatul creşte dorinţa de a consuma alcool, iar de acest lucru se fac responsabili atât hormonii stresului, cât şi modul în care acţionează sistemul de recompense a creierului în cazul expunerii la nicotină, arată un studiu american realizat pe cobai, informează Science Daily.
Campanie virală lasă femeile fără scuze (Video)
O campanie virală le sfătuiește pe femei să se emancipeze și să nu își mai ceară iertare pentru orice. Deși clipul video este un succes de advertising, unii spun că mesajul pe care reușește să îl transmită este diferit de cel pe care și l-a propus declarativ.
Haiti, Pakistan şi Nigeria sub blestemul epidemiei de holeră
Calitatea precară a apei potabile în Haiti, Pakistan şi Nigeria a dus la instalarea unei epidemii de holeră care ameninţă să continue să facă victime câţiva ani de-acum înainte.
Sfârşitul terorismului în 2030?
Serviciile de informaţii americane anticipează sfârşitul terorismului islamist în 2030, relatează Mediafax.
4 obiceiuri care îţi încetinesc metabolismul
Stresul, alimentaţia necorespunzătoare, mâncatul la ore neregulate sau statul în aceeaşi poziţie pentru o perioadă prea lungă de timp sunt doar câteva din obiceiurile pe care mulţi dintre noi le avem şi care îşi revarsă efectele negative asupra metabolismului nostru.
Franţa a început demersurile pentru legalizarea eutanasiei
Un raport solicitat de preşedintele francez Francois Hollande şi publicat marţi a redeschis posibilitatea ca eutanasia să fie legalizată. Astfel, guvernul recomandă ca Franţa să permită medicilor să „accelereze decesul" bolnavilor în fază terminală, care doresc să moară.
Exerciţiul fizic, asociat cu un risc mai scăzut de a dezvolta 7 tipuri de cancer
Efortul fizic este invers proporţional cu riscul de cancer, au concluzionat cercetătorii americani, după ce au analizat datele din 9 studii la care au participat peste 750.000 de persoane.

















