Doctorii vindecă leucemia folosind virusul HIV
Doctorii de la Universitatea din Pennsylvania şi de la Spitalul de Copii din Philadelphia au reuşit să vindece o fetiţă de 7 ani bolnavă de cancer, printr-o procedură care ar putea chiar înlocui transplantul de măduvă, ca tratament pentru leucemie.
Atitudini în faţa morţii: cimitirul virtual
Facebook a revoluţionat modul în care oamenii comunică în viaţa de zi cu zi. Mai puţin discutat însă este modul în care Facebook schimbă modul în care ne raportăm la moarte.
A apărut un tratament revoluţionar, ce îngheaţă tumorile canceroase
Este posibil ca, foarte curând, intervenţiile chirurgicale să devină istorie în cazul tumorilor maligne de sân, datorită unei noi tehnologii care distruge tumorile prin îngheţarea lor.
Britanicii au publicat un ghid de supravieţuire pentru Apocalipsă
Deşi încă nu se cunoaşte forma pe care o va lua presupusa apocalipsă din 21 decembrie, subiectul rămâne unul dintre cele mai discutate pe internet în aceste zile şi o preocupare foarte mare a britanicilor.
Încrederea în cler a crescut cu 2 procente
Peste jumătate dintre respondenţii la cel mai recent sondaj de opinie Gallup au încredere în cler, potrivit evaluării pe care aceştia au făcut-o onestităţii şi standardelor etice în rândul a 22 de profesii.
Cameron vrea standarde duble pentru oficierea religioasă a căsătoriilor gay
În luna iunie, Biserica Anglicană a ameninţat guvernul britanic că va urma o separare de stat dacă premierul David Cameron va mai insista cu legalizarea căsătoriilor homosexuale. Astăzi liderii religioşi se tem că bisericile vor fi acţionate în judecată dacă nu oficiază astfel de ceremonii.
Biblia patois a ajuns şi în Marea Britanie
Noul Testament în limba patois (engleza vorbită de jamaicani) a ajuns recent la disapora jamaicană din Marea Britanie, informează AP. Ocazia a fost un prilej pentru militanţii oficializării limbii patois în Jamaica să amintească dorinţa lor, primită cu reticenţă de mulţi anglofili.
Ateii afirmă că sunt persecutaţi
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Drepturilor Omului, celebrată astăzi de ONU, o organizaţie ateistă a dat publicităţii un raport care relevă persecuţiile şi încălcările drepturilor omului pe care le reclamă ateii din 60 de ţări ale lumii.
Din cel mai sărac loc din lume, campioană la şah
De la jocul în noroi, într-unul din cele mai sărace cartiere din Uganda, a ajuns să fie subiectul unui film ce va fi realizat de Disney.
Facebook nu ne ajută să avem mai mulţi prieteni
Deşi în prezent, un utilizator Facebook are, în medie, 190 de prieteni, psihologii arată că numai cu 10% dintre aceştia avem o relaţie de prietenie în adevăratul sens al cuvântului.
Ferme urbane înverzesc orizontul Singapore
La câteva zeci de kilometri de zgârie-norii din Singapore se află un set complet diferit de turnuri. Mai mici în înălţime, dar cu mari ambiţii, peste 100 de turnuri de 9 metri formează ferma urbană Sky Greens.
Femeile arabe au decis să lupte pentru drepturile lor
Femeile arabe au luptat cot la cot cu bărbaţii, în timpul răscoalelor din Primăvara Arabă, într-un efort comun de a înlătura dictaturile opresive. Dar în timp ce eforturile lor au dat roade, nu s-a materializat nimic în dreptul unor libertăţi mai mari pentru femei.
Înainte și după: Chipurile dependenţilor de droguri
O nouă campanie anti-droguri realizată de Rehabs.com, o organizaţie care face conexiunea între dependenţii de droguri și centre de reabilitare din Statele Unite, arată efectele fizice devastatoare ale consumului de metamfetamină.
Andrei are nevoie în fiecare zi de un donator
Chimioterapie şi sânge, două cuvinte care celor mai mulţi le dau fiori, sunt cuvintele care îi pot aduce salvarea lui Andrei Tudor, un băiat de 22 de ani, bolnav de leucemie.
5 super alimente pentru luna decembrie
Cu toate că luna decembrie este aşteptată în mod special pentru toate mâncărurile delicioase care se pregătesc de sărbători, asta nu înseamnă că cele cinci super alimente de mâncat în această lună nu pot fi trecute în meniu.
Paradoxul perfecţiunii: toţi avem defecte genetice
Toţi ştim că nimeni nu este perfect, dar acum cercetătorii au reuşit să documenteze afirmaţia şi să o demonstreze ştiinţific.
Nikola Tesla, între canonizare şi teoria purificării rasei umane prin eugenie
Inventatorul şi fizicianul Nikola Tesla este considerat unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă ai sfârşitului de secol 19 şi începutului de secol 20, ale cărui invenţii au determinat Revoluţia Industrială. Tesla este atât de apreciat şi respectat încât sârbii au solicitat Bisericii Ortodoxe canonizarea lui. Însă istoria lui Tesla nu este chiar atât...
Ce îi face atrăgători pe „băieţii răi"?
Imaginea lui James Dean în „Rebel fără o cauză" este arhetipul „bad boy" - o simbioză irezistibilă dintre rău şi frumos. Totuşi, ce face ca personajele negative şi, de multe ori, chiar şi persoanele „rele" din realitate să fie atât de atrăgătoare?
Biserica Mormonă cere „compasiune pentru gay"
Biserica Sfinţilor Zilelor de pe Urmă, cunoscută şi ca Biserica Mormonă, a lansat o campanie pentru a-şi încuraja membrii să arate mai multă compasiune faţă de aparţinătorii comunităţii LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali).
Hirotonirea femeilor, un subiect încă sensibil
Abordată deseori de presa internaţională pe acelaşi palier cu drepturile homosexualilor, hirotonirea femeii are, poate, în comun cu chestiunea homosexualităţii doar faptul că este un subiect extrem de sensibil pentru cele mai multe culte creştine. Şi, dacă opinia publică îşi permite uneori să ia poziţii vehemente, pro sau contra, pe acest subiect, bisericile se pronunţă...
Proiectul 127: sute de copii adoptaţi în Colorado
Iacov 1:27 „Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume", a fost inspiraţia Proiectului 127 prin care pastorul Robert Gelinas plănuieşte să salveze sute de copii.










