Cercetătorii, cu un pas mai aproape de manipularea viselor
În urma unui experiment pe șoareci de laborator, cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts, SUA, afirmă că visele pot fi manipulate cu ajutorul unor factori externi, în timp ce subiectul doarme.
Atmosfera în care luăm masa influenţează numărul de calorii consumate
O încăpere decorată în culori pastelate, luminată difuz şi cu o muzică relaxantă pe fundal este ideală pentru cei care doresc să slăbească. Luarea mesei într-o asemenea atmosferă relaxantă face ca oamenii să consume cu 18% mai puţine calorii.
Zeci de mii de coreeni, în doliu pentru liderul sectei Moon
Mii de adepţi ai bisericii Unificării s-au reunit la sediul principal al bisericii, în Coreea de Sud, pentru a plânge moartea liderului lor, Sun Myung Moon.
O cauză nebănuită a micșorării creierului
Demenţa și atrofia cerebrală sunt o ameninţare sporită pentru persoanele a căror glicemie se află la capătul superior al „scalei normale", a descoperit un studiu realizat de cercetători ai Universităţii Naţionale Australiene din Canberra (Australia), citat de Daily Mail.
Alegerile. Cum ia creierul tău decizii (+VIDEO)
Creierul uman seamănă, într-un fel cu un procesor dual. Gândirea, comportamentul și, implicit, alegerile pe care le facem sunt ghidate de două reţele de interacţiune: una rapidă, intuitivă, reactivă și emoţională, și una lentă, intenţională, metodică și raţională.
Sondaj Intel: utilizatorii sunt mai deschişi pe internet decât în realitate
Un sondaj de opinie, realizat de compania producătoare de procesoare Intel, cu privire la obiceiurile online ale utilizatorilor a relevat că utilizatorii împărtăşesc prea multe informaţii personale pe reţelele de socializare.
Dumnezeu, introdus cu forţa în programul democraţilor americani
Pe ultima sută de metri a cursei prezidenţiale din Statele Unite, democraţii şi republicanii au ajuns să se bată pe câte menţiuni ale lui Dumnezeu au fiecare în programul politic. În timp ce republicanii au 12 menţiuni, democraţii au scos singura menţiune din program, mişcare pentru care au fost sever criticaţi şi pe care au...
Studiu: Occidentali sunt foarte anxioşi, dar nu foarte deprimaţi
O serie de studii de amploare, efectuate în 91 de ţări, ce implică mai mult de 480.000 de persoane, distruge mitul că occidentalii ar fi cele mai deprimate popoare.
Doctor australian vrea să „vindece” homosexualitatea prin castrare chimică
Autorităţile din Australia i-au interzis unui doctor, membru al sectei Exclusive Brethren, să mai practice medicina, după ce acesta i-a prescris unui tânăr de 18 ani un medicament cu efect de castrare chimică, când acesta a venit să îi ceară ajutorul după ce şi-a dat seama că este homosexual.
Studiu: Narghileaua nu este mai sănătoasă decât ţigara
Un obicei din ce în ce mai răspândit printre tinerii care vor să evite tutunul, se dovedește a fi la fel de dăunător ca acesta: fumatul de narghilea.
Descoperire revoluţionară cu privire la 98% din ADN-ul uman
Aproximativ 400 de oameni de ştiinţă din cinci ţări (Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Spania, Singapore şi Japonia) au descoperit ce rol îndeplineşte partea genomului uman, aproximativ 98%, care era considerată inutilă.
Una din 4 femei regretă că a făcut copii prea târziu
Aproape un sfert dintre femei regretă că nu au devenit mame mai devreme, conform studiului 2012 Modern Motherhood Report.
Reforme surprinzătoare pentru femei în Coreea de Nord
De când soţia noului lider coreean, Kim Jong Un, a fost prezentată publicului, fiind mereu prezentă lângă soţul ei în ieşirile lui publice, lucrurile au început să se schimbe pentru femeile din ţara comunistă.
Franţa: Dezbatere despre introducerea orelor de „moralitate seculară”
Vincent Peillon, ministrul francez al Educaţiei, a solicitat introducerea unor ore de „moralitate seculară" în şcolile din Franţa, măsură pentru care este aspru criticat, potrivit France 24.
Studiul care afirmă că homosexualitatea nu este o boală este contrazis
Organizaţia Family Research Institute, care realizează studii privitoare la familia tradiţională, contrazice celebrul studiu Hooker, efectuat în 1957 şi care a influenţat zeci de studii, jurnale medicale şi procese civile şi penale. În plus, Asociaţia Psihiatrică Americană a scos homosexualitatea de pe lista de boli, după acest studiu.
Record de botezuri în Papua Noua Guinee după o evanghelizare adventistă
O campanie evanghelistică, condusă în zona Pacificului de Sud de către Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, a avut rezultate nesperate.
VIDEO: Oraşul în care limbajul injurios în public va fi amendat
Autorităţile din Bruxelles s-au săturat de proastele maniere pe care le afişează locuitorii în public şi au hotărât să facă ceva în privinţa asta.
Dilema etică a discriminării sexuale a embrionilor
Ştiinţa a făcut posibilă alegerea sexului viitorului copil cu o acurateţe de 100%. Tehnica se numeşte diagnoză genetică de pre-implantare, se face în Statele Unite şi cele mai noi paciente sunt britanicele.
FMI, UE şi BCE cer Greciei majorarea săptămânii de lucru la 6 zile
Fondul Monetar Internaţional (FMI), Uniunea Europeană (UE) şi Banca Centrală Europeană (BCE) cer guvernului de la Atena majorarea săptămânii de lucru la 6 zile pentru toate sectoarele şi mărirea programului zilnic de muncă, reiese dintr-un email confidenţial din data de 31 august prezentat de ziarul financiar grec Imerisia şi citat de Russia Today.
Embrionii congelaţi sunt mai eficienţi decât cei proaspăt recoltaţi
Embrionii îngheţaţi sunt mai eficienţi (decât embrionii proaspăt recoltaţi) pentru generarea unei sarcini fără complicaţii, după o procedură de fertilizare in vitro, informează Press Association, citând o cercetare recentă.
Cancerul pulmonar se înmulţeşte printre nefumători
Incidenţa cancerului pulmonar în rândul oamenilor care nu fumează a crescut, conform unui nou studiu realizat de cercetătorii francezi.










