India: cel mai mare furt de energie din lume
India este ţara cu cele mai mari pierderi de energie provocate din cauza furtului, la nivel mondial. Circa o treime din producţia naţională este sustrasă din reţea prin diverse instalaţii artizanale, scrie Mediafax.
Obama mediază în Afganistan o pace departe de realitate
În timp ce Barak Obama discută la telefonul cu preşedintele afgan, Hamid Karzai, despre procesul de pace din Afganistan, mai mult de 2.000 de afgani protestează în faţa principalei baze militare americane, după ce trupele au distrus mai multe copii din Coran şi alte obiecte religioase.
Raport CE evidenţiază problemele de integritate ale României
Un raport al Comisiei Europene privind relaţia României cu Uniunea Europeană relevă, într-un ton apreciat de editorii EurActiv ca fiiind „diplomat", că noile autorităţi din România şi-au făcut treaba parţial, fără să implementeze cele mai dificile părţi, în special cele referitoare la independenţa sistemului judiciar, iar probleme cu privire la...
Banda desenată, un instrument contestat în lupta contra islamofobiei
DC Comic, gigantul producător de bezi desenate din Statele Unite, a lansat pe 5 septembrie o nouă serie, intitulată „Green Lantern", care are în centru un personaj musulman.
Americanii redescoperă „biserica de acasă”
Milioane de credincioşi americani preferă să participe la întâlniri religioase organizate acasă. Sub numele de "biserica simplă", grupuri mici, de la 2 la 12 persoane se întâlnesc în "congregaţii organice", în cafenele, parcuri sau în alte locuri.
Studiu: Foamea începe cu o privire
Anumite imagini cu mâncare produc senzaţie de foame privitorului, în urma conexiunii care se produce la nivel mintal, dar în mod special, în sange, acestea find rezultatele citate de portalul thelocal.de în urma unui studiu aparut în publicaţia știinţifica Journal of Obesity.
New York adoptă prima lege de control al armelor de la masacrul Sandy Hook
New York a devenit primul stat american care să adopte o lege de control al armelor- cea mai strictă din SUA- de la masacrul de la şcoala primară Sandy Hook, de luna trecută.
Agresorii sexuali se luptă în instanţă pentru acces la Facebook
În SUA, legile permit statelor gestionarea persoanelor condamnate pentru agresiune sexuală de orice gen, controlând unde locuiesc şi unde lucrează şi blocându-le accesul la reţele de socializare, pagini de chat sau programe precum Yahoo Messenger sau Skype. Cu toate astea, folosirea reţelelor de socializare ca unelte de comunicare zilnică ridică întrebarea dacă nu cumva unele...
Decizia privind atacarea Siriei menţine marile puteri în tensiune
Marţi, președintele republican al Camerei Reprezentanţilor, John Boehner, a anunţat că va susţine proiectul de rezoluţie al lui Barack Obama privind întreprinderea de acţiuni militare împotriva guvernului sirian. „Este un lucru pe care Statele Unite, ca ţară, este necesar să îl facă", a justificat republicanul. „Inamicii noştri din lume trebuie să înţeleagă că nu vom...
CS Monitor despre costurile prea ridicate ale spionajului
O analiză semnată de redactorul-șef al prestigioasei publicaţii Christian Science Monitor avertizează cu privire la repercusiunile programelor de spionaj desfășurate, cu preţul imaginii internaţionale, de Statele Unite.
Los Indignados – zeci de mii protestează în Madrid
Zeci de mii de demonstranţi au protestat duminică în Madrid, cerând reforme politice și sociale.
Turcia tot mai eurosceptică şi dezinteresată de aderare
Anul 2013 vede în Turcia un interes tot mai scăzut faţă de integrarea Turciei în Uniunea Europeană. O spun politicienii şi o confirmă sondajele de opinie recente.
Doi misionari, uciși de piraţii somalezi
Doi americani, soţ şi soţie, care călătoreau cu un iaht în jurul lumii pentru a distribui Biblii, au fost capturaţi şi ucişi de piraţii somalezi.
Tinerii care privesc la televizor ar putea fi mai expuși riscului dezvoltării bolilor cardiovasculare
Cu cât petrec mai mult timp în faţa televizorului, cu atât adulţii tineri sunt mai expuși riscului de sporire a rigidităţii arteriale, un factor de risc pentru bolile cardiovasculare, susţin cercetătorii olandezi, într-un raport publicat în British Journal of Sports Medicine.
Alianţa companiilor alimentare împotriva grăsimilor saturate
Subway, Morrisons și Nestle sunt printre firmele care au semnat un „acord de responsabilitate" pentru a reduce grăsimile saturate din produsele de pe piaţa din Marea Britanie.
Bloggingul îi ajută pe adolescenţi să se integreze
A avea un blog este încă privit de mulţi ca o formă de mândrie personală şi o ameninţare pe care Internetul o prezintă pentru dezvoltarea mentală a tinerilor. Cu toate acestea, cercetări ştiinţifice continuă să arate că adolescenţii cu probleme sociale au o multitudine de avantaje de pe urma conectivităţii sociale adăugate pe care o...
1,8 mld $ în lupta contra criminalităţii organizate
Banca Mondială a anunţat un plan de un miliard de dolari cu care va finanţa o serie de măsuri sociale în America de Sud pentru combaterea criminalităţii organizate.











