Criza nu îi atinge pe miliardarii lumii
Într-o vreme în care cei mai mulţi dintre noi se tem de concedieri, inflaţie, plata ratelor bancare, există câteva persoane pentru care criza a adus un profit considerabil. Averile miliardarilor lumii s-au dublat în ultimii patru ani, lărgind prăpastia dintre cei mai bogaţi şi cei mai săraci oameni ai lumii.
Un pilot a refuzat să zboare cu doi musulmani la bord
Un pilot al companiei americane Atlantic Southeast Airlines a refuzat să zboare până când doi cercetători musulmani nu au fost evacuaţi din avion.
Video The Atlantic – O istorie scurtă a dependenţei de cofeină
Cafeaua, energizantele, Cola și dependenţa de cofeină. Ajunge numai să anunţi subiectul ca să te expui unui val de contestaţii. The Atlantic a riscat controversa și a lansat un clip video despre istoria „substanţei psihoactive favorite a omenirii".
Cum va arăta cea mai mare construcţie religioasă din lume
Macheta unui monument religios, denumit Virat Ramayan Mandir şi care va deveni cel mai mare din lume după ce va fi finalizat, a fost prezentată săptămâna trecută în localitatea Patna (India) de Nitish Kumar, guvernatorul statului indian Bihar.
Belgia reia lupta împotriva vălului islamic integral
În aproximativ o lună, Belgia va deveni a doua ţară europeană, după Franţa, care interzice purtarea vălului islamic integral, în locuri publice.
Încălzirea globală ar putea cauza mai multe îmbolnăviri de diabet
Potrivit unei echipe olandeze de cercetători, la fiecare grad Celsius în plus se înregistrează o creştere cu 100.000 de noi cazuri de diabet, iar asta doar în Statele Unite. Studiul care a condus la această concluzie a arătat „că o creștere a temperaturii aerului este legată de o creștere a cazurilor noi de diabet în...
UE susţine libertatea religioasă în Orientul Mijlociu
Liderii Uniunii Europene dau asigurări că vor apăra libertatea religioasă în Orientul Mijlociu şi că vor susţine pluralismul religios. Apărarea democraţiei şi a drepturilor omului înseamnă şi o susţinere activă a libertăţii religioase, a declarat Jose Barroso, preşedintele Comisiei Europene.
Demonstraţii în India pentru drepturile homosexualilor
Militanţii pentru drepturile homosexualilor au luat cu asalt străzile din Delhi, cerând ca toate formele de discriminare a homosexualilor, lesbienelor și transsexualilor să ia sfârșit.
Ţara care are prea mulţi bani
Norvegia este ţara unde banii prea mulţi le dau dureri de cap guvernanţilor, care nu mai știu ce să facă cu ei.
SUA: Arată-mi ce postezi pe Facebook ca să îţi spun dacă eşti obez
Postările pe Facebook dezvăluie rata obezităţii persoanelor care locuiesc într-o anume zonă, iată concluzia la care au ajuns cercetătorii americani, notează Huffington Post.
Picătura de viaţă, o campanie de donare de sânge a studenţilor adventiști
Duminică, 19 noiembrie 2017, Asociaţia Studenţească Amicus București a organizat, cu ajutorul Centrului de Transfuzie Sanguină București, campania de donare de sânge Picătura de viaţă.
Politicienii francezi pun un preţ mare pe prostituţie
Legiuitorii francezi au votat duminică pentru menţinerea unei prevederi consotrversate într-un proiect de lege care urmăreşte amendarea celor care apelează la serviciile prostituatelor.
Franţa: Legea care descurajează prostituţia
Autorităţile franceze propun un proiect de lege prin care să fie amendată solicitarea și cumpărarea de sex, o iniţiativă surprinzătoare pentru ţara asociată, în general, cu o atitudine libertină. După o lună de dezbateri, parlamentul a votat miercuri cu 268 pentru și 138 împotriva iniţiativei împotriva prostituţiei.
Sportul inteligent te ţine tânăr
Nu îmbătrânirea provoacă o scădere a capacităţii de a depune efort fizic sau de a face sport, ci mai degrabă, lipsa activităţii fizice determină îmbătrânirea, se arată într-o analiza The Guardian.
Povestea unui cuplu despre practicile îngrozitoare ale Scientologiei
Într-un interviu pentru ABC, Tanja şi Stefan Castle povestesc despre cum este să fii căsătorit în Biserica Scientologică şi cum au îndurat ani de izolare şi muncă forţată ca pedeapsă pentru că nu au vrut să divorţeze.
Ziua Americii – sărbătorire fără precedent
Anul acesta a avut loc cea mai extravangantă sărbătorire a zilei de 4 iulie, informează Associated Press. Cea de-a 235-a aniversare a semnării Declaraţiei de Independenţă a fost marcată și de știrea falsă că președintele american a fost împușcat.
Foto+Video: După 24 de ani, Cernobîl rămâne o ameninţare
Președintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, avertiza luni, la comemorarea a 24 de ani de la dezastrul nuclear de la Cernobîl, că reactorul rămâne o ameninţare serioasă pentru Europa. Președintele declara că aproximativ 2 milioane de oameni încă suferă din cauza radiaţiilor.
Rădăcinile germane ale Crăciunului
Întâi au venit calendarele de advent, împodobitul bradului și căsuţele de turtă dulce. Acum au început devină tot mai populare târgurile de Crăciun. Multe din tradiţiile de Crăciun provin din ţările vorbitoare de germană. Primul târg de Crăciun a fost organizat în Stuttgart în 1962. În prezent, conceptul a fost preluat și de alte ţări...
Ce nu poate lipsi dintr-o prietenie adevărată
Cei care întâlnesc de-a lungul vieţii cel puţin o persoană căreia să îi spună „cel mai bun prieten" sunt cu adevărat binecuvântaţi și norocoși pentru că, în timp ce există multe lucruri care ne apropie unii de ceilalţi, elementele care sudează o conexiune solidă, puternică și irevocabilă sunt doar câteva.
„M-a sacrificat Obama!” – acuză fostul pastor al președintelui american
„Sunt radioactiv! Orice sfat aș da va fi considerat ceva ce trebuie evitat. Înţelegeţi-mă", scria pastorul Jeremiah Wright despre relaţia sa cu administraţia Obama într-o scrisoare obţinută de AP.
Eticheta produselor cumpărate este o lectură obligatorie
Timpul folosit pentru inspectarea atentă a etichetei produselor cumpărate este timp investit în propria sănătate deoarece te ajută să faci alegerile benefice și te feresc de acele ingrediente care îţi pot expune organismul unor probleme neplăcute sau chiar periculoase.















