Italia a blocat o declaraţie UE despre persecuţiile religioase
Uniunea Europeană a eşuat în promulgarea unei declaraţii împotriva persecutării minorităţilor religioase după ce Italia a blocat declaraţia pe motiv că nu conţine nicio menţiune cu privire la protejarea creştinilor.
Cardul de sănătate cu cip – între ideal și satanic
La finalul lunii ianuarie a reînceput dezbaterea publică pe tema cardului de sănătate. Între soluţie ideală și alternativă satanistă, noul card cu cip renaște controversele din toamnă.
Chinezii își laudă aviaţia cu imagini din Top Gun
O televiziune chineză a folosit imagini din filmul american Top Gun într-un reportaj despre exerciţiile militare ale aviaţiei naţionale. În timp ce comentatorii deplâng manipularea opiniei publice, surse din televiziune spun că nu este prima dată când așa ceva se întâmplă.
Star indonezian închis pentru pornografie
O curte din Indonezia a decis pedepsirea cu trei ani de închisoare a unuia dintre cei mai cunoscuţi cântăreţi de muzică pop ai Asiei, după ce acesta a fost găsit vinovat de producerea și distribuirea pe Internet a unor clipuri pornografice.
Creștini englezi s-au rugat pentru confraţii egipteni
Sute de creștini din Marea Britanie s-au rugat sâmbătă pentru siguranţa credincioșilor din Egipt în timpul protestelor împotriva președintelui Hosni Mubarak.
S-a inventat benzina care nu poluează
O invenţie în domeniul combustibililor ar putea revoluţiona unul dintre cele mai poluante sectoare: transporturile. Benzina artificială, invenţie a unor cercetători britanici, promite mobilitate maximă, fără emisii poluante.
Tinerii nu sunt conştienţi de riscurile Internetului
Un procent de 82% dintre tinerii români care utilizează Internetul nu sunt conştienţi de faptul că datele personale postate în mediul online pot să fie folosite împotriva lor.
Manifestaţie masivă contra revizuirii legii blasfemiei
Nu mai puţin de 40.000 de musulmani au ieșit în stradă, dumincă, în orașul pakistanez Lahore pentru a protesta împotriva revizuirii legii care prevede pedeapsa cu moartea în caz de blasfemie împotriva Islamului.
Liderii lumii cer reforme în Egipt
Marii lideri ai lumii au condamnat violenţele din Egipt și au cerut președintelui Hosni Mubarak iniţierea unui proces de reforme. Ceea ce observă agenţiile internaţionale este că niciunul din liderii occidentali nu-i cere demisia președintelui egiptean.
Află care sunt ingredientele nocive din mezeluri
Mai ieftin înseamnă mai nesănătos. Ne convine sau nu, aceasta este una dintre primele lecţii de care trebuie să ţinem cont în alegerea alimentelor pe care le cumpărăm, avertizează Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Aceasta deoarece preţul spune multe despre ingredientele din alimente.
K. Armstrong: Regula de aur poate să schimbe lumea
Autoarea Karen Armstrong susţine că lumea poate să fie schimbată în bine prin aplicarea „regulii de aur": „Tot ceea ce aţi dori deci să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel!" (Matei 7:12)
R. Gologan: „Furtul e problema învăţământului”
Furtul intelectual este cel mai mare păcat al actualului sistem de învăţământ românesc, e de părere profesorul Radu Gologan.
Allianz: megatrendurile care afectează lumea
Cel mai important trend al lumii de azi este sfârșitul unei vieţi trăite pe datorie, susţine Paul Achleitner CFO al Allianz, cel mai mare jucător de pe piaţa asigurărilor din Europa.
Evanghelia după Iuda şi Scriptura
Evanghelia după Iuda este un text coptic, care a fost găsit la finalul secolului XX şi a fost ţinut timp de şaptesprezece ani într-o căsuţă de valori dintr-o bancă din Hicksville, New Jersey, deoarece negustorul egiptean care a găsit-o nu a reuşit să obţină banii pe care spera să-i câştige.
Decizie favorabilă pentru boşimanii din Kalahari
Curtea de Apel din Botswana a decis anularea interdicţiei de a avea acces la resursele de apă care îi viza pe boşimani.
În 2030 vor fi de două ori mai mulţi musulmani în lume
Numărul credincioșilor musulmani se va dubla la nivel global în următorii douăzeci de ani, faţă de nivelul din anii '90, arată o analiză a Pew Forum on Religion & Public Life.
Creştinii americani pun copiilor nume evreieşti
Deşi nu mai puţin de 77,8% din populaţia SUA se declară creştină, ţara pare mai degrabă o naţiune evreiască, scrie Stephen Prothero, unul dintre autorii blogului CNN Religion.
Festivalul Sundance: multe filme despre religie
Filmele prezentate în cadrul Festivalului de Film „Sundance" (SUA) surprind aspecte contradictorii ale religiei. Aceasta poate să rănească sau să vindece.
Sănătate și bunăstare – 200 de ani, 200 de ţări, în 4 minute
Profesorul Hans Rosling reușește să prezinte în 4 minute evoluţia sănătăţii și a bunăstării din 200 de ţări timp de 200 de ani. Și în același timp să desfiinţeze o serie de mituri despre evoluţia lumii și a statelor.
Alimentele tip fast-food provoacă depresie
Nu e un secret că alimentele de tip fast-food sunt dăunătoare sănătăţii. Un nou studiu vine să arate că fast-fooful are efecte şi asupra psihicului.
Noua călăuză spirituală ortodoxă, criticată de presă
Biserica Ortodoxă Rusă a propus schiţa unui ghid spiritual, criticat de presă ca o călăuză din care pare că lipsește Dumnezeu.












