Coordonatele cheie ale atacului SUA în Siria

Statele Unite au lansat un atac cu rachetă asupra unei baze aeriene din Siria ca răspuns la un atac, în care se crede că ar fi fost folosite arme chimice, asupra unui oraș aflat sub dominaţia rebelilor sirieni.

Blestemul de a te naște în URSS, ca să trăiești în Rusia (I)

Revitalizarea ambiţiilor imperiale ale Rusiei nu poate decât să adâncească ecourile îngrijorării globale, dar mai ales a ţărilor din proximitatea uriașului naufragiat într-un paseism roșu.

Călătorie în Rusia lui Putin

Într-o democraţie pe care mulţi o admiră, televiziunea britanică Channel 4 alimenta coșmarurile antiimigranţilor cu documentarul „Vin românii“, care, în cuvintele ambasadorului român la Londra, prezintă doar aspectele negative izolate şi nereprezentative pentru comunitatea românească. Până și acolo unde există civilizaţie, dezvoltare, libertate și internet, este pueril să ne imaginăm că nu se mai practică...

Cel mai huiduit om din Rusia tot nu e Vladimir Putin

Majoritatea celor care au protestat duminică în orașe din toată Rusia nu au trăit nicio zi în care Rusia să nu fie controlată de Putin, iar spre deosebire de părinţii lor care vor stabilitate, micuţii ruși sunt puși pe schimbare, dar nu neapărat pe schimbarea lui Putin.

Adolescenţii ruși, o ameninţare pentru viitorul lui Putin

„De ce ar trebui Putin să se teamă de o nouă generaţie de protestatari”, titrează Bloomberg pe marginea arestărilor în masă care au avut loc recent în Rusia.

Fabrici de ură

Minciunile care le sunt servite deopotrivă ucrainenilor și rușilor alimentează fiecare tabără cu ură infinită faţă de cealaltă.

2016, cel mai negru an pentru copiii sirieni

Anul 2016 a înregistrat cel mai mare număr de copii sirieni mutilaţi, omorâţi, torturaţi sau recrutaţi pentru a lupta.

Raport: Record de vânzări de armament pe plan global

În timp ce la Conferinţa de Securitate de la Munchen, majoritatea liderilor lumii și-a exprimat îngrijorarea cu privire la fragilitatea securităţii globale, ţări în numele cărora vorbesc nu au ezitări în a vinde armament.

Rușii și americanii, la primul contact din „era Tump”

O lume întreagă așteaptă să vadă care va fi exact politica externă a Casei Albe și cum se va raporta America la aliaţii săi, dincolo de exprimările confuze și pe alocuri caustice ale președintelui Trump. Prima delegaţie a secretatului de stat, Rex Tillerson, este urmărită de analiști din toată lumea, care caută astfel de indicii.

În numele lui Assad: Orori într-o închisoare siriană secretă

Amnesty International acuză guvernul sirian de crime în masă. Mii de deţinuţi ar fi fost chinuiţi și spânzuraţi în campanii sistematice de tortură, într-o închisoare de lângă Damasc.

Puncte electorale care pot schimba lumea în 2017

Anul 2017 stă sub spectrul unor schimbări majore, configurate de o serie de decizii la urne care pot contribui în mod radical la modelarea geopolitică a lumii. Unora dintre ţările respective li se acordă prea puţină importanţă.

Asia, corigentă la drepturile omului

Situaţia drepturilor omului în Asia a înregistrat un record negativ în 2016, an caracterizat de promovarea execuţiilor extrajudiciare și de eșecul unora dintre ţările asiatice de a proteja grupurile vulnerabile, relevă raportul anual al organizaţiei Human Rights Watch.

Lupta pentru răzgândirea teroriştilor

Valul uriaş de refugiaţi cu care autorităţile europene încă se confruntă a făcut ca întrebări importante până acum doar pentru analişti politici să capete brusc relevanţă şi pentru europenii de rând. Putem combate terorismul chiar şi într-un climat al corectitudinii politice?

Putinizarea lumii, o ţintă și pentru 2017

Putinismul, terorismul, naţionalismul sunt, toate, probleme majore ale lumii contemporane. Una dintre ele însă este cel mai adesea tratată cu superficialitate: ideologia liderului de la Kremlin. Acum se culeg roadele.

Obama lovește Rusia, expulzându-i diplomaţii

Doar cu câteva zile înainte de încheierea mandatului, Obama pare decis să își ia „la revedere” de la Rusia, oferindu-i câteva lovituri „diplomatice”.

După 75 de ani: Moment istoric sub cerul de la Pearl Harbour

Chiar și cele mai întunecate momente ale istoriei pot fi depășite, ura reușind să fie detronată. După zeci de ani, vizita surprinzătoare a unui premier japonez la Pearl Harbour întoarce o nouă filă a istoriei.

Unde de șoc după 25 de ani de la extincţia URSS

În urmă cu 25 de ani, într-o zi de Crăciun, Uniunea Sovietică a dispărut. O superputere s-a pulverizat brusc și ţări noi s-au instalat în locul ei.

Viaţa de după Alep: Teroriștii au fost învinși! Trăiască teroriștii!

Asasinarea diplomatului rus în Ankara aduce în prim-plan situaţia din Alep și masacrul pe care trupele siriene, aliate cu cele ruse, l-au derulat în regiune. Aparent, teroriștii au fost învinși. Este posibil, însă, ca situaţia să fie interpretată cu totul altfel.

„Noi murim în Alep, tu mori aici”

Ambasadorul Rusiei în Turcia a fost împușcat mortal la Ankara. Diplomatul era la o expoziţie de artă și susţinea un discurs în galeria de artă din capitala Turciei.

Micuţa „Anne Frank” a Siriei, condamnată în tribunalul online al trollilor

Ipocrizia speciei umane este un monstru care ne tot crește în spinare pe măsură ce ne cocoţăm tot mai sus pe piedestalul progresului și iluminării. Se pare că aerul rarefiat pe care îl respiră civilizaţiile occidentale dezvoltate îi face bine.

Kremlinul și-a pus amprenta politico-religioasă chiar lângă Eiffel

Moscova speră să prindă rădăcini în inima Parisului, o realitate devenită posibilă recent prin mijlocirea Bisericii Ortodoxe.