Este pace între Coreea de Nord și Coreea de Sud

La şaizeci şi cinci de ani după încetarea războiului coreean, președintele sud-coreean, Moon Jae-in, şi președintele nord-coreean, Kim Jong-un, au anunţat sfârșitul războiului dintre cele două ţări și denuclearizarea Peninsulei Coreea.

Vaticanul întinde o mână caldă guvernului comunist de la Beijing

În timp ce China tocmai a reintrat în vizorul public prin relaţiile încordate întreţinute în mod voluntar în Marea Chinei de Sud, o altă știre are darul de a ne arăta și cealaltă faţă a Chinei: una dispusă să reia relaţiile diplomatice cu un adversar deja tradiţional. Între Beijing și Vatican este posibil să se...

Fundamentalism religios de Ziua Îndrăgostiţilor

Un oficial al poliţiei religioase (muttawa) din Arabia Saudită a declarat, sub protecţia anonimatului, că mai mulţi proprietari de magazine din Riyadh, capitala regatului, au fost somaţi să retragă de la vânzare produsele roşii asociate cu sărbătoarea îndrăgostiţilor.

„Comorile” arsenalului chimic sirian

A început în mod oficial distrugerea arsenalului chimic din Siria, a anunţat Organizaţia Naţiunilor Unite. Siria are timp până la jumătatea anului 2014 să ducă la capăt acest proces, supervizat și asistat de specialiștii Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC). Misiunea prevede deplasarea lor în 50 de locaţii cu arme chimice de pe teritoriul ţării,...

Cât de periculoasă este retorica războinică a Coreii de Nord

Încă de când a venit la putere, liderul nord-coreean ameninţă periodic cu începerea unui război. Din martie însă, ameninţările au o frecvenţă aproape zilnică, apogeul fiind atins sâmbătă, când Coreea de Nord a decretat stare de război Coreeii de Sud. Există vreun risc ca această retorică belicoasă să se transforme într-un război, cel puţin regional,...

Discriminarea care duce la „dispariţia” a milioane de fete

Preferinţa Indiei pentru fii în defavoarea fiicelor a dus în timp la un decalaj de sex în care 63 de milioane de fete sunt date „dispărute”, conform unui raport realizat de guvernul indian.

Cunoaște-ţi vecinii!

Autorităţile din Pennsylvania au primit un pont că un tânăr rus de 19 ani crește marijuana în locuinţa sa din orașul Altoona. Când poliţia a verificat locul, a avut surpriza să găsească pe lângă marijuana și o „armă de distrugere în masă".

Fukushima: Riscurile pentru sănătate nu cresc

Deși Agenţia Japoneză pentru Securitate Nucleară a ridicat ieri nivelul de gravitate al accidentului nuclear de la Fukushima la 7 (nivelul maxim), Organizaţia Mondială a Sănătăţii a reiterat mesajul că riscurile pentru sănătatea celor aflaţi la cel puţin 40 km de centrală rămâne neschimbat. 

O ţară din Asia, model pentru strategiile de împădurire

În nord-vestul Pakistanului, sute de milioane de copaci au fost plantaţi pentru a combate despăduririle. În cadrul programului de guvernare local, sub denumirea de „Tsunamiul de un miliard de copaci”, măsura este descrisă ca o adevărată poveste de succes a conservării naturii.

Două atacuri kamikaze la un mausoleu din Pakistan ucid 42 de oameni

Doi terorişti kamikaze au provocat o explozie care a ucis 42 de persoane aflate în pelerinaj la un mausoleu sufit din Pakistan.

Cum ne afectează sancţiunile impuse Rusiei

Doborârea avionului civil în Ucraina a atras a treia rundă de sancţiuni impuse Rusiei din cauza susţinerii și amplificării conflictului din ţara vecină. Astfel, Rusia a reușit să se izoleze și mai mult de comunitatea internaţională, însă ea nu este singura care are de suferit.

Esenţiale azi, 11 iulie

Președintele Klaus Iohanis participă la Summitul NATO

Blestemul de a te naște în URSS, ca să trăiești în Rusia (II)

„E ca la teatru. Din sală vezi o poveste frumoasă – scena e curată, actorii sunt străluciţi, e o lumină magică, dar când treci în culise… Deodată, în spatele cortinei sunt resturi de scânduri, cârpe, decoruri pe jumătate vopsite… S-a dus povestea. E întuneric. E murdar.” (descriere a comunismului făcută pe patul de moarte de...

Ruinele dezastrului din Japonia atrag turiști

Ruinele dezastrului din Japonia, fie dărâmături, fie simboluri ale rezistenţei atrag turiștii interesaţi atât de a vedea cu ochii lor grozăvia dezastrului, cât și pentru a comemora pierderea celor dragi.

Coreea de Sud: La închisoare pentru un comentariu pe Twitter

Park Jung-geun a preluat pe contul său de Twitter mesaje date de oficiali din Coreea de Nord, precum rapoarte despre călătoriile prin ţară ale fostului lider Kim Jong Il, sau comentarii negative despre Coreea de Sud. Lui i s-a părut amuzant, dar ar putea fi condamnat la 7 ani de închisoare pentru asta.

Rusia, în plină ofensivă europeană

Prin ce ar mai putea surprinde Rusia? Cel mult, poate, prin renunţarea la politicile sale tradiţionale. Însă o Rusie detașată de ingerinţele în treburile interne ale vecinilor riscă să intre în anonimatul istoriei.

China a ajuns pe locul 2 în lumea știinţei

China a ajuns pe locul doi în lume din perspectiva numărului de articole de specialitate, publicate în reviste de știinţă. Evoluţia a fost una spectaculoasă, conform unui raport publicat de Royal Society din Londra, citat de AFP.

Un milion de copii afgani sunt dependenţi de opiu

Aproximativ un milion de copii afgani sunt dependenţi de opiu, la vârste din ce în ce mai fragede, din cauza faptului că părinţii le oferă acest drog în loc de mâncare sau medicamente.

Esenţiale azi, 28 septembrie

A crescut costul lunar al forţei de muncă

Afganistanul condamnă femeile la viol și alte violenţe domestice

O nouă lege aprobată de parlamentul afgan le va permite bărbaţilor să își atace soţiile, fiicele, surorile, cumnatele fără niciun fel de teamă, pentru că de acum înainte nimeni nu va putea demonstra că sunt vinovaţi.

AP: China încearcă să elimine creștinismul la nivel naţional

O investigaţie condusă de Associated Press a scos la lumină coordonatele unui „efort reînnoit și ambiţios” al autorităţilor chineze de a diminua sau chiar de a eradica influenţa creștinismului în China.