Pe cine, cât și cum împrumutăm? | Coordonate biblice

În paralel cu facilităţile oferite de instituţiile specializate (bănci, cooperative de credit, C.A.R.), numeroase persoane apelează la o serie de relaţii financiare ad-hoc, cunoscute sub numele de „împrumuturi personale“.

Un club secret al bancherilor conduce piaţa derivatelor

Publicaţia New York Times deconspiră monopolul deţinut de nouă bănci asupra tranzacţiilor din piaţa derivatelor. Ministerul de justiţie a demarat o anchetă în acest caz urmărind să investigheze practicile anticoncurenţiale ale băncilor. 

Putin promite creşterea nivelului de trai al lumii

Preşedintele Vladimir Putin, a cărui ţară a preluat de la Mexic rolul de a prezida întâlnirile G20 până în anul 2014, a promis că va pune pe agenda discuţiilor problemele economice globale şi că va asigura o creştere economică sustenabilă pentru milioane de locuitori.

Retrospectiva lunii august

A fost luna sancţiunilor americane la adresa mai multor ţări și luna dificultăţilor umanitare pentru anumite minorităţi, refugiaţi și imigranţi, pe fondul unor crize sociale și economice care afectează ţări de pe aproape toate continentele.

Raportul dintre rata sinuciderilor şi criza economică

În data de 5 ianuarie 2009, miliardarul Adolf Merckle - ocupant al locului 94 în topul Forbes al celor mai bogaţi oameni din lume - s-a aruncat înaintea unui tren. Companiile sale intraseră în faliment.

Tehnic, România a ieşit din recesiune

Institutul Naţional de Statistică (INS) comunică vineri ieşirea României din recesiune, informează Mediafax citând surse guvernamentale.

Profilul „omului nou” de pe piaţa muncii – angajatul T

Ofertele de angajare full-time şi stagiile de practică au crescut cu peste 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unei statistici a site-ului de recrutare BestJobs. În același timp, însă, concurenţa pentru ele a devenit tot mai acerba. The Guardian propune 10 sfaturi utile pentru supravieţuirea pe piaţa muncii în...

Irlanda, prima ţară din lume care renunţă la investiţiile în combustibilii fosili

Parlamentul irlandez tocmai a luat una dintre cele mai curajoase și demne de urmat decizii economice din ultimii ani. Deputaţii tocmai au votat o lege prin care obligă retragerea fondului suveran al ţării, evaluat la aproape 9 miliarde de euro, din investiţiile în combustibili fosili cât mai repede posibil.

Cum să trăim o viaţă frugală

De bunăvoie sau forţaţi de împrejurări, tot mai mulţi oameni se gândesc la o viaţă mai simplă şi mjloace de trai mai eficiente financiar. În plus, a avea o viaţă frugală nu este tocmai complicat dacă urmăm câţiva paşi simpli şi avem răbdare în a ne obişnui cu noul mod de viaţă.

Spania ar putea intra în criză financiară în 2013, și va trage Europa după ea

Spania, trasă înapoi în centrul crizei datoriilor din zona euro, se îndreaptă în 2013 spre o criză financiară de proporţii, care ar putea-o forţa să caute ajutor internaţional, trăgând toată economia Europei în jos, avertizează analiștii, conform AFP.

A dat totul pentru un loc de muncă

Moritz Erhardt, un tânăr de 21 de ani, care făcea practică la Bank of America Merrill Lynch, a murit săptămâna trecută după trei nopţi în care a muncit non-stop.

Prăpastia dintre bogaţi și săraci se adâncește în statele dezvoltate

Prăpastia dintre bogaţi și săraci se adâncește în statele dezvoltate ale lumii, ţările din sudul Europei și Statele Unite înregistrând cele mai înalte niveluri ale inegalităţii economice, potrivit celui mai recent raport Morgan Stanley, una dintre cele mai importante bănci de investiţii din lume.

Ţările cu o economie înfloritoare au o rată mai mare a mortalităţii

În perioadele în care economia se află în plină expansiune, rata mortalităţii în rândul adulţilor și al vârstnicilor este mai mare, în raport cu perioadele de recesiune, arată un studiu citat de Live Science.

Rompuy: Aţi stabilizat economia, în plină criză

Președintele Consiliului European, Herman van Rompuy a afirmat joi că România și-a stabilizat economia și și-a consolidat finanţele publice în plină criză și a lăudat „implementarea foarte viguroasă a programului comun cu UE şi FMI de către România.”

Primul pas spre Bucureştiul idilic din anul 2035: un aeroport nou la Adunaţii Copăceni

Compania românească Infra Group a încheiat un con­tract de consultanţă financiară cu o filială a Lufthansa pentru aeroportul internaţional din Adu­naţii Copăceni (judeţul Giurgiu), care va fi dat în folosinţă în 3 ani.

Criza din Grecia se adânceşte

Criză profundă a Greciei şi rezultatele imprevizibile ale alegerilor ameninţă să transforme planul de salvare a ţării, adoptat pe 21 februarie, într-o amânare de scurtă durată.

FMI s-a jucat de-a criza cu statele est europene

O ipoteză şocantă lansată de viceguvernatorul băncii centrale a Cehiei, Mojmir Hampl, a făcut valuri în presa internaţională: Fondul Monetar pentru Investiţii a accentuat anul trecut criza economică din Europa de Est pentru a-şi spori activitatea.

Esenţiale azi, 6 septembrie

România: S-a adoptat rectificarea bugetară

Italia va elimina mii de posturi politice

Un nou set de măsuri de austeritate a fost propus la finalul săptămânii trecute de cabinetul italian. Una dintre cele mai dure măsuri îi va afecta pe politiceni.

Esenţiale azi, 5 octombrie

România vrea un împrumut extern de 2,5 miliarde de euro

Ghid creștin de investire a banilor

La ce vă gândiţi când auziţi cuvântul „administrare“? În majoritatea cazurilor, acest cuvânt își asociază semnificaţii referitoare exclusiv la bani. Este greu de găsit o...