Guvernul din Chile criticat aspru pentru gestionarea dezastrului

Pe lângă agravarea situaţiei sociale din ţară, guvernul este nevoit să se confrunte cu criticile dure adresate de analiștii politici care pun reacţiile întârziate ale administraţiei pe seama ideologiei socialiste a președintelui Michelle Bachelet.

Un pui de balenă a murit din cauza pungilor de plastic

Un pui de balenă a murit, în pofida eforturilor autorităţilor de mediu de a-l salva, după ce a înghiţit 80 de pungi de plastic.

Esenţiale azi, 12 octombrie

Trei bănci din România au cel mai mare profit din UE

Cutremurul din Nepal a avut „de 700 de ori puterea bombei de la Hiroshima“

Cutremurul care a lovit Nepalul pe 25 aprilie a eliberat o energie care a avut de 700 de ori puterea bombei lansate de Statele Unite la Hiroshima, a declarat Efthimios Lekkas, profesor de geologie la Universitatea din Atena, un expert în cutremure şi dezastre naturale, potrivit Mediafax.

Cea mai mare colonie de pinguini din lume scade cu aproape 90%

Populaţia celei mai mari colonii de pinguini s-a micșorat cu 90% faţă de ultima numărătoare, din 1982, când cercetătorii au indicat existenţa unei populaţii de 500.000 de pinguini regali, potrivit unui studiu publicat în jurnalul Antarctic Science.

Îmbrăţișarea necunoscutului

Astăzi este la modă să te îndoiești de orice și de oricine. (Mai puţin de tine însuţi, pentru că avem niște stimă de sine de exploatat și doar se vede cu ochiul liber că, pentru a prospera, ai nevoie de un tupeu proporţional cu ţinta pe care ţi-ai propus-o.)

Esenţiale azi, 18 mai

Forţele israeliene au intrat în Fâșia Gaza

Esenţiale de weekend

Situaţie gravă în România: 30.000 de elevi nu s-au înscris la Evaluarea Naţională

Cutremurul lovește Haiti din nou

M-am născut și am crescut în Haiti, o ţară situată în Caraibe, la aproximativ o oră și jumătate de zbor de Miami. Haiti ocupă o tremie, pe partea de vest (Republica Dominicană ocupă celelalte două treimi) a insulei Hispaniola. 

Cum ar arăta furtunile viitorului

Dacă ritmul de încălzire a planetei se menţine constant, până la finalul secolului ar trebui să avem parte de uragane mai puternice, mai lente și mai umede.

Viitorul Indiei e compromis de o criză de apă istorică

India, ţara cu a doua cea mai mare populaţie din lume, de peste 1,2 miliarde de locuitori, suferă de cea mai gravă criză de apă din istoria sa, ameninţând viaţa a sute de milioane de oameni și punând în pericol creșterea economică, atenţionează un raport al guvernului indian.

Cine a furat finalurile fericite?

„Dacă îţi tai braţul, soţul tău te va primi înapoi?“ „Soţul meu mă iubește foarte mult.“ Așa că a început să taie. „Nu aveam nicio alternativă“.

Speriaţi de 9/11: cutremurul din SUA asociat cu un atac terorist

Un seism cu magnitudinea de 5,8 a avut loc marţi după-amiază la Washington DC, informează CNN. Mai multe clădiri importante, inclusiv Pentagonul, au fost evacuate. „Am crezut la început că e o bombă, pentru că toată lumea are în minte evenimentele din 11 septembrie 2001", a afirmat o martoră.

Zboruri suspendate din cauza vulcanului Etna

Aeroportul sicilian Catania a fost închis joi dimineaţă. Autorităţile au invocat ca motiv securitatea populaţiei, în contextul în care, în noaptea de miercuri spre joi, vulcanul Etna a erupt.

Esenţiale azi, 10 iulie

România: S-a adoptat legea care stabilește cum se exploatează gazele din Marea Neagră

Esenţiale azi, 21 august

S-a găsit pistolul sustras de la femeia jandarm

Posibilă replică periculoasă, după erupţia vulcanică din Islanda

Peste 600 de oameni au fost evacuaţi duminică după ce un vulcan din sudul Islandei a erupt, informează CNN. Specialiștii avertizează că această erupţe ar putea activa un vulcan mult mai mare, situat în apropiere. Consecinţele ar putea fi grave pentru Islanda, dar și pentru ţările din jur.

Foto+video: Inundaţiile devastează Europa Centrală

Unsprezece persoane au murit în Europa Centrală în timpul weekendului, după ce viiturile au inundat mai multe oraşe din Polonia, Republica Cehă şi Germania de Est. Apele avansează în prezent spre nord, iar pericolul încă nu e diminuat, scrie Der Spiegel.

Centrul SUA, afectat de inundaţii masive

Ploile abundente din ultimele zile au provocat inundaţii masive în centrul Statelor Unite. Sute de persoane au fost evacuate, în timp ce Garda naţională şi voluntarii construiau diguri cu ajutorul sacilor de nisip, infomează Mediafax.

2011 va avea un număr record de uragane

Meteorologii americani prognozează un sezon al furtunilor tropicale foarte agitat. Nu mai puţin de 16 furtuni cu nume se vor transforma în uragane, conform unei informaţii preluate de AFP. Dintre acestea, nouă se vor forma în Atlantic.

Cercul Polar arctic, afectat de temperaturile anormal de mari

Cel puţin 11 incendii de vegetaţie au izbucnit în zona Cercului Polar arctic, în Suedia, ţara cel mai dur lovită de temperaturile anormal de mari înregistrate vara aceasta în Peninsula Scandinavă, iar sute de pompieri s-au mobilizat pentru stingerea flăcărilor.