Creştere alarmantă a populaţiei lumii
„Nici măcar un al treilea război mondial sau o pandemie letală nu ar putea opri această creştere rapidă a populaţiei lumii”, este concluzia unui studiu recent privind boom-ul populaţiei din ultimii ani.
Ziua în care planeta ne-a rămas mică
La 2 august 2017, omenirea a atins un record trist. La 7 luni și 2 zile câte s-au scurs de la începutul anului, rasa noastră a reușit să epuizeze resursele pe care planeta le produce într-un an, conform calculelor ONG-ului Global Footprint Network.
Enzima mutant care mănâncă sticlele din plastic
Oamenii de știinţă au dezvoltat în mod accidental o enzimă mutant care distruge sticlele de plastic. Descoperirea ar putea contribui la rezolvarea crizei globale privind poluarea cu materiale plastice, permiţând pentru prima dată reciclarea completă a sticlelor.
Dezastrele naturale – acte ale umanităţii sau acte ale lui Dumnezeu?
Uraganul Florence, care se îndreaptă vertiginos spre Statele Unite, se preconizează a fi „furtuna vieţii” pentru locuitorii din Carolina. În timp ce oamenii își strâng bagajele, creștinii americani fac deja apeluri de tipul „#PrayforCarolina”. Credinţa este plasată din nou în centrul fenomenului, unii făcând apel la Dumnezeu să îndepărteze furtuna, alţii susţinând că furtuna este...
Insula comorilor
Despărţită parcă de lume, în sudul Pacificului, Noua Zeelandă este încă o insulă a comorilor care și-a păstrat numeroase locuri neatinse de om. Realizat timp...
Evacuare de urgenţă pentru o insulă înghiţită de Pacific
Încălzirea globală este privită în continuare cu scepticism sau este chiar luată în derâdere de multe persoane. Însă pentru locuitorii insulei Kiribati, din Pacific, nu este nimic mai real. Încălzirea globală le-a distrus casele și principala sursă de venit, iar acum vor trebui să fie evacuaţi cu totul.
Un gigant chinez cumpără doi mari producători de mezeluri din România
Cel mai mare producător și procesator de carne de porc din lume va cumpăra doi producători de carne din România, cu scopul de a-și lărgi astfel operaţiunile pe piaţa din Europa.
Cât plastic mâncăm, din cauza poluării
Tu cât plastic ai mâncat astăzi? Dacă întrebarea ţi se pare ridicolă, înseamnă că nu știai că o persoană mănâncă, în medie, cel puţin 50.000 de particule de microplastic, pe an și că oamenii de știinţă au descoperit că cei care beau frecvent lichide comercializate în sticle de plastic înghit o cantitate mult mai mare...
Luptă pentru apă în Bolivia
Guvernul bolivian a declarat recent stare de urgenţă la nivel naţional, în faţa celei mai severe secete înregistrate în ultimii 25 de ani, care a provocat întreruperi ale furnizării apei în 7 dintre principalele 10 orașe ale ţării.
Paradis fără claxoane – cum arată orașul care a interzis circulaţia mașinilor
Dacă trebuie să vă imaginaţi un oraș în care mașinile nu circulă pe arterele principale, veţi face acest exerciţiu fie din postura pietonului, fie din cea a șoferului, în funcţie de rolul cu care vă identificaţi cel mai bine. Locuitorii orașului spaniol Pontevedra sunt martorii transpunerii acestui scenariu în realitate – de câţiva ani, în...
Video: Cutremur devastator în Japonia: 8,9 grade
Autorităţile din Japonia, Rusia, Insulele Mariane și Filipine, Insula Marcus, Guam, Taiwan, Indonezia și Hawaii au emis vineri o alertă de tsunami, după ce un cutremur de 8,9 grade pe scara Richter a zguduit nordul Japoniei, informează Centrul pentru tsunami în Pacific.
Mareea Neagră şi noroiul roşu – trei păcate capitale în gestionarea crizelor
Ce au în comun cea mai mare deversare petrolieră marină din istoria industriei şi cel mai mare accident chimic din istoria Ungariei? Trei păcate capitale comise de responsabilii de management al crizei, care au ignorat că, în era comunicării, transparenţa sau se oferă, sau se obţine cu forţa.
Schimbarea climei, „ o urgenţă medicală“
În timp ce Santiago, capitala din Chile, a fost parţial închisă în urma declarării stării de urgenţă din cauza poluării, o comisie internaţională independentă a publicat un raport în jurnalul Lancet în care a declarat încălzirea globală, „ o urgenţă medicală” pentru oameni.
Esenţialul despre tornada devastatoare din Oklahoma
O tornadă devastatoare a ucis 91 de oameni în sudul Statelor Unite. Cel puţin 20 dintre aceștia sunt copii, titra, la primele ore ale dimineţii, agenţia Mediafax. Zeci de hectare de teren au fost avariate, forţând oamenii să caute posibile resturi de posesiuni printre munţii de dărâmături. Președintele ţării a anunţat...
Sistemul alimentar global este complet stricat, avertizează cercetătorii
Milioane de oameni de pe planetă sunt subnutriţi, în timp ce alte milioane de oameni mor prematur din cauza bolilor cauzate de obezitate și un stil de viaţă nesănătos. Pe deasupra, sistemul alimentar actual este nesustenabil și contribuie la încălzirea globală și la catastrofele naturale, avertizează 130 de academicieni din toată lumea. Un raport elaborat...
Se vând buncăre pentru orice buzunar
Conform calendarului maiaș Apocalispa se apropie, iar această teamă a început să se cuibărească în sufletele oamenilor. Unii se tem de zombi, alţii de bomba nucleară, alţii de asteroizi. Presa a divulgat mai multe planuri ale unor hoteluri-buncăr de lux, dar unde un apartament depășește 1 milion de dolari.
Baobabii milenari mor într-un ritm accelerat, din cauze misterioase
Nu mai puţin de 9 din cei mai bătrâni 13 arbori de baobab africani și 5 din primele 6 cele mai mari specimene au murit în ultimii 12 ani și nu se știe sigur de ce, a raportat un studiu internaţional la care a contribuit și o echipă de cercetători români.
Câtă apă consumi într-o zi?
Cum ar fi dacă ar trebui să cari după tine toată apa pe care o consumi într-o zi? Într-un videoclip amuzant, cei de la...
China a oprit temporar 700 de fabrici, pentru a diminua poluarea
Pentru locuitorii Beijingului, albastrul cerului este un lux inaccesibil. Într-o măsură mai mică, mari orașe europene trăiesc aceeași experienţă. Ce ar putea pune capăt poluării?
Topul naţiunilor europene campioane la reciclare
Austria, Germania şi Belgia sunt ţările care au reciclat cea mai mare cantitate de deşeuri urbane în anul 2010 în Europa, conform ultimului raport publicat de Agenţia Europeană de Mediu (AEM).
Turismul este de trei ori mai nociv pentru planetă decât se estimase
Amprenta de carbon a turismului reprezintă 8% din totalul emisiilor globale de gaze cu efect de seră, mult mai mult decât se credea anterior, se arată într-un nou studiu publicat în jurnalul Nature Climate Change.



























