O reformă pentru creștini și necreștini: Semnele timpului, număr special 2016

Peste câteva săptămâni vom intra în 2017. Va fi anul în care protestanţii vor sărbători 500 de ani de la începutul Reformei. Dar nu doar ei vor sărbători, ci și catolicii. Vizita recentă a papei Francisc în Suedia a fost doar ultimul eveniment dintr-un șir de alte asemenea evenimente pregătitoare. Un vânt al reconcilierii bate...

Vaticanul angajează un expert de top pe probleme privind spălarea banilor

Vaticanul l-a angajat pe Rene Bruelhart, fostul expert în probleme de spălare a banilor al statului Liechtenstein, pentru a ajuta Sfântul Scaun să își gestioneze chestiunile financiare în conformitate cu standardele internaţionale pentru transparenţă.

Papa ar putea închide Banca Vaticanului, din cauza scandalurilor financiare

Papa Francisc vrea ca Biserica Catolică să fie un model de austeritate şi onestitate şi ar putea restructura sau chiar închide Banca Vaticanului. Această posibilitate a survenit în urma scandalurilor privind lipsa de transparenţă, în care a fost implicată banca, scrie Reuters.

Vaticanul are o nouă instituţie pentru evanghelizarea lumii

După ce fusese anunţată ca intenţie încă de la începutul anului, luni seara pontiful roman a anunţat cea mai nouă instituţie a Vaticanului. Noul organism este un conciliu pontifical a cărui misiune este promovarea „noii evanghelizări" pentru ţările creștine secularizate.

Vaticanul binecuvântează site-ul „Adoptă un cardinal”

Vaticanul şi-a dat vineri binecuvântarea pentru un site creat de catolicii din Germania, care se numeşte „Adoptă un cardinal".

Tratatul de la Lateran – povestea unei răni vindecate

Era anul 1927. La București, în unul dintre saloanele Palatului Regal, regele Ferdinand stătea în tăcere. Era destul de slăbit, iar boala nu dădea semne că l-ar părăsi. Lângă el, Vasile Goldiș, proaspăt numit la Ministerul Instrucţiunii și Cultelor, aștepta să afle motivul pentru care regele îl convocase în secret.

Curtea Neamurilor: Vaticanul în dialog cu ateii

Vaticanul a lansat o serie de dezbateri publice cu ateii şi cu toţi cei care nu cred în Dumnezeu. Seria dezbaterilor a fost iniţiată într-o serie de instituţii culturale din Paris, societatea franceză fiind cunoscută pentru secularismul puternic şi pentru scoaterea religiei în afara spaţiului public.

Papa Francisc militează pentru o autoritate globală care să urmărească „binele comun”

„Atunci când binele comun supranaţional este identificat în mod clar, este necesar să avem o autoritate specială, legal constituită, capabilă să faciliteze punerea în aplicare a acestuia”, a declarat Papa Francisc la întâlnirea cu membrii Academiei Pontificale de Știinţe Sociale.

Un apel istoric la înfrăţire

„Salaam alaikum”, sau „Pacea fie cu voi”, a fost introducerea rostită de papa Francisc într-un videoclip oficial difuzat de Vatican înainte de vizita istorică pe care o face între 2 și 5 februarie în Peninsula Arabică. Francisc este primul papă care vizitează această regiune și care întoarce o nouă pagină în istoria relaţiilor dintre religiile...

Preşedintele Băncii Vaticanului, forţat să demisioneze

Comitetul Băncii Vaticanului, cunoscut şi ca Institutul pentru lucrări religioase (IOR), a demis preşedintele acesteia, joi, după ce acesta a eşuat să cureţe imaginea instituţiei care a ajuns să simbolizeze opacitatea şi scandalul pentru putere din administraţia Sfântului Scaun.

Papa refuză acordarea comuniunii protestanţilor germani

Papa Francisc a blocat o măsură propusă de episcopii germani prin care Biserica Catolică le-ar fi acordat protestanţilor căsătoriţi cu catolici germani dreptul de a se împărtăși într-o biserică catolică. Perspectiva i-ar fi alarmat pe conservatori, scrie Reuters.

Vaticanul cere soluţii pentru tensiunile și pentru creștinii din Orientul Mijlociu

Comunitatea internaţională ignoră situaţia creştinilor din Orientul Mijlociu. Conflictul israelo-palestinian, războiul din Irak şi situaţia instabilă din Liban au forţat mii de creştini să părăsească regiunea, atrage atenţia Vaticanul. Documentul emis de Vatican subliniază că odată cu ascensiunea „Islamului politic" se formează un „curent extremist" care constituie o ameninţare pentru creştinii din regiune.

Când liderii religioși se implică în protejarea mediului

Liderii religioși au un cuvânt important de spus în promovarea principiilor ecologice, iar Papa Francisc este un exponent în acest sens, notează Reuters.

Vaticanul doreşte o autoritate economică globală

Vaticanul cere o autoritate globală care să ajute la reformarea finanţelor mondiale şi ale sistemelor economice aflate în criză. Liderii catolici au publicat documentul „Spre o reformare a sistemelor monetare şi financiare internaţionale în contextul unei autorităţi publice globale".

Papă de tranziţie

Alegerea noului papă, în contextul de criză prin care trece Biserica Catolică, a devenit un simbol al reînnoirii și reformei.

Secretul fumului de la Vatican a fost dezvăluit

Cât timp cardinalii electori din Capela Sixtină votează, ochii întregii lumi sunt aţintiţi asupra coşului de fum aşezat pe acoperişul capelei. Mai concret, credincioşii sunt interesaţi de culoarea fumului, un mister pe care reprezentanţii de la Vatican l-au lămurit.

Hackerii Anonymous au atacat Vaticanul „orientat spre profit”

Gruparea de hackeri Anonymous a închis miercuri câteva site-uri din Vatican, printre care şi site-ul oficial al Sfântului Scaun www.vatican.va cu scopul de a lovi „Biserica Catolică coruptă". Atacul informatic vine la o zi după arestarea presupuşilor lideri ai grupării.

Un preot și o femeie laică, arestaţi la Vatican

Două persoane au fost arestate la Vatican pentru divulgarea unor informaţii confidenţiale, a anunţat luni Sfântul Scaun. Aceasta este prima arestare de la deţinerea majordomului papei Benedict, în anul 2012.

Revoluţia de comunicare de la Vatican

„Biserica nu este un partid politic şi nu facem ce facem doar pentru a obţine avantaje de PR," a declarat recent strategul de comunicare al Vaticanului. Cu toate acestea, pentru observatorii Sfântului Scaun situaţia e limpede: la Vatican se petrece o reală revoluţie de comunicare.

Biserica Catolică, „rănită” de autorităţile din China

Biserica Catolică a primit o „rană gravă" prin hirotonirea unor episcopi chinezi fără aprobarea Vaticanului, au avertizat oficiali ai Sfântului Scaun. Aceşti episcopi nu trebuie să se lase manipulaţi de autorităţile guvernamentale chineze, susţine Vaticanul.

Vaticanul încurajează preoţii să studieze filosofie

Vaticanul îi încurajează pe teologii şi preoţii catolici să studieze mai profund filosofia, pentru a fi mai bine pregătiţi să facă faţă provocărilor relativismului.