Credință

Îl cunosc pe Bryan Craig de peste douăzeci de ani: scriitor și conferenţiar reputat în domeniul vieţii de familie, inteligent, sistematic, cumpătat în manifestări și fin când folosește umorul.

„Copiii nu pot trăi după căile lui Dumnezeu dacă nu cunosc cuvintele Lui” – un adevăr pe care se pot sedimenta eforturile părinţilor creștini de a-și ajuta copiii să-și zidească credinţa în Dumnezeu, pentru a evita mai târziu periplul de fii risipitori.

Motivaţia reprezintă mai mult decât dorinţa de a te trezi dimineaţa cu entuziasm și drag de viaţă, determinând în mare măsură felul în care viaţa este trăită.

Întotdeauna am admirat oamenii care știu cum să aibă grijă de plante. Îmi amintesc că mama mi-a cumpărat un cactus în copilărie, după ce am implorat-o să îmi ia o plantă în ghiveci. Eram fascinată de ideea că voi investi timp și energie în cactusul meu, iubindu-l, udându-l și așteptând să înflorească. Cât de greu...

Comunităţile tradiţionale sunt ca râurile, în timp ce societăţile moderne sunt ca oceanele – sintetiza ilustrativ sociologul polonez Zygmunt Bauman. Principala diferenţă e că râul, mai adânc sau mai puţin adânc, mai rapid sau mai lent, are întotdeauna o direcţie, așa cum societăţile tradiţionale direcţionau de regulă viaţa membrilor lor. Oceanul este cu totul altă...

Spiritul dialectic al ecumenismului naște, printre altele, o întrebare al cărei răspuns deplin se lasă încă așteptat. Cum se face că spiritul critic și raţionalismul de origine iluministă, coroborate cu punerea Bibliei la dispoziţia omului de rând, au dus la atâtea schisme?

Pastorul american Rusty Williams are de împărtășit nu doar o istorie de viaţă captivantă, ci și o experienţă de creștere a credinţei. Prilejul a fost un îndelungat efort de construire a unei biserici: 14 ani! În timp ce pregăteam versiunea scrisă a interviului realizat acum cinci săptămâni, am participat la primul serviciu divin din biserica...

Conciliul din Trent[1] (1545-1563) a azvârlit cu anateme în doctrina protestantă a îndreptăţirii, iar protestanţii au ripostat pe măsură. Miza era adevărul. Situaţia însă s-a schimbat. Supravieţuirea creștinismului este oferită ca argument pentru minimalizarea diferenţelor și accentuarea similarităţilor cu scopul de a face faţă dușmanului comun: secularismul.

Anul viitor se va împlini un sfert de veac de la cutremurătorul genocid din Rwanda. În acea dezlănţuire de patimi ucigașe au fost și oameni, africani sau străini, care au stat în calea urii și a vărsării de sânge.

Filmul „Noe" intră săptămâna aceasta și în cinematografele din România. Este primul dintr-o serie inedită de blockbustere pe teme religioase pe care Hollywoodul le va produce în acest an. O asemenea iniţiativă nu a mai avut loc din anii 1950-1960, ceea ce ridică unele întrebări. Ce scop au aceste filme și la ce ne putem...

Relaţia dintre teologie și calamităţile naturale a avut, în ultimul sfert de secol, propriul bilanţ al consecinţelor, unul care a fost cu atât mai sonor cu cât dezastrele au rămas un subiect fierbinte pe agenda intereselor publice.

O călătorie în jurul lumii, pe biciclete, i-a condus pe doi tineri americani la concluzia greșită că „oamenii sunt buni.”

Cele mai multe credinţe ale noastre sunt uşor de păstrat atâta timp cât nimic nu le pune la încercare. La fel ca mulţi alţii, Henry Gerecke a descoperit cât de mult credea în ceea ce predicase ani de-a rândul atunci când a fost pus în faţa unei alegeri dificile.

Sărbătorile sunt un timp al dărniciei, în care cei uitaţi de lume se întâlnesc cu cei care vor să uite că există tristeţe și, din coexistenţa celor două nevoi, se naște un bine.

În Anglia secolului al XVII-lea, mulţi copii cu părinţi anglicani nonconformiști au experimentat teroarea persecuţiei. În aceste povești, rar relatate, de suferinţă loială, putem descoperi rădăcinile firave ale acceptării sociale tot mai mari a unei idei noi: toleranţa religioasă.

Putem greși în multe feluri cu privire la ceea ce credem că am înţeles, de o parte sau de alta a graniţei dintre credinţă și necredinţă. Timpul ne va spune cât și când am greșit. Nu este însă nevoie, până atunci, să trăim în incertitudine.

Fundaţia „John Templeton” a desemnat anul acesta laureatul valorosului Premiu Templeton, acordat unei personalităţi marcante din rândul intelectualilor lumii care a contribuit semnificativ la concilierea religiei cu știinţa. Cercetătorul distins la începutul săptămânii cu premiul în valoare de 1,45 milioane de dolari este profesorul de fizică, astonomie și filosofie naturală Marcelo Gleiser, de origine braziliană.

Pentru că Andrews și familia lui au decis să străbată oceanul împotriva curentului vremii, multe adevăruri uitate au fost scoase la lumină, multe speranţe au renăscut și multe visuri s-au împlinit.

Consider că îndoiala este o componentă a credinţei și nu opusul ei. Mi-au trebuit mulţi ani ca să pot spune asta fără o mare vinovăţie.

Pe vremea adolescenţei mele, un autor elveţian, Erich von Daniken, a făcut vâlvă cu teoriile lui despre influenţe extraterestre asupra omenirii la începuturile ei. Versiunea românească a cărţii lui principale s-a numit Amintiri despre viitor. Desigur, ideile lui nu au astăzi nicio susţinere, dar expresia a rămas: amintiri despre viitor. Ceva din trecut spune ceva...

Împăratul Nebucadneţar a fost prins în menghina iluziilor de grandoare, care aveau să-l bântuie toată viaţa. Prin visul neobișnuit pe care l-a avut, Dumnezeu i-a dezvăluit că el și imperiul Babilonului erau doar capul de aur al acelui „chip mare” (Daniel 2:31), dar Nebucadneţar a refuzat să accepte faptul că era la fel de trecător...