Condoleeza Rice: Cel mai mult m-a ajutat credinţa

Într-un interviu recent, fostul secretar de stat american a vorbit despre o varietate de subiecte de la familie și politică până la credinţa ei.

STV a lansat platforma video Hope discovery

Televiziunea creștină Speranţa TV a lansat ieri o platformă de video care găzduiește producţii scurte, de doar câteva minute fiecare, pe teme profunde și complexe de spiritualitate.

Luxul de a ști de ce

Nimic nu ne poate pregăti dinainte pentru suferinţa pe care o vom trăi în viaţa aceasta. Însă chiar știind acest lucru, ne amintim adesea cu vinovăţie de momentele de ignoranţă fericită pe care le-am lăsat să se scurgă înainte de un necaz.

Rugăciunea de mulţumire și de laudă

Scena biblică aflată la îndemână, atunci când ne gândim la recunoștinţă și la lipsa de recunoștinţă, este cea a vindecării celor zece leproși, dintre care numai unul, samaritean, se întoarce să-I mulţumească Mântuitorului, închinându-I-se și „slăvind pe Dumnezeu cu glas tare.” (Luca 17:15,16).

„Întâlniri cu animalele” – documentar HD distribuit de Biserica Adventistă

Emoţia în faţa necunoscutului este unul dintre primele sentimente pe care le avem, pășind în această lume, iar fascinaţia pentru ceea ce ne înconjoară este prima noastră școală. Una dintre doctrinele de bază ale creștinismului este că natura este unul dintre modurile în care Îl putem cunoaște pe Dumnezeu. E deci de mirare că nu...

Student Yale: „Credeam că pot fi creștin la Yale. M-am înșelat”

Că universităţile din Statele Unite sunt medii predominant liberale nu mai este un secret. Însă experienţa unui protest virulent împotriva conservatorilor l-a convins pe un student de la Yale că atmosfera din universităţi nu este doar liberală, ci și ostilă conservatorilor.

De ce cred în Dumnezeu

„Totuşi stau pe malul acestui râu; acesta este un fapt. Şi din moment ce mă aflu aici, trebuie să fi venit de undeva.” Wistawa Szymborska „Dincolo de fenomenele care se prezintă ca atare, după cum obişnuia să spună vechiul şi cerebralul meu prieten Chauncey Wright, marele empirist de la Harvard al tinereţii mele, nu există nimic.”...

Caleidoscopul religiei în Europa

Profilul religios al Europei a trecut în ultimele decenii prin schimbări monumentale. Însă refrenul: „Ne secularizăm de la o zi la alta!” nu reușește să reprezinte realist evoluţia varietăţii modelelor de religiozitate din ţările europene. Europa nu este un monolit, iar asta face ca destinul religiei pe continent să fie de fapt o pluralitate de...

Trimite Dumnezeu rachetele în mare?

Un operator al sistemului israelian antirachetă a relatat cum o rachetă pe care radarele o indicau ca lovind cartierul-general al armatei israeliene și-a schimbat brusc traiectoria și s-a oprit în mare. „L-am văzut pe Dumnezeu” - a fost concluzia soldatului. Întrebările pe marginea experienţei sale sunt provocatoare.

Tânărul care ne-a adus oglinda

În cazul popularului conflict dintre biserică și tineri, nu e posibilă decât o singură concluzie. Nu e greu de aflat ce ne lipsește. E greu de acceptat. Și de-o parte, și de cealaltă.

Jumătate dintre americani sunt în căutarea unei noi biserici

Deși pentru creștinii români poate să pară ceva ciudat, se pare că pentru americani este ceva obișnuit să nu poposească prea mult în sânul unei comunităţi religioase. De fapt, un raport al Centrului de Cercetare Pew arată că 49% dintre adulţii americani și-au căutat la un moment dat o nouă comunitate.

Cum se clădește (și cum se diluează) o viziune biblică asupra lumii

Doar 6% dintre americani au o „viziune biblică asupra lumii”, procentul rotunjindu-se la 21% în cazul celor care frecventează în mod regulat bisericile evanghelice. Datele oferite de un sondaj Barna arată că tot mai puţini creștini se îndreaptă spre Scriptură pentru a răspunde întrebărilor cu care se confruntă.

Creștinismul și a doua cea mai mare sărbătoare din an, Halloweenul

Creștinismul are de înfruntat an de an problema sărbătorii Halloweenului, care are origini păgâne. Mulţi părinţi creștini aleg să își reatragă copiii de la evenimentele organizate în școli, pe când alţii adoptă o atitudine mai moderată. Mai departe, unele biserici văd în asta un prilej de evanghelizare și ca atare sunt total implicaţi în ocazie....

Strigăte către cer

25.674 este numărul victimelor care au murit în urma atentatelor teroriste în anul 2016. Atacurile asupra ţintelor civile au crescut cu 17% faţă de anul precedent, iar numărul ţărilor afectate direct de terorism a ajuns la 77, faţă de 65, în 2015.

Când o pizza îţi schimbă viaţa. Povestea lui Clifford Goldstein (Video)

S-a întâmplat în anul 1979 și niciodată nu a regretat că a făcut-o. În termenii aceștia vorbește astăzi autorul american Clifford Goldstein despre momentul în care a decis să dea foc manuscrisului la care muncise 2 ani și jumătate din viaţa lui, dar care ajunsese să îi macine întreaga existenţă.

Între ipocrizie și milă, papa Francisc riscă să piardă echilibrul

Recent, papa Francisc a făcut din nou valuri în presă după ce a părut să sugereze că este mai bine să fii ateu decât un catolic ipocrit, care una spune și alta face. Nu a durat însă mai mult de câteva zile ca însuși papa să intre în pantofii catolicului ipocrit, după ce presa a...

Miracolul nașterii și al dezvoltării

Al patrulea nepot al nostru a sosit mai devreme decât era așteptat. Atunci când fiul și nora noastră ne-au anunţat că așteaptă cel de-al doilea copil – prima noastră nepoată –, au început emoţiile și, bineînţeles, pregătirile. Printre altele, am cumpărat un bilet pentru bunică (adică pentru soţia mea), pentru a ajunge cu o zi...

De ce să (nu) Îi cerem semne lui Dumnezeu

În Israelul antic, Marele preot avea încrustate pe efod două pietre, numite Urim și Tumim. Ori de câte ori preotul era întrebat care este voia lui Dumnezeu cu privire la o anumită problemă, el căuta răspuns la Dumnezeu. Iar răspunsul venea prin piatra care începea să strălucească – cea din stânga indica permisiunea divină, iar...

VIDEO: Povestea convertirii unei creştine la … creştinism

Povestea lui McKenzie Jordan, aşa cum este spusă printr-un videoclip pe YouTube, rezonează cu experienţa de viaţă a multor tineri care, crescuţi într-o familie credincioasă, la adolescenţă decid să urmeze un alt drum. Unii dintre ei nu se mai întorc niciodată. McKenzie a făcut-o şi acum îşi spune povestea.

Gest extraordinar de iertare: un tânăr o îmbrăţișează pe femeia care i-a ucis fratele

În seara zilei de 6 septembrie 2018, ofiţerul de poliţie Amber Guyger se întorcea acasă după o tură de 13 ore și jumătate. A ajuns în clădire, și-a parcat mașina și a intrat în apartamentul lui Botham Jean crezând că este în propriul apartament.

Protestanţii americani și-ar dori biserici segregate politic

În ultimii ani, America a suferit din cauza neînţelegerilor politice, care nu au lăsat neafectate nici bisericile protestante. Mai bine de jumătate dintre protestanţi preferă să meargă la biserică cu oameni care le împărtășesc opiniile politice, arată un raport realizat de LifeWayResearch.