De unde știu că Dumnezeu există?
„Ar trebui să mă fi văzut, singur în acea cameră la Colegiul Magdalen, cum, noapte de noapte, ori de câte ori ori mintea mi se oprea un moment din lucru, Îl simţeam apropiindu-se de mine pas cu pas și hotărât, pe acela pe care atât de mult nu doream să Îl întâlnesc… Cel de care...
Dincolo de pește și undiţă
„Asemenea sclaviei și apartheidului, sărăcia nu este naturală. Este ceva produs de om și ceva ce poate fi învins și eradicat prin acţiunea fiinţelor umane. (...) Învingerea sărăciei nu este un act de caritate. Este un act de dreptate.”[1] (Nelson Mandela)
Obârșia motivaţiei
Motivaţia reprezintă mai mult decât dorinţa de a te trezi dimineaţa cu entuziasm și drag de viaţă, determinând în mare măsură felul în care viaţa este trăită.
Fericirea stă sub semnul apropierii
Primele secunde sunt confuze: voci și siluete înceţoșate dănţuiesc în apropiere și mi se pare că mâini neîndemânatice încearcă să mă smulgă din acest zig-zag dintre somn și starea de veghe. Aud limpede glasul unei femei care anunţă că mă trezesc și, înainte să ies cu totul din această carcasă de moleșeală, îmi dau seama...
Cel care nu putea trăi știind că eu muream
Poveștile de dragoste au abilitatea de a ne cuceri prin detaliile unei frumuseţi mereu proaspete, de a umbri incertitudinile legate de trăinicia lor, de a introduce pe ușa din faţă speranţa că, într-o zi, vom trăi și noi scenariul uneia dintre ele și că semnătura eternităţii va rămâne lizibilă pe el.
Creștin (și) în an electoral
Într-o lume care pare să plonjeze în tot mai multă confuzie, creștinii au motive de speranţă la fel de trainice ca Împărăţia care le este promisă. Această speranţă poate și trebuie să le modeleze comportamentul și alegerile pe care le au de făcut, inclusiv cele dintr-un an electoral.
Rug-o-matul, automatul de rugăciuni
Oliver Sturm, un artist german, pare să fi găsit soluţia la lipsa de spaţiu pentru exercitarea credinţei în spaţiile universitare din Marea Britanie: automatul de rugăciuni.
De ce ne îndoim atunci când Dumnezeu tace?
Se întâmplă uneori ca atunci când cerem ceva de la Dumnezeu nu doar să nu primim ceea ce cerem, ci ne lovim de o mare tăcere, în care pare că Dumnezeu nici măcar nu ne mai aude rugăciunile. Acela este momentul în care începem să avem îndoieli, dar aceasta este doar o capcană pe care...
Cum să te pregătești pentru a-ţi apăra credinţa
Nu cu mult timp în urmă, creștinismul era la mare căutare. Până și proprietarii de sclavi le citeau acestora din Biblie, pentru a nu fi lipsiţi de cunoștinţele religioase. Acum însă la mare căutare sunt ateismul și relativismul. Cu toate astea, în 1 Petru 3:15 scrie: „Fiţi întotdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală...
Dosarul „Revenirea” : O anchetă de 2000 de ani (IV)
Partea IV – Lumea în secolele XVIII-XIX
De ce au cântat în timp ce Titanicul se scufunda?
A trecut mai bine de un secol de când s-a scufundat Titanicul. Însă legenda muzicienilor care au continuat să cânte în timp ce nava se scufunda încă impresionează și inspiră.
Brazilia acuză un misionar american de genocid
Departamentul Brazilian pentru Relaţii cu Indigenii (Funai) a acuzat un misionar american că a expus membrii unui trib indigen la boli și posibil moarte, relatează The Guardian.
Cântând în ploaie | Lauda care ne ţine pe frecvenţa cerului
Cântatul este un dar autentic al lui Dumnezeu. El exprimă suferinţa și lupta noastră, ne inspiră și, de asemenea, ne alină durerea, ne usucă lacrimile și aduce înapoi bucuria pierdută.
Jurnalul meu de rugăciune, barometrul unei uimiri
Indiferent dacă avem darul cuvintelor sau dacă scrisul nu a fost niciodată punctul nostru forte, jurnalul de rugăciune ne poate modela în chip salutar viaţa de rugăciune.
În Vietnam telefoanele creștinilor sunt ascultate
Oficialii vietnamezi achiziţionează aparatură pentru ascultarea convorbirilor pe telefonul mobil ale creștinilor, afirmă organizaţia internaţională de monitorizare a libertăţii creștinilor International Christian Concern. „Ori de câte ori o conversaţie internaţională abordează subiecte precum drepturile omului sau libertatea religioasă, conexiunea este întreruptă", afirmă Jeremy Shull, manager regional al ICC. „Este o măsură recentă care...
Un studiu pretinde că gândirea analitică diminuează credinţa
Puţine dezbateri încing spiritele aşa cum o face opoziţia dintre ştiinţă şi religie. Adoptarea radicală a oricăreia dintre cele două poziţii a dus la discreditarea extremă a poziţiei opuse. Un nou studiu vine să arunce gaz pe foc, lansând o ipoteză psihologică incendiară: gândirea analitică diminuează credinţa religioasă.
Liderii religioși din Belgia denunţă eutanasia pentru copii
Conferinţa Episcopilor Catolici din Belgia s-a alăturat liderilor din alte religii în denunţarea legislaţiei care propune extinderea eutanasiei la copii și la persoanele care suferă de demenţă.
Când un fost președinte are cancer
Cel de-al 39-lea președinte al Statelor Unite, Jimmy Carter, a ales o cale neumblată de alţi foști președinţi pentru a anunţa că suferă de o boală gravă: a mărturisit totul transparent, într-o conferinţă de presă.
Creştinii şi instinctul persecuţiei (I)
Există multe forme de intoleranţă religioasă şi, de-a lungul secolelor, multe religii au fost persecutate. Cu toate acestea, în lumea apuseană, persecutarea creştinilor de către creştini, în special în timpul celor două secole de după Reformă, reprezintă episodul cel mai important, cu puternice influenţe asupra relaţiilor dintre diferitele popoare şi confesiuni, sau religii, până în...
Între sala de clasă şi lumea reală
Ştiind că invitatul meu, John Satelmajer, ocupă o poziţie respectată în una dintre cele mai mari companii financiare din lume, PricewaterhouseCooper, mă aşteptam să spună că a învăţat în școlile cele mai bune. Şi, într-un fel, chiar a învăţat în şcolile cele mai bune. Care anume? Ce anume l-a format pentru reuşită în viaţă? Iată...
„Pământul sau viaţa.” Peste 1.000 de creștini uciși în Nigeria în 2019
Mai mult de 1.000 de creștini au fost victime ale radicalilor islamiști de etnie fulani în Nigeria, de la începutul acestui an, a constatat raportului Your Land or Your Blood (Pământul sau viaţa), realizat de organizaţia britanică Humanitarian Aid Relief Trust (HART).

























