Studiu Barna: E cool să fii creştin. Dar nu să vorbeşti despre asta

Adolescenţii vin la biserică și sunt activi în programele de tineret. Totuși, spiritualitatea lor vibrantă este vizibil diversă, fluidă, mulându-se după trenduri în societate, afirmă un studiu al Barna Group care conchide: Tinerii cred că e cool să fii creștin, dar nu și să vorbești despre asta.

Fără filtru: lecţii neașteptate despre sinceritate, de la Instagram

Peste 50 de miliarde de fotografii au fost încărcate până acum pe Instagram, reţeaua socială devenită un standard estetic. Însă analiștii culturali constată că reţeaua în care imaginea este limbaj trece printr-o schimbare de paradigmă care vine, neașteptat, cu câteva insight-uri spirituale.

Vaticanul va deveni prima ţară „zero energie” din lume

Vaticanul va deveni în curând primul stat „zero energie", a declarat pentru Green Report, Felicia Ienculescu-Popovici, director executiv al organizaţiei Greenitiative, citând surse italiene.

Papa emerit Benedict al XVI-lea critică contextul cultural al abuzurilor sexuale din Biserica Catolică

Papa emerit Benedict al XVI-lea a publicat un eseu în care acuză că Revoluţia Sexuală din anii 1960 este, alături de liberalizarea învăţăturii morale a Bisericii Catolice, unul dintre factorii care au favorizat răspândirea abuzului sexual printre clericii catolici.

Biserica Anglicană se gândește să ofere botezuri „all-inclusive”

Biserica Anglicană ia în calcul oferirea de botezuri „all inclusive", care pe lângă ceremonia religioasă, să cuprindă și recepţii cu șampanie, într-un decor de petrecere, amenajat la biserică sau acasă, notează The Telegraph.

„Să nu bolborosiţi aceleași vorbe” | Rugăciunea în public și provocările ei

Modul în care ne rugăm în public dezvăluie cum arată rugăciunea în taină. Pentru că, dincolo de cuvinte, atitudinea și motivaţia noastră sunt cele care dau sens și substanţă rugăciunii.

China tratează islamul ca pe o boală psihică

Organizaţia Naţiunilor Unite se declară alarmată de rapoarte care i-au parvenit din China, potrivit cărora etnicii musulmani uighuri sunt arestaţi și internaţi forţat în tabere de reeducare.

Pe cei care omoară din greşeală cine îi pedepseşte?

Execuţiile costă. Mult. De aceea, autorităţile americane preferă să termine repede cu ele. Preţul grabei este însă și mai mare. Un studiu publicat de revista "Nature" arată că 1 din 25 de deţinuţi pasibili de pedeapsa cu moartea ar putea fi exonerat, dacă dosarul lui ar fi analizat mai mult timp.

CEDO: Grecia încalcă libertatea religioasă, în cazul elevilor care cer scutire pentru orele de religie

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că Grecia nu respectă dreptul la libertate religioasă atunci când obligă părinţii să-și dezvăluie credinţa religioasă, pentru a putea solicita o scutire de la educaţia religioasă a copiilor.

Scade influenţa Rusiei asupra lumii ortodoxe

După ce patriarhul Bartolomeu a dat semne că va accepta autocefalia Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, cu alte cuvinte independenţa canonică a Kievului și detașarea de influenţa Moscovei, Biserica Ortodoxă Rusă a anunţat că suspendă relaţiile cu Patriarhia de la Constantinopol.

Internetul face satanismul mai accesibil

Internetul a făcut mult mai uşor accesul la informaţii despre închinarea la Diavol şi domeniul ocult, susţin experţii Vaticanului. Oricine poate să contacteze prin doar câteva click-uri grupări sataniste.

Plan cincinal: 100 de biserici noi în New York

Într-un efort de a acomoda diversitatea etnică care caracterizează orașul de 22 de milioane de locuitori, New York City, baptiștii sudiști au dezolvat un plan pe 5 ani de zile cu ţinta de a construi în oraș până la 100 de biserici.

Franţa: primul copil conceput prin FIV pentru celule stem

Tratamentul cu celule stem a stârnit din nou dezbaterile asupra biotehnologiei. De data aceasta frontul bătăliei este în Franţa unde a fost adus pe lume primul „bebe salvator”. Conceput prin FIV, lui i s-au recoltat celule stem în vederea vindecării unei boli genetice de care suferă ceilalţi doi fraţi ai săi.

FinTin – proiect de educaţie financiară în școli

Asociaţia de tineret Respiro avansează în competiţia pentru granturile Raiffeisen Comunităţi cu un program de educaţie financiară pentru liceeni. Pentru a câștiga însă au în continuare nevoie de voturi.

Lucrările de restaurare ale mormântului lui Iisus au fost finalizate

Specialiștii care au lucrat la restaurarea mormântului lui Iisus în ultimele nouă luni au finalizat lucrările de restaurare, iar obiectivul va fi redeschis publicului astăzi, 22 martie.

Minunile și legea naturală

Deși imposibile pe cale naturală, miracolele nu trebuie înţelese ca opunându-se legilor naturii.

Persecuţiile au crescut cu 400% în „fereastra 10/40”

Persecuţia creştinilor ce locuiesc în „fereastra 10/40" (zona geografică cea mai ne-evanghelizată de pe glob.) a crescut cu 400% în ultimii 10 ani, a anunţat un raport realizat de organizaţia Gospel for Asia.

Tehnologie de traducere a Bibliei ajută la evanghelizarea rapidă

Ţinta de a traduce Biblia în fiecare limbă de pe faţa pământului tocmai a făcut un pas uriaș spre a deveni realitate, cu lansarea în magazinul Google Play a aplicaţiei TranslationStudio, un instrument care să îi ajute pe traducătorii locali să creeze o traducere a Bibliei în limba lor care să fie corectă, clară și...

O investigaţie asupra credibilităţii Apocalipsei

„Între 1800 și 1820, mai bine de 20.000 de oameni au emigrat din Württemberg în Rusia , grăbindu-se să întâlnească venirea Domnului și să...

O Biblie, două interpretări și 750.000 de victime de război

Despre bătălia de la Gettysburg (Pennsylvania) se știe că a fost cea mai mare bătălie din Războiul Civil American, precum și cea mai mare bătălie purtată vreodată în America de Nord. Un aspect mai puţin notat despre eveniment este acela că mulţi dintre soldaţii de atunci deţineau Biblii. Modul foarte divers...

Febrilitatea rugăciunii: ce înseamnă rugăciunea fierbinte

„Este atât de tainic tărâmul lacrimilor!” – Antoine de Saint-Exupéry