Fiecare zi este „Ziua Recunoştinţei” în Coreea de Nord
Tradiţionala Zi a Recunoştinţei serbată în Statele Unite şi Canada, în care se mulţumeşte, în mod obişnuit lui Dumnezeu pentru bogăţia recoltei din acel an, a fost adoptată şi în Coreea de Nord. Cu amendamentul că recunoştinţa trebuie să fie manifestată zilnic, înainte de fiecare masă, dar nu faţă de Dumnezeu, ci faţă de fostul...
Jena cu privire la religie
Dar nu prea ne-ai spus ce ne spui acum. Erai mai discret cu privire la lucrurile acestea atunci.
William Wilberforce | „Plevușca“ a înghiţit caracatiţa
Politician englez profund religios și reformator social neobosit, William Wilberforce, poreclit „Plevușca“ din cauza constituţiei sale firave, a schimbat istoria prin contribuţia sa la eradicarea completă a sclaviei în Imperiul Britanic.
„Iubește-te pe tine însuţi.” Cât de biblic este conceptul self-care?
Foarte vehiculat în ultima perioadă, termenul self-care se referă, în principiu, la concentrarea pe nevoile și obiectivele care ne aduc bunăstarea. „Iubește-te pe tine însuţi” este motto-ul acestei „forme supreme a îngrijirii de sine”, pe care unii creștini o consideră o trambulină spre iubirea și grija faţă de cei din jur. Cât de biblice sunt...
Creştinii nu au curajul să vorbească despre credinţa lor
Puţine biserici au programe concrete de evanghelizare iar cei mai mulţi creștini, ca indivizi, nu-și promovează religia, afirmă evanghelistul Greg Laurie, citat de Christian Post.
Primul centru privat pentru eutanasie în Olanda
Prima instituţie privată olandeză pentru eutanasie are deja o listă de aşteptare de 200 de persoane.
O biserică primește în proprietate un magazin KKK
Judecătorul a decis: biserica „negrilor" este posesoarea de drept a unui magazin ce comercializează produse ale Ku Klux Klan.
Câţi oameni mai cred în minuni
Trei din cinci adulţi (62%) din Marea Britanie au declarat că au convingerea că o anumită formă a miracolelor este posibilă în zilele noastre, iar aproape jumătate (43%) dintre respondenţi au admis că s-au rugat pentru o minune la un moment dat în viaţa lor, au arătat cercetătorii într-un studiu comandat de BBC.
Reforma protestantă | Fluviul care străbate tot pământul
Reforma protestantă a fost un râu tumultuos, a cărui curgere a început să devină vizibilă în 1517. O contribuţie semnificativă la această erupere au avut-o afluenţii săi – mișcările (pre)reformatoare: valdenzii, albigenzii, lolarzii, husiţii etc., adevărate izvoare ale curentului principal protestant, care a preluat forţa lor în curgerea lui prin istorie.
Iisus, portret detaliat – O recenzie a cărţii „Hristos, lumina lumii” de Ellen G. White
Hristos, lumina lumii nu este o carte de teologie. Ellen White nu teoretizează pe marginea vieţii lui Christos, nici nu se lansează în speculaţii teologice. Ea povesteşte viaţa lui Iisus aproape cu entuziasmul unui martor ocular: „Zi după zi lucrase pentru ei, abia luându-şi timp pentru masă sau odihnă. Criticile răutăcioase şi răstălmăcite cu care...
S-a descoperit cel mai vechi artefact religios din Ierusalim
Arheologii israelieni au descoperit cea mai veche dovadă a prezenţei religiei în Ierusalim, un mic sigiliu, care datează din perioadă celui de-al doilea Templu (secolul I î.e.n- 70 e.n.) conform arheologlui Ronny Reich, de la Universitatea din Haifa.
Roger Williams
Existenţa quakerilor și a baptiștilor în Rhode Island se datorează influenţei lui Roger Williams, care a susţinut cu hotărâre libertatea de conștiinţă.
Cardurile de sănătate și spaima de „cifrele Diavolului”
Chestiunea distribuirii cardurilor de sănătate readuce în prim-plan o controversă religioasă. Este aceeași miză care anul trecut a generat ample proteste. Recent, mai multe măicuţe de la o mănăstire din judeţul Neamţ au refuzat cardurile, invocând motive de conștiinţă.
Ce știe Google despre credinţele noastre
Într-o ţară aflată în topul global al credinţei afirmate în existenţa lui Dumnezeu, merită să încercăm să descoperim care este rolul lui Dumnezeu în viaţa de zi cu zi a românilor.
Libertatea religioasă globală, între naivitate şi necesitate
O dezbatere organizată recent la Wesminster Faith Debate a pus în conflict cele mai actuale viziuni privind libertatea religioasă. Ascultând opiniile experţilor invitaţi, înţelegi că deşi o apărăm fără să clipim, ideologia libertăţii generează paradoxuri la fuziunea cu circumstanţele momentului.
Dictatura toleranţei
„Creaturile Borg[1]. O specie extrem de evoluată de prădători. Nu au conștiinţă. Nu au moralitate. Foarte probabil, ţi-au infestat deja comunitatea, școala și chiar copiii. Această ameninţare din lumea reală se numește «noua toleranţă», două cuvinte simple ce descriu o doctrină modernă complexă.“[2] (Josh McDowell)
Sigiliul profetului Isaia, descoperit în Ierusalim
Un sigiliu de lut datând din secolul al VIII-lea Î. Hr., despre care se crede că ar purta numele profetului biblic Isaia, a fost descoperit în urma unei excavări în zona Ofel (Ierusalim). Anunţul a fost făcut de arheologul Eilat Mazar, în publicaţia Biblical Archaelogy Review.
Poveștile lor și povestea mea
O viaţă întreagă de documentarist te învaţă să privești atent, să prinzi ceea ce merită să fie prezentat în imagini, să știi să pui întrebări. Dar când filmul este gata, ce s-a sedimentat în tine? În ce fel povestea pe care o proiectezi pe ecran transformă povestea ta de viaţă? Martin Doblmeier se consideră răspunzător...
Legea blasfemiei criticată de un intelectual musulman
Un intelectual musulman a atacat dur legea blasfemiei din Pakistan şi decizia de a nu modifica această lege. Javed Ahmad Ghamidi crede că menţinerea acestei legi nu va avea alt rezultat decât încurajarea extremiştilor musulmani şi a celor pe care aceştia îi inspiră.
Românii întorc spatele avortului, în "Marşul pentru Viaţă"
Sâmbătă, 24 martie, 20 de oraşe ale României vor orchestra un eveniment de amploare naţională, cu scopul de a milita împotriva avortului, care, conform ultimelor statistici, lasă România fără urmaşi. Organizaţiile „pro-vita" şi culte creştine de confesiuni diverse organizează această nouă ediţie a "Marşului pentru Viaţă", pentru a reafirma respectul faţă de viaţă în toate...
Credinţele cu care L-am înlocuit pe Dumnezeu
Deși trăim într-un lume seculară, în care Dumnezeu este împins la marginea societăţii, iar creștinii nu fac risipă de nicio ocazie să spună acest lucru, prea puţini bagă de seamă că ei înșiși Îl împing pe Dumnezeu la marginea religiei, punând un preţ din ce în ce mai mare pe experienţele mistice.






















