Egiptenii copţi îşi iau rămas bun de la Papa Shenouda al III-lea

Creştinii copţi egipteni s-au adunat cu zecile de mii pentru a-şi lua rămas bun de la Papa Shenouda al III-lea al Alexandriei, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Copte din Egipt.

Pat Robertson este criticat cu privire la afirmaţiile legate de „întâietatea soţului”

Afirmaţiile sale făcute în emisiunea creştină „The 700 Club”, difuzată de postul Christian Broadcasting Network, au fost un răspuns la o problemă ridicată de unul dintre telespectatorii săi.

Vatican: Libertatea religioasă, pusă în pericol de „noile drepturi umane”

Secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin, prezent la un simpozion pe tema libertăţii religioase organizat în cadrul ambasadei Statelor Unite la Vatican, a avertizat că „în ciuda atâtor eforturi depuse pentru promovarea și reîntărirea dreptului fudamental la libertate religioasă, ceea ce vedem este o continuă degradare a acestui drept în lume”.

Vatileaks: Papa cere „credincioșie” urmașilor săi

Papa Benedict al XVI-lea a făcut un apel la „credincioșie" din partea urmașilor săi, după ce un scandal prin privind scurgeri de informaţii a dus la arestarea majordomului său.

Dezbatere aprinsă despre un argument inedit împotriva evoluţiei

O lecţie de biologie dintr-un manual şcolar de clasa a IX-a a stârnit ample controverse, după ce elevii dintr-o şcoală privată din Statele Unite ale Americii au fost învăţaţi că monstrul legendar din Loch Ness este un dinozaur.

COVID-19 și marea întrebare: De ce?

Pericolul major pe care îl prezintă noul coronavirus ne impune reflecţii. În calitate de credincioși creștini, în afară de faptul că ne rugăm, ne punem întrebări de toate felurile și căutăm răspunsuri care nu pot evita perspectiva Sfintei Scripturi.

3 metode pentru detoxifierea sufletului

„Tot ceea ce pătrunde în mintea, inima şi în viaţa noastră, toate lucrurile pe care ne cheltuim banii au influenţă asupra creşterii noastre spirituale."

Vietnamul la prima paradă gay

Statul comunist se gândeşte să legalizeze căsătoriile homosexuale, un lucru cel puţin „inedit" pentru ţările asiatice, unde valorile tradiţionale încă domină societăţile şi sodomia este ilegală în unele dintre ele.

„Singurul evreu greu de acceptat în America este evreul care crede în Iisus.“

Mark Kellner s-a născut și a crescut în New York, fiind unicul copil într-o familie de evrei, credincioși mozaici. Și-a descoperit pasiunea pentru jurnalism în perioada adolescenţei, când urma cursurile unui liceu particular din cartierul Manhattan.

Avem sau nu nevoie de biserică?

Biserica se referă la nevoia noastră de comuniune, de a învăţa să avem părtășie cât încă suntem aici pe pământ și la slujirea celor din jurul nostru.

Încrederea în Dumnezeu și imensul pas mic

Încrederea în Dumnezeu oferă limpezime gândirii, de aceea, Dumnezeu ne cere să nu fim obsedaţi de dreptate, ci preocupaţi și încântaţi de har.

Propuneri legislative ce influenţează peisajul religios contemporan al Americii

Simultan cu alegerea preşedintelui, americanii au mai votat săptămâna aceasta, în fiecare stat, o serie de propuneri legislative legate de pedeapsa cu moartea, consumul de droguri, eutanasie şi căsătoriile homosexuale, poziţii pro sau contra care influenţează peisajul religios american.

New York: Concert de colinde susţinut de atei

„Să le arătăm newyorkezilor că ateii pot fi oameni buni şi de viaţă!" Acesta este motto-ul sub care Center for Inquiry a lansat o invitaţie deschisă către toţi ateii din oraş care ar vrea să se implice într-un concert de... colinde de Crăciun.

Postul este benefic pentru creier şi poate proteja împotriva bolilor

A ţine post prezintă beneficii pentru suflet, dar cercetări de ultimă oră arată că postul este benefic pentru creier şi poate încetini evoluţia unor boli cronice precum diabetul, cancerul şi astmul şi poate vindeca alte boli.

Dumnezeu transformă un dependent de droguri în pastor

Cine îl vede astăzi pe Jordan Hodges la amvonul bisericii, predicând despre acceptarea şi iertarea tuturor oamenilor care aleg să îşi predea viaţa lui Dumnezeu, cu greu poate să înţeleagă cum era viaţa sa în urmă cu doar cinci ani. Hodges era pe atunci un dependent de metamfetamină care se lupta cu umbrele trecutului, cu...

Constrângerile care ne fac fericiţi

Studiul contraintuitiv al psihologului american Barry Schwartz argumentează incomod de similar cu filosofia comunistă, oferind simultan o uimitoare apologie a creștinismului, dușmanul comunismului.

10.000$ oricui poate dovedi că Geneza e greșită

Un creaţionist din California e dispus să ofere 10.000$ oricui poate dovedi în faţa unui judecător că știinţa contrazice interpretarea literală a Genezei, prima carte a Bibliei, scrie The Guardian.

Crucea, temeiul salvării noastre

Atunci când am devenit adventist de ziua a șaptea, cu ani în urmă, cea mai puternică motivaţie pentru această schimbare a fost iminenţa revenirii lui Iisus. Îmi amintesc încă primele predici pe care le-am auzit despre acest subiect. Diagramele profetice, expunerile despre parusie mi-au înlăturat orice îndoială că viaţa mea tânără ar mai fi avut...

Ce ar face Iisus cu un excedent de 52 de miliarde de dolari?

Ce ar face Iisus cu un excedent de 52 de miliarde de dolari? Cu această întrebare își provoacă cititorii editorialista Religion News Cathleen Falsani.

Băiat sau fată? Cum vede Dumnezeu transgeneritatea?

Majoritatea copiilor îmbrăţișează în mod natural rolurile specifice sexului cu care s-au născut. Dar ce faci dacă copilul tău, chiar de la o vârstă fragedă, arată interes doar pentru lucruri specifice sexului opus? Chiar mai mult, ce faci dacă vrea să FIE o persoană de sex opus? Dar dacă vrea să manifeste aceste caracteristici în...

Jose Mourinho: „Biblia îmi dă o stare pozitivă”

Jose Mourinho este considerat unul dintre cei mai buni antrenori de fotbal din lume la ora actuală, dacă nu chiar cel mai bun. Recent, a mărturisit care este „ritualul" său înainte de un meci.