Experiment unic – viitorii rabini, imami și pastori vor studia împreună
Un rabin, un imam și un pastor împreună într-o sală de clasă. Conform AP, aceasta este ţinta Școlii de teologie din Claremont, care din această toamnă începe un program în cadrul căruia viitorii lideri spirituali din cele trei religii avramice vor lucra împreună pentru a-și obţine diplomele.
Elveţia va schimba legislaţia privind eutanasierea
Legislatorii elveţieni au demarat două variante ale unui proiect de lege privind eutanasierea. Una dintre ele interzice total practica, iar cealaltă ar legifera eutanasierea exclusiv în cazul bolilor terminale, în care pacienţii mai au de trăit doar câteva luni.
Experimentul inventării unei religii de la zero
Un creștin care consideră că nu are nimic de schimbat la credinţa sa poate fi un creștin care s-a plafonat. Între semănarea nemulţumirii și acceptarea oarbă a tot ce se întâmplă într-o comunitate religioasă, mulţi creștini ar avea ceva de reformat. Alţii însă ar lăsa totul baltă și ar lua-o de la capăt, după cum...
Pakistan: guvernanţii tac, organizaţiile islamiste acţionează
Haosul şi inadecvarea care au caracterizat eforturile Guvernului pakistanez de a face faţă inundaţiilor ce s-au abătut asupra ţării în ultimele săptămâni a fost într-un contrast izbitor cu eficienţa organizaţiilor caritabile islamiste, scrie The New York Times.
Nicolas Cage, într-un film despre apocalipsa secretă
Cunoscutul actor Nicolas Cage joacă într-un film cu o puternică miză creștină. Însă, cu doar câteva luni înainte de lansarea peliculei, intitulate Left Behind, un proeminent filosof creștin atenţionează publicul că scenariul acesteia este construit pe o pistă apocaliptică falsă.
O manifestaţie anti-islam a atras mii de participanţi
Câteva mii de membri și simpatizanţi ai English Defence League, o organizaţie de extremă dreaptă din Marea Britanie, au participat sâmbătă, la Luton, la o manifestaţie anti-islam.
Televiziunea creștină Alfa Omega dedică o săptămână informării proviaţă
Poţi fi creștin și să susţii în același timp avortul? Dacă avortul este un drept al femeii, de ce produce atâta suferinţă? Este avortul păcat? Pastori, medici și femei care au trecut prin trauma avortului răspund la aceste întrebări în cadrul unei campanii multimedia desfășurate săptămâna aceasta de televiziunea creștină Alfa Omega TV.
CEDO: Crucifixele pot fi expuse în şcolile publice
Prezenţa crucifixelor în sălile de clasă nu violează libertatea de conştiinţă a elevilor, a hotărât Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Decizia are efecte în cele 47 de ţări din Consiliul Europei, iar europenii care vor crucifixe în şcoli au libertatea să ceară guvernelor recunoaşterea acestui drept.
Condamnaţi la moarte pentru uciderea unei tinere acuzate de blasfemie
Patru bărbaţi au fost condamnaţi la moarte în Afganistan pentru participare la uciderea unei femei acuzate de blasfemie, informează site-ul agenţiei DPA.
Galerie foto: fotbaliștii care au devenit preoţi
Ziarul Libertatea a publicat duminică o galerie foto a unor fotbaliști din România și din străinătate atrași de preoţie.
Hope Channel lansează o televiziune pentru surzi
Adventist Deaf Ministries International (ADMI), departamentul de asistenţă misionară pentru persoane cu deficienţe de auz din cadrul Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, a anunţat lansarea unui canal de televiziune adresat în mod special acestei categorii de telespectatori.
A murit „Mr Happy”, adventistul care aducea fericirea în Bermuda
Johnny Barnes, cunoscut mai degrabă ca „Mr. Happy”, a devenit un ambasador pentru micuţa insulă, obiceiurile sale zilnice făcând subiectul unui scurt documentar care a ajuns să fie cunoscut în toată lumea. Diviziunea Bisericii Adventiste din America de Nord a declarat că Barnes „a jucat un rol-cheie în a ajuta Biserica să prindă rădăcini...
Creștinismul, religia persecutată în cele mai multe ţări
Restricţiile cu privire la credinţele și practicile religioase au crescut în 23 de ţări ale lumii, între jumătatea anului 2006 și jumătatea anului 2009. În aceeași perioadă, libertăţile religioase au crescut în doar 12 dintre ţările lumii.
Marea Moschee din Moscova, demolată pe 9/11
Autorităţile de la Moscova au dărâmat, săptămâna trecută, clădirea istorică a Marii Moschei.
Vaticanul pledează pentru crearea unui guvern mondial
Un document emis de Consiliul Pontifical pentru Justiţie și Pace acuză că actuala criză economică europeană a fost generată de „mentalitatea utilitaristă" și pledează pentru o reglementare globală a industriei financiare și a rezervei monetare internaţionale, informează Washington Post.
Loma Linda: Lactatele protejează împotriva cancerelor colorectale
Consumul de lactate ar putea proteja împotriva cancerelor colorectale, anunţă cercetătorii de la Facultatea de Sănătate Publică din cadrul Universităţii Loma Linda (SUA) care au publicat în Public Health Nutrition cele mai noi rezultate din cadrul macro-studiului Adventist Health-2.
Biserica nu vrea revoluţie în Rusia
Biserica Ortodoxă Rusă a făcut un apel către poporul rus, cerând ca toţi cei nemulţumiţi de rezultatele alegerilor electorale să nu se implice în confruntări civile.
Blestemele preoţesti, un tabu pentru BOR?
Părintele Doru Cristoi și-a construit propria sa biserică acasă, unde credincioșii vin să îi ceară lucruri care în Biserică nu sunt permise. În schimbul unei sume de bani, el poate „rezolva” orice problemă cu dușmanii. După ce a fost exclus din Biseica Ortodoxă, a trecut la cea Romano-Catolica, unde a fost caterisit.
Jumătate dintre pastorii protestanţi aprobă activitatea președintelui Trump
Un nou studiu realizat de LifeWay Research pentru pastorii americani protestanţi relevă faptul că 51% sunt mulţumiţi de felul în care președintele Trump s-a descurcat până acum în funcţia pe care o ocupă de aproape doi ani, 25% dintre ei aprobând „ferm” prestaţia sa.
Concluzii surprinzătoare ale unui studiu privitor la generozitatea ateilor şi creştinilor
Un nou studiu realizat de Universitatea California sugerează că oamenii ne-religioşi sunt motivaţi să-i ajute pe semenii lor din milă şi compasiune mai des decât oamenii religioşi.
China permite accesul câtorva jurnaliști și diplomaţi în lagărele cu uighuri
Un cunoscut scriitor uighur ar fi decedat după ce tabăra guvernamentală de reeducare în care fusese internat i-ar fi refuzat accesul la tratamentul pentru diabet, informează surse citate de Radio Asia Liberă.


















