De la 98% creștini la majoritate nereligioasă. Evoluţia dramatică a Germaniei

De la 98% creștini la majoritate nereligioasă, noul context religios din Germania s-a făcut remarcat la începutul lunii aprilie, când s-a anunţat pentru prima dată în istoria măsurătorilor că persoanele neafiliate religios (atei/agnostici) sunt mai numeroase decât credincioșii creștini.

Premieră: Un templu Mormon îşi deschide porţile

Evenimentul are loc în cel de-al 137-lea templu mormon din lume, şi anume cel construit în Kansas, care este deschis publicului până pe 28 aprilie. Premiera constă în faptul că, până acum, nimeni care nu este de confesiune mormonă nu a avut acces într-un templu.

Peripeţiile lingvistice ale Bibliei

Interviu cu traducătorul Laurenţiu Ionescu

Dominoul lui Henric

Din dorinţa de a-și asigura moștenitor la tron, Henric al VIII-lea a provocat un efect de domino care, în cele din urmă, avea să schimbe faţa Americii și a lumii.

Mayaşii, deranjaţi de „neadevărurile despre sfârşitul lumii”

Pe măsură ce se apropie data de 21 decembrie, considerată sfârşitul lumii, potrivit calendarului mayaş, comunitatea mayaşilor din Guatemala devine preocupată de amploarea pe care a luat-o fenomenul.

Forbes: Tim Tebow, cel mai influent atlet din 2013

Tim Tebow nu a câștigat la Super Bowl și recent i s-a desfăcut contractul cu cei de la New York Jets. Cu toate astea, Forbes l-a pus în topul celor mai influneţi atleţi americani din 2013.

Speranţă pentru Martorii lui Iehova din Rusia

Au trecut deja doi ani de când Curtea Supremă din Rusia a interzis funcţionarea pe teritoriul său a Martorilor lui Iehova și mai multe incidente de discriminare și violenţă au fost înregistrate împotriva acestor creștini. Recent, președintele Putin a părut să dea semnale că reprimarea s-ar putea domoli.

Tendinţele religioase ale lui 2014, pe cinci continente

O descriere simplistă precum „secularism", „redeşteptare" sau „ne-afiliere" nu poate descrie marile tendinţe complexe la nivel global. Însă la nivel macro, 2014 se încadrează în câteva tendinţe clare, cu câteva elemente specifice pentru fiecare continent în parte.

Studiu controversat: religia alimentează naivitatea copiilor?

Copiii crescuţi într-un mediu religios manifestă dificultăţi în a distinge ficţiunea de realitate, susţine o cercetare recentă. Concluzia este provocatoare și pune sub semnul întrebării utilitatea educaţiei religioase de acasă, precum și pe cea a orelor de religie de la școală.

Proliferarea yoga este semnul confuziei spirituale

Un teolog de frunte al bisericii baptiste a afirmat recent că practica yoga este incompatibilă cu creștinismul, informează USA Today. Poziţia prezentată vizează nu doar incompatibilitatea între creștinism și yoga, ci semnalul pe care proliferarea yoga îl dă cu privire la starea de confuzie spirituală a lumii.

Un documentar spune povestea perseverenţei primilor adventiști din Marea Britanie

Un documentar produs de Departamentul Media al Uniunii de Conferinţe a Bisericii Adventiste din Marea Britanie propune o investigaţie fascinantă a începuturilor Bisericii Aventiste în Insulele Britanice.

Arhiepiscopul Ciprului vrea să „facă ordine” în Bank of Cyprus

Liderul Bisericii Ortodoxe din Cipru, arhiepiscopul Chrysostomos, a declarat că este tentat să ceară tuturor acţionarilor Bank of Cyprus să-l numească drept reprezentant la adunarea generală a acţionarilor, pentru a pune „în ordine lucrurile" din bancă, relatează Mediafax.

Bătăile de inimă care au schimbat totul

Un moment de așteptare nerăbdătoare s-a transformat într-o îndoită bucurie, dar și într-o înţelegere mai profundă a inimii de Tată a lui Dumnezeu. Așteptam, împreună...

Unul luat și altul lăsat

Cel mai intrigant pentru cei care vor explicaţii complete este că unii, care pierd avionul, întârzie, sunt refuzaţi la îmbarcare sau nu ajung la avion din orice alt motiv, când înţeleg că au evitat moartea, spun cu mare convingere: „Dumnezeu a fost cu mine”. De ce a fost Dumnezeu cu ei și nu a fost...

„Fiul lui Dumnezeu" – greu de tradus pentru musulmani

Traducătorii din cadrul organizaţiei Wycliffe Bible Translators au ajuns la un acord cu privire la noile standarde de traducere contextualizată a Bibliei pentru musulmani. Tensiunea a fost iscată de conotaţiile negative (sexuale) ale expresiei „Fiul lui Dumnezeu" sau „Dumnezeu Tatăl".

Ucrainenii, deschiși dialogului catolic-ortodox graţie noului catehism

Liderul Bisericii Greco-Catolice Ucrainene, Patriarhul Sviatoslav, a spus că Biserica sa este gata să devină membră a dialogului catolico-ortodox şi să organizeze o întâlnire între Papă şi Patriarhul Kiril al Moscovei, informează Catholica.ro.

Sute de creştini chinezi, arestaţi de Paşte

Sute de credincioși creștini chinezi au fost reţinuţi la domiciului și alţi 36 au ajuns în custodia poliţiei, după ce au încercat să sărbătorească Învierea Domnului într-o piaţă publică, scrie The New York Times.

Experienţele din preajma morţii. Ce are de spus știinţa

Aproximativ 3% din populaţia Statelor Unite afirmă că a trecut printr-o experienţă în apropierea morţii, conform unui sondaj Gallup. Cercetătorii au încercat să găsească explicaţii pentru aceste experienţe misterioase trăite de oameni în starea numită „moarte clinică” sau în timpul episoadelor de durere fizică sau emoţională intensă.

Mississippi, primul stat fără o clinică de avorturi?

Un proiect de lege privitor la calitatea medicilor ce fac avorturi a fost votat în statul Mississippi din Statele Unite, iar legea a intrat în vigoare la sfârşitul săptămânii trecute.

Catedrala vegetală, biserica ce creşte la propriu (tur virtual)

Una dintre dorinţele credincioşilor unei biserici este să aparţină unei biserici care să crească. În cazul catedralei vegetale din Italia, acest lucru se întâmplă la propriu.

Încredere în planurile lui Dumnezeu

Privind în urmă, știu că Dumnezeu nu numai că mi-a împlinit dorinţele inimii, dar mi-a dat mult mai mult. Partea mea a fost să mă predau Lui și să mă încred în înţelepciunea și scopurile Lui pentru viaţa mea.