500 de gene pot declanșa hipertensiunea arterială

Cel mai amplu studiu genetic pentru etiologia hipertensiunii arteriale, efectuat pe mai mult de 1 milion de persoane din întreaga lume, a evidenţiat mai clar decât oricând ponderea eredităţii în dezvoltarea acestei afecţiuni cardiologice.

Precum 200 de avioane care se prăbușesc

Aveam mai puţin de șapte ani când am pus prima ţigară în gură, dar îmi amintesc și acum senzaţia. Era ușor alunecoasă și mirosea atât de dulce a fructe, încât n-am mai rezistat și am scos-o repede din hârtie ca să o mestec.

Cât de benefice sunt perioadele de pauză în consumul de alcool

Unul din cinci englezi consumă alcool peste limitele recomandate de experţi. Pe fondul acesta, o nouă campanie de sănătate numită „Drink Free Days” încurajează persoanele de vârsta a treia, consumatoare de alcool, să petreacă cât mai multe zile în care să reducă la zero consumul de alcool.

Care este numărul optim de pași pe care trebuie să-i facem zilnic?

În ultimii ani, ideea celor 10.000 de pași s-a înrădăcinat adânc în cultura populară și o întreagă industrie a fost construită în jurul ideii că, pentru o stare de sănătate optimă, trebuie să facem 10.000 de pași zilnic.

Aspirina nu ar trebui folosită ca tratament preventiv

Multe lucruri s-au susţinut de-a lungul timpului despre tratamentul zilnic cu doze mici de aspirină - că poate preveni atacul miocardic sau atacul cerebral, că poate preveni anumite tipuri de cancer etc. Ultimele studii sunt printre cele mai serioase studii longitudinale care au testat capacităţile acestui medicament care subţiază sângele și împiedică formarea de cheaguri...

Femeile au șanse mai mari de a supravieţui unui infarct dacă medicul lor curant este o femeie

Rata mortalităţii pacientelor care au suferit un atac de cord este mai mare în cazul în care medicul care le tratează este bărbat, arată un studiu american de amploare, care a analizat evoluţia medicală a 580.000 de pacienţi cu atac de cord timp de 19 ani.

Nucile esenţiale pentru sănătatea inimii

În ultimii ani, studiile au început să indice nucile ca o alternativă de a stimula sănătatea inimii, dar majoritatea rezultatelor au avut un eșantion de studiu limitat.

Studiu: O căsnicie nefericită poate afecta grav sănătatea

Mariajele nefericite, marcate de conflicte frecvente, critici şi solicitări excesive, ar putea avea un impact negativ asupra sănătăţii, au avertizat psihologii.

Studiu: Celibatul ar trebui considerat factor de risc pentru boli cardiovasculare

Un metastudiu care a analizat datele a mai bine de 2 milioane de oameni a dus la concluzia că persoanele care nu au fost niciodată căsătorite sau care au divorţat sau au devenit văduve au un procent de risc de a dezvolta boli cardiovasculare cu 42% mai mare faţă de persoanele căsătorite.

Esenţiale azi, 13 iunie

Acord istoric: Macedonia își schimbă numele

O revoluţie care nu mai poate aștepta – obiceiurile alimentare

Organizaţia Mondială a Sănătăţii, braţul Organizaţiei Naţiunilor Unite care se preocupă cu starea de sănătate pe glob de 60 de ani, tocmai a declarat război celui mai periculos tip de grăsimi alimentare – grăsimile trans artificiale. Miza? Să salveze 500.000 de vieţi anual.

Războiul OMS cu grăsimile trans

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a prezentat ieri o strategie de eliminare a grăsimilor trans până în anul 2023, ce ar avea ca scop prevenirea a 500.000 de decese anual, cauzate de afecţiuni cardiovasculare.

„Nu poţi iubi fără să fii rănit.” Un interviu despre suflet, cu cardiologul Peter Landless

Cea de-a doua ediţie a Conferinţei Europene de Sănătate (CES) s-a desfășurat la București, sub mottoul „Sănătate, vindecare, speranţă”. Dacă, din interviul cu dr. Raniero Facchini, am aflat că menţinerea sănătăţii și recuperarea ei pot cere uneori măsuri diferite, iar, din interviul cu dr. Zeno Charles-Marcel, am înţeles că e nevoie să rezistăm tentaţiei de...

Studiu: Proteinele animale și vegetale nu sunt identice

Proteinele animale și vegetale nu sunt identice, se arată într-un studiu realizat de cercetători din California și Franţa. În timp ce proteinele de origine animală sunt asociate cu un risc crescut al bolilor de inimă, proteinele din nuci și seminţe sunt benefice pentru menţinerea stării de sănătate a inimii, au constatat experţii.

Revoluţie în medicină – primul mușchi cardiac creat în laborator

Primul mușchi cardiac uman, perfect funcţional, a fost creat din celule stem în laborator de către cercetători de la Universitatea din Columbia, SUA. Mușchiul funcţionează precum cel al unui adult, reproduce bătăile inimii și a fost crescut în laborator în numai patru săptămâni.