Rușii vor să interzică total fumatul în public

Ministerul rus al Sănătăţii și-a propus ca până la sfârșitul anului să prezinte înaintea Dumei de Stat un proiect legislativ vizând interzicerea totală a fumatului în locurile publice, informează Agenţia RIA Novosti. Reprezentanţii ministerului speră ca, în acest fel, să reducă dramatic numărul de fumători.

De ce sunt dăunătoare chiar şi ţigările electronice

Ţigările electronice, folosite ca alternativă la ţigările obişnuite, nu doar că nu reuşesc să îndeplinească mereu scopul cu care au fost create - şi anume să-i convingă pe fumători să renunţe la viciu - dar pot determina apariţia unor probleme de sănătate.

Ţigările electronice produc leziuni pulmonare similare celor generate de expunerea la gaze toxice

Biopsiile prelevate din plămânii a 17 persoane cu boli pulmonare care au folosit ţigări electronice au găsit leziuni asemănătoare celor provocate de expunerea la emanaţii chimice toxice, potrivit unui studiu publicat recent în jurnalul medical New England Journal of Medicine.

Scoţia dă tonul în lupta pentru combaterea alcoolismului

Scoţia a devenit prima ţară din lume care să implementeze un preţ minim pentru băuturile alcoolice, într-un efort de combatere a contrabandei și a consumului excesiv de alcool.

Magnatul farmaceutic John Kapoor, condamnat în criza opioidelor din SUA

Fondatorul companiei farmaceutice americane Insys Therapeutics, John Kapoor, a devenit primul lider din vârful industriei medicamentelor care a fost condamnat în urma unui proces legat de criza opioidelor din Statele Unite.

3 factori care influenţează fumatul în rândul tinerilor

Notele proaste la școală sunt doar unul dintre factorii de risc ce se asociază fumatului în rândul tinerilor imediat după ce termină școala sau la vârsta de 18-24 de ani, arată un studiu canadian citat de Huffington Post.

Neașteptatele dezavantaje ale legii antifumat și cum pot fi contracarate

Camera Deputaţilor a votat ieri legea care interzice fumatul în toate spaţiile publice închise. Însă, deși legea este un pas către normarea bunului-simţ, s-ar putea ca ea să ajute în schimb prea puţin la diminuarea numărului de fumători.

Pastilele deștepte și viitorul din filme

Paul Phillips era un jucător de poker ieșit din comun. Când a început să joace, era un tânăr de douăzeci și ceva de ani care devenise milionar scriind software. Cerebral și direct, Phillips vorbea deschis despre faptul că își administra neurostimulente pentru a-și îmbunătăţi jocul.

Viral: Cea mai tulburătoare campanie antifumat

Doi copii le amintesc adulţilor, într-un mod inedit, cât de nociv este fumatul, în cadrul unei campanii realizate de Agenţia de Publicitate Ogilvy și derulată în Bangkok, Thailanda.

Occidentalii sunt predispuși la consumul de grăsimi și alcool

Locuitorii din Occident pot manifesta o modificare a ADN-ului prin care devin predispuși la consumul de grăsimi și alcool, susţine un studiu al cercetătorilor de la University of Aberdeen.

Africa de Sud a legalizat consumul de marijuana

Curtea Constituţională din Africa de Sud a legalizat marţi utilizarea canabisului pentru uz personal.

Vaping-ul, această plagă deghizată în revoluţie

În ţările civilizate, acolo unde discuţia publică despre consumul de tutun a fost atât de răspândită încât până și cei care nu doreau au fost educaţi cu privire la efectele nocive ale fumatului, prevalenţa acestui obicei toxic a scăzut până la nivelul la care a ajuns o problemă pentru producătorii de ţigări.

CÂINI! Epidemia opioidelor a dus la abuzarea animalelor de casă

Ce nu ar face un dependent de droguri pentru o nouă priză? Sigur nu și-ar răni propriul câine ca să obţină de la veterinar opioide pe care să le folosească el... De fapt, chiar asta ar face, scrie presa americană.

Influenţa distructivă a consumului zilnic de marijuana asupra creierului

Consumul zilnic de marijuana, timp de trei ani, poate afecta pe termen lung acele regiuni ale creierului implicate în procesele memoriei pe termen scurt, susţin cercetătorii de la Northwestern Medicine, într-un comunicat publicat de Eurek Alert.

Captură de cocaină, de 2 milioane de dolari, pe o plajă din Noua Zeelandă

Poliţiști și localnici sunt implicaţi într-o operaţiune amplă de căutare pe plaja Bethells, aflată la vest de orașul neozeelandez Auckland, după ce 19 pachete de cocaină au fost aduse la mal de valuri.

Alcoolul e mai periculos decât heroina sau cocaina

Alcoolul este mai periculos și mai dăunător decât heroina sau cocaina. Concluzia a fost publicată în jurnalul medical Lancet, în urma unui studiu recent realizat de experţi în narcotice.

Alcoolic, în România

Când ești alcoolic, întreaga societate e dușmanul tău: filmele de la TV, reclamele din timpul lor, vecinii tăi în timpul liber, familia la marile sărbători împreună, raioane și coloane întregi din magazinele mari și mici, toate te asaltează la unison cu mesajul pervers că „te simţi mai bine dacă bei”. Paradoxal însă, salvarea vine tot...

Dependenţa de jocuri online – depistare și evitare

Tudor[1] a intrat la liceu cu mari așteptări în privinţa parcursului său academic. Notele mari din școala generală erau ceva de la sine înţeles pentru el când locuia cu părinţii și avea un program bine stabilit. Verile, Tudor și le petrecea în mare parte jucând jocuri video în care devenea un personaj important din joc....

Simptomele dependenţei de internet

Dependenţa de internet este dificil de detectat şi afectează până la 38% din populaţie, spun cercetătorii americani, citaţi de Daily Mail.

Drogurile nu mai sunt la modă în M. Britanie

Nu se știe dacă din cauza scăderii calităţii, a publicităţii proaste făcute de vedete sau a preţului ridicat, drogurile și-au diminuat drastic popularitatea în rândul tinerilor din Marea Britanie.

Cum arată o epidemie de opioide

La începutul lunii iunie, o scurtă scrisoare știinţifică publicată de New England Journal of Medicine care a fost folosită în lumea medicală drept referinţă și dovadă a faptului că opioidele eliberate pe reţetă nu dau dependenţă a fost recontextualizată de patru cercetători canadieni la 37 de ani de la data publicării. Textul iniţial, citat în...