OMS recomandă înjumătăţirea cantităţii de zahăr consumată

În scopul diminuării riscului căderii dinţilor și a dezvoltării afecţiunilor cardiovasculare sau a obezităţii, Organizaţia Mondială a Sănătăţii propune micșorarea limitei recomandate de zahăr consumat pe zi de la 10 linguriţe la numai 5.

Alimentaţia și performanţele intelectuale

Nivelul de energie, atenţia și performanţele intelectuale și academice sunt influenţate de obiceiurile alimentare. Alimentaţia corespunzătoare contribuie la performanţele unui creier ager, cu o capacitate sporită de memorare.

Obezitatea poate agrava boala Alzheimer

Institutul naţional de sănătate şi cercetare medicală (Inserm) din Franţa a publicat un studiu care sugerează că obezitatea este un factor de risc pentru bolnavii de Alzheimer, din cauză că agravează leziunile cerebrale.

Mai puţin zahăr şi sare în cerealele Nestle

Nestle SA şi General Mills Inc au hotărât să diminueze conţinutul de sare şi zahăr din produsele pentru copii, pe bază de cereale, într-o încercare de a răspunde la îngrijorările manifestate de autorităţile din domeniul sănătăţii.

Uleiul de măsline extravirgin are efecte în prevenţia bolii Alzheimer

De ani de zile nutriţioniștii vorbesc despre beneficiile pentru sănătate ale uleiului de măsline extra-virgin. Acum, un grup de cercetători de la Universitatea Auburn, din Statele Unite, a descoperit că o componentă a uleiului ajută semnificativ în boala Alzheimer.

Îngheţata de vanilie care nu conţine vanilie

Odată cu cel mai lung val de căldură cu care s-a confruntat Marea Britanie din 1976 până în prezent, ţara a înregistrat o creștere semnificativă a vânzărilor de îngheţată.

Ce am pierdut când am renunţat la pământ

La începutul anilor 1900, un fermier american de rând producea destulă mâncare pentru a hrăni o familie de 5 persoane. Astăzi, un fermier american și-ar putea îndestula familia și încă 100 de persoane, în medie. Cu toate acestea, la nivel global riscăm să intrăm în imposibilitatea de a hrăni o populaţie în creștere. Cum am...

Organic sau convenţional – o alegere alimentară dificilă

Controversa cu privire la alimentele ecologice este departe de a fi fost rezolvată – unii susţin că e vorba doar de un instrument de marketing menit să golească buzunarele cosumatorilor, în timp ce alţii cred că au descoperit calea spre o sănătate mai bună, dacă își permit luxul de a o și parcurge.

Iubiri bolnăvicioase și riscuri mortale

Ei îi place să mănânce, lui îi place să o hrănească. Ea are 343 de kg și un vis: să ajungă la 730 de kg. El o să o ajute, pentru că o iubește. E bucătar, îi face mâncare, o hrănește și o ajută să își facă exerciţiile. Niciunul dintre ei nu ia în serios...

Ce se întâmplă dacă nu mănânci zahăr o săptămână

Jurnalista Janissa Delzo, de la Medical Daily, a iniţiat un experiment pentru a observa schimbările resimţite în corpul său, în urma eliminării oricărei surse de zahăr din dietă timp de șapte zile. Concluziile experienţei au ajutat-o să ia hotărâri importante în ceea ce privește regimul alimentar pe care îl va urma în viitor.

Lupta cu greutatea: Cum să învingem definitiv surplusul de kilograme? (II)

Cum ar trebui să slăbim pentru a evita dereglările metabolice și, implicit, recuperarea kilogramelor pierdute? Este o întrebare vitală la care mulţi se străduiesc să răspundă, fără însă să aibă prea mult succes, din moment ce numărul obezilor este în permanentă creștere, în ciuda nenumăratelor sfaturi care invadează spaţiul mediatic.

Dilema alimentelor cu colesterol

Dwight D. Eisenhower, fost președinte al SUA, a avut un infarct miocardic la vârsta de 64 de ani. Ulterior, deși avea un nivel de colesterol în parametri normali, a adoptat o dietă cu conţinut scăzut de grăsimi. Totuși, în ciuda dietei, a luat în greutate, iar nivelul de colesterol i-a crescut, ceea ce a ridicat...

Surprizele din farfurie

Etichetele de pe ambalaje te ajută să alegi produsele benefice unui stil de viaţă sănătos, dar în unele cazuri citirea lor nu e de ajuns. Iată câteva lucruri de care ar trebui să ţii cont, pentru a face alegerile potrivite atunci când mergi la cumpărături.

Când devin suplimentele alimentare un pericol pentru sănătate

Utilizate pentru efectele benefice asupra sănătăţii, suplimentele alimentare nu fac excepţie de la regula „ce-i prea mult strică”, potrivit unui studiu care dezvăluie consecinţele consumului în exces al acestor surse de nutrienţi și vitamine.

Ce se mănâncă în cea mai sănătoasă ţară din lume

Italia a fost desemnată cea mai sănătoasă ţară din lume în 2017. Cheia: stilul de viaţă.

Campanie împotriva obezităţii infantile, marca Disney

Compania de animaţie Walt Disney a anunţat că se va implica în campania iniţiată de prima doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama, pentru a limita obezitatea infantilă, informează agenţia France Presse.

O campanie anti-obezitate, criticată pentru folosirea Photoshopului

O campanie guvernamentală californiană anti-obezitate este foarte criticată de opinia publică deoarece a folosit programul de editare foto Photoshop pentru câteva imagini pentru a face copiii să pară obezi.

Copiii obezi au un risc crescut de a dezvolta hipertensiune arterială

Copiii și adolescenţii care suferă de obezitate au de patru ori mai multe șanse de a dezvolta hipertensiune arterială, în raport cu cei cu o greutate normală, susţin cercetătorii americani, într-un studiu citat de Everyday Health.

Iluzia sursei ideale de calciu

În concepţia populară, este răspândită ideea că produsele de origine animală sunt sursa ideală care menţine sănătatea oaselor. În schimb, un studiu publicat în Jurnalul de Nutriţie din SUA constata că populaţiile care consumă mult calciu și proteine din surse animale prezintă o frecvenţă crescută a fracturilor de șold (Hegsted 1986).

Vești bune pentru viitorul României

Viitorul Europei se află sub ameninţarea obezităţii, avertizează experţii de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) și UK Health Forum. Potrivit prognozelor, cea mai îngrijorătoare situaţie va fi înregistrată în Irlanda, iar la polul opus se va afla România.

Burgerii încă se vând mai bine decât salatele

Conform unui sondaj realizat de firma de cercetări alimentare Technomic, deși 47% dintre americani spun că le-a plăcea ca restaurantele să ofere produse sănătoase, numai 23% tind să comande aceste alimente. Mesajul transmis de clienţi este mixt, la fel și răspunsul restaurantelor.