Cercetătorii au descoperit o nouă parte a corpului uman
Doi chirurgi belgieni au anunţat că au descoperit o nouă parte a corpului uman, demonstrând că nu este nimic mai misterios decât complexul organism uman.
Un virus: noul tratament împotriva acneei
Un virus inofensiv, care trăieşte la suprafaţa pielii, poate fi soluţia în tratarea acneei, afecţiune de care suferă milioane de persoane din întreaga lume, cel puţin o dată pe parcursul vieţii.
Studiu: Chiar şi consumul moderat de alcool este dăunător
Consumaţi băuturi alcoolice cu moderaţie este îndemnul care se aude împreună cu orice calup publicitar la lichide îmbătătoare. O echipă de cercetători de la Universitatea Rutgers a descoperit însă ceva ce ar putea duce la o avertizare şi mai puţin permisivă.
Efectele dezastruoase ale privării de somn
Privarea de somn poate afecta funcţiile vasculare şi procesul de respiraţie, cauzând efecte negative asupra sănătăţii inimii, este rezultatul unui studiu prezentat la conferinţa Experimental Biology din 2013, informează Huffington Post.
Oamenii „miros” cu inima şi plămânii
Inima şi plămânii, precum şi alte organe interne, au capacitatea de a mirosi alimente şi băuturi, conform studiului prezentat la întâlnirea anuală a asociaţiei American Chemical Society, New Orleans.
Vaccinul antifumat, la un pas de realizare
Fumărorii ar putea deveni imuni la nicotină, pierzându-şi plăcerea de a fuma, spun mai mulţi cercetători americani. Aceasta datorită unui vaccin care inundă organismul cu anticorpi atunci când nicotina pătrunde în organism.
Institutul Teologic Moody permite consumul de alcool și tutun
Reputatul Institut Biblic Moody, din Chicago, cunoscut pentru învăţământul teologic oferit evangheliștilor și misionarilor, a anunţat că a renunţat la interzicerea consumului de alcool și ţigări aplicată studenţilor și angajaţilor săi, informează Religion News.
Un leac care poate scurta durata unei răceli are mai multe dezavantaje
Cercetătorii canadieni de la Hospital for Sick Children din Toronto au realizat recent un studiu legat de capacitatea zincului de a combate efectele răcelii şi au descoperit că efectele negative sunt mai importante decât scurtarea duratei unei răceli.
SUA anihilează cea mai mare reţea de trafic de droguri din lume
Zeci de membri ai celei mai mari reţele de trafic de cocaină din întreaga lume au fost arestaţi în Columbia și alte ţări sud-americane. Operaţiunea a fost coordonată de Agenţia Anti-Drog și Serviciul de Vămi și Imigraţie (ICE) al SUA.
Fumatul ucide mai multe femei, mai puţini bărbaţi
Fumatul în rândul femeilor de 40 de ani a crescut de patru ori în ultimii 15 ani, în 2007 fiind înregistrate 5,3 decese la 100.000 de femei din cauza cancerului pulmonar, conform Mediafax. Mortalitatea în rândul femeilor cu vârste între 35 şi 44 de ani, având drept cauză fumatul, a crescut începând din 1980, procesul...
Fumatul în mașină, o bombă de poluare
Fumatul în mașină, chiar și cu geamurile deschise, sau cu aerul condiţionat pornit, creează poluare, la un nivel care depășește limitele de siguranţă, avertizează mai mulţi oameni de știinţă din Scoţia, citaţi de BBC.
Controversa mamografiilor: pentru o viaţă salvată, trei femei fac tratament nenecesar
O comisie indepedentă va „arbitra" dezbaterea aprinsă despre beneficiile şi riscurile momagrafiilor, ca metodă de depistare a cancerului mamar.
Dietele bazate pe plante şi bolile cronice
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, 63% dintre decesele înregistrate în 2008 au fost cauzate de boli cronice, precum bolile cardiovasculare, cancere, diabet de tip II şi obezitate, pentru fiecare dintre acestea dieta jucând un rol decisiv.
Legislaţie anti-fumat a devenit foarte restrictivă în SUA şi Australia
Experţii în sănătate publică din Australia au elaborat un proiect menit să ţină evidenţa numărului de ţigări care pot fi cumpărate de fiecare cetăţean. La antipozi, în Statele Unite ale Americii, aproape jumătate din stat au legi anti-fumat în locurile publice.
Epidemie fără precedent în Guineea
Guineea se confruntă cu o „epidemie fără precedent", care se răspândește cu repeziciune. Liberia a confirmat deja că are persoane contaminate. Alte state alăturate își închid graniţele cu Guineea de teama răspândirii virusului necunoscut.
CE vrea eliminarea expresiei „produs dietetic”
Comisia Europeană a propus eliminarea conceptului de „produse dietetice" de pe piaţă, propunere care a stârnit controverse la în Parlamentul European, informează EurActiv.ro.
„Gaz miraculos” reduce problemele neuronale ale nou-născuţilor
Asfixia perinatală, adică lipsa oxigenului la naştere, este o afecţiune care se întâlneşte în medie la un bebeluş dintr-o mie, în ţările dezvoltate. Aceasta poate cauza distrugeri neurologice permanente, dar medicii se gândesc să folosească un gaz care să reducă aceste incidenţa acestor probleme la nou-născuţi.
O nouă terapie distruge cancerul fără să afecteze celulele sănătoase
După zeci de ani de cercetări, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Missouri au descoperit un tratament care atacă doar celulele canceroase, fără a le distruge şi pe cele sănătoase din jur.
Cercetătorii vor testa un medicament ce poate întârzia apariţia alzheimerului
Cercetătotii americani au anunţat, ieri, că anul viitor vor începe un experiment clinic internaţional pentru a afla dacă boala Alzheimer poate fi detectată cu 10 ani înainte de apariţia simptomelor specifice, demers care reprezintă unul dintre testele în premieră pentru tratarea bolilor genetice, relatează Associated Press.
Rosul unghiilor şi dependenţa de Internet, pe lista tulburărilor mentale
Asociaţia Americană de Psihiatrie a inclus rosul unghiilor pe lista tulburărilor mentale, în manualul pentru Diagnosticarea şi Tratarea Tulburărilor Mentale, ce va apărea la începutul anului următor.











